Într-un interviu acordat Magdei Grădinaru pentru ziare.com, istoricul Lucian Boia se referă, în mod previzibil, și la centenarul Marii Uniri. Nu uită să repete că e o prostie să se neglijeze unirea de la 1859 a Principatelor Române. Fără ea, nici momentul 1918 nu ar fi fost posibil. Crede și că noțiunea de federalizare e demonizată în mod arbitrar. Sunt țări care s-au axat cu succes pe federalizare – Statele Unite, Germania, dar și modelul francez, de pildă.
România, spune Boia, s-ar fi potrivit foarte bine unui model federal, dar poate tocmai de aceea n-a fost adoptat, din teama că ar produce o reacție centrifugă, și s-a mers pe modelul opus, cel de stat național.
În cea mai recentă carte a sa, De la Dacia antică la Marea Unire. De la Marea Unire la România de azi, istoricul arată că, prin unire, moldovenii au pierdut oarecum, pentru că li se promisese că vor da capitala noului stat. Nu a fost așa. Și dezvoltă considerații despre identitatea moldovenească a românilor din acea parte a țării. De pildă, Ștefan cel Mare a fost moldovean și nu român – o afirmație care atinge zone sensibile și care se suprapune incomod, atrage atenția Magda Grădinaru, cu teze intens vehiculate la Chișinău.
„Și eu ce vină am? Să mint cu nerușinare, ca să nu le folosească? Le folosește, pentru că oamenii se adresează într-o prea mare măsura și în chip nejustificat istoriei. Astea-s lucruri de acum mai multe secole, care își au explicația lor în contextul epocii respective. Ștefan cel Mare nu este Igor Dodon. (…) La noi, istoria a fost prea tare exploatată în continuarea unei epoci când lucrul aceasta a fost normal și chiar benefic pentru crearea națiunii române, a statului național. Lucrurile acestea au contat atunci, fiindcă trebuia justificată într-un fel unitatea românilor și crearea unei mari Românii. Dar acum suntem în alta epocă, nu ne folosește la nimic, nu o să ne vină în sprijin Ștefan cel Mare, iar problemele reale ale Basarabiei, ale Republicii Moldova sunt altele decât problemele Moldovei lui Ștefan cel Mare”.
Despre numele țării din stânga Prutului, Boia spune că nu e foarte potrivit, creează confuzie, dar oricum nu a existat o soluție mai bună.
Discursul urii, al urii față de Occident mai ales, e promovat, din păcate, eficient...
Alexandru Călinescu descrie în Dilema Veche (un număr tematic dedicat propagandei) cum sunt continuate azi, în România, tehnicile propagandei comuniste – pe linia naționalismului nombrilist, pentru că povestea cu lupta de clasă nu mai funcționează. Au fost reluate clișee de genul „mizeria în care se zbate clasa muncitoare în Occident“, „în capitalism, oamenilor li se refuză drepturi elementare“ și se propagă incredibil de insidios o imagine negativă a Occidentului numind Bruxelles-ul „Înalta Poartă“, echivalând comisarii europeni cu comisarii sovietici, creând sentimentul de „țară asediată“, căreia străinii vor întruna să-i fure bogățiile.
Discursul urii, al urii față de Occident mai ales, e promovat, din păcate, eficient prin Antena 3 și România TV, spune Alexandru Călinescu: „Astăzi, democrația din România agonizează. Propaganda comunistă a fost o vastă, sinistră operațiune de îndoctrinare și tâmpizare, iar propaganda pesedistă este o nu mai puțin ticăloasă operațiune de anesteziere a conștiințelor”.