România ar putea finanța construcția unui depozit de gaze pentru R. Moldova (stiripesurse.ro)

Revista presei românești.

Presa de la București nu comentează deocamdată rezultatul vizitei oficiale făcute ieri în România de președintele Maia Sandu. Sunt însă știri cu detalieri. G4Media scrie despre acordul semnat între miniștrii învățământului din România și Republica Moldova pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor și titlurilor academice, iar știripesurse.ro anunță că România ar putea finanța construcția unui depozit de gaze pentru R. Moldova și, potrivit declarației ministrului român de externe Bogdan Aurescu, va crește plafonul finanțării nerambursabile la 100 de milioane de euro.

Your browser doesn’t support HTML5

Revista presei de la București

Comentariile zilei se aprind tot pe tema guvernului de coaliție PNL-PSD-UDMR, care așteaptă mâine votul de învestitură. La momentul înțelegerii dintre cele trei partide, un comentator de la spotmedia.ro, Victor Pițigoi, a și botezat ingenios evenimentul cu titlul „Habemus ciucam”, aluzie la numele premierului desemnat, Nicolae Ciucă.

Pe site-ul spotmedia.ro, Emilian Isăilă pune totul sub semnul momentului special în care Partidul Social-Democrat ajunge din nou la putere: un moment foarte dificil, de criză profundă. Și e pentru prima dată după guvernarea 1922-1995, de regulă alții au trebuit să „repare” după o guvernare PSD.

Călin Nicolescu (ziare.com) e de acord că se poate vorbi de „Trădare, prostie, ticăloșie și ce alte epitete mai însoțesc consfințirea alianței PSD-PNL-UDMR”, dar părerea lui e că asta „reprezintă o viziune defetistă a situației. Există (...) și o parte bună: clarificarea intențiilor majorității partidelor din Parlament”. „Să fie limpede cine își propune, cât de cât, o reformare a sistemului, cine caută un status-quo, etc. Avem, așadar, ocazia ca, în 2024, când au loc simultan alegeri generale și prezidențiale, să ne clarificăm și noi, ca popor, ce vrem”.

În revista 22, Andreea Pora îi vede pe Klaus Iohannis, pesediști și liberali ca fiind „din același aluat”. „Împărtășesc, spune Pora, aceleași valori, la loc de cinste fiind înfruptatul din banul public și clientelismul. Liberalii și președintele au dat însă dovadă de o ticăloșie mai mare decât cea a PSD, de un vid moral incomensurabil, pentru că și-au înșelat și mințit deliberat propriul electorat, unul visceral anti-PSD, ceea ce social- democrații nu au făcut. Electoratul lor, pauper și neinstruit în bună măsură sau dependent de stat prin funcționărime și ajutoare sociale, este mult mai puțin ideologizat și anti, așa că nu are de ce se simți păcălit”. Cât privește aranjamentul cu experimentul „rotativa”, analista de la 22 are o teorie proprie : nu va fi nicio „rotire”. Nu degeaba pesediștii au fost de acord să nu dea acum premierul. La momentul când ar trebui să și-l instaleze, vor ieși pur și simplu din coaliție, la timp, cu un an și jumătate înainte de alegeri, ca să poată da vina pe liberali, care-și vor rupe gâtul printr-o guvernare minoritară.

Între timp, societatea civilă a reacționat printr-un manifest semnat de zeci de organizaţii, intelectuali și activiști civic, care spun „Ați adus la putere un guvern care e, de fapt, o restaurație”. Despre vocile publice care și-au exprimat deja individual revolta, Costi Rogozanu vorbește critic în Libertatea: „Când iei medalia și președintele are 50% simpatizanți și când apoi o returnezi când președintele a ajuns la 10% în sondaje, nu e eroism: se numește oportunism”.