Moldova a „economisit” 1,3 miliarde de lei în domeniul sănătăţii, în ultimii cinci ani (V.Ioniță/ Jurnal.md)

Revista prese matinale de la Chișinău.

Ziarul de Gardă informează că deși autoritățile dau asigurări că numărul de aparate de ventilare artificială de care dispune sistemul medical este suficient, spitalul raional din Hâncești a decis să își suplinească echipamentul cu încă două astfel de aparate. Directorul spitalului, Petru Ciubotaru, a declarat că instituția pe care o conduce dispune în prezent de patru astfel de aparate. Iar alte două urmează a fi procurate inclusiv în contextul răspândirii infecției cu noul virus. Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că sistemul medical dispune în total de 500 de aparate de ventilare. Doctorul în științe medicale, specialist în Terapie Intensivă, Tihon Moraru, afirmă că pentru a face față situației grave, sistemul medical trebuie dotat adecvat. „Pentru a putea tratata măcar 50-100 de bolnavi gravi de coronavirus avem nevoie de 30-40 și mai mult de aparate performante pentru respirație mecanică. Am teamă, că am întârziat cu 3-4 săptămâni, va fi foarte greu ca echipamentele să fie aduse în țară”, spune doctorul.

Un alt medic, Adrian Belîi, de la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău a declarat la TV8 că doctorii nu au fost auziți de către conducerea ţării de mulți ani, iar schimbarea miniștrilor, a politicilor în medicină au creat un sistem medical vulnerabil, informează agenţia de presă IPN. „Stocurile de medicamente şi echipamente nu sunt mari. Țările și-au închis frontierele, au impus embargo. Fortificarea stocurilor este foarte dificilă la momentul dat”, precizează medicul. Alexandru Botezatu, doctor la Spitalul Clinic Republican, precizează că stocurile pentru fiecare an se fac în baza rapoartelor anilor trecuți. Moldova are acum stocuri pentru a face față unor situații obişnuite și nicidecum unei pandemii la nivel mondial. „Noi cu un pachet minim suntem pregătiți, dar acest pachet nu poate fi suficient pentru valul mare”, afirmă Alexandru Botezatu.

Jurnal.md îl citează pe economistul Veaceslav Ioniţă care constată că în ultimii cinci ani Moldova a economisit 1,3 miliarde de lei în domeniul sănătăţii. „Sistemul de sănătate publică a primit mai puțini bani decât s-a planificat inițial, acest sistem este o cenușăreasă a politicului moldovenesc și toate economiile încep de la reducerea cheltuielilor pentru sănătate”, afirmă expertul. Potrivit lui, R. Moldova alocă pentru sănătatea doar 4 la sută din PIB, adică de peste 2,3 ori mai puțin decât media europeană. „Dacă analizăm în cifre absolute, atunci situația devine mult mai dramatică. Moldova alocă doar 195 de Euro per capita, cea ce este de 14 ori mai puțin decât media din UE”, mai constată Veaceslav Ioniţă.

Doi foşti miniştri ai apărării, citaţi de deschide.md, critică decizia președintelui Igor Dodon de a implica militarii Armatei Naționale şi unităţile de tehnică în lupta cu coronavirus. Ex-ministrul Anatol Șalaru precizează că armata a fost scoasă în mai multe state pentru lupta cu această epidemie. Iar faptul că militarii moldoveni au ieșit cu armele, este o scăpare. „Dacă a fost dat ordin să iasă intenționat cu armele, atunci este o prostie.”, afirmă Şalaru. El precizează că autoritățile ar trebui în primul rând să implice în această luptă carabinierii, în timp ce alte categorii de militari ar trebui implicaţi în alte activităţi, bunăoară să transporte mâncare în spitale. Un alt ex-ministru al Apărării, Viorel Cibotaru, spune că Armata nu are ce face pe străzi. „Avem suficiente forțe de Poliție care depășesc cu mult efectivul Armatei Naționale... Nu știu care este sensul Armatei azi în Chișinău. Posibil este o dorință de a arăta gravitatea situației. Este un gen de populism”, crede Viorel Ciubotaru.

Limitarea aflării cetățenilor în zonele aglomerate și noile restricții economice sunt măsuri care oferă autorităților un răgaz în care ar trebui să fortifice sistemul medical, consideră unii experți, citaţi de Radio Chişinău. Directorul executiv al Institutului pentru Drepturile Omului, Vanu Jereghi, se întreabă dacă limitarea accesului cetățenilor în zonele aglomerate va fi sancționată în toate cazurile în mod egal, în special în cazul unor lăcașe sfinte. „Mă mai îngrijorează anumite drepturi speciale, în special dreptul la muncă, în cazul persoanelor care nu știu cum să o ducă în ziua de mâine, nu au unde să se ducă la muncă, pentru că li se spune să stea acasă”. Economistul Dumitru Budianschi de la Expert-Grup consideră că măsurile economice anunțate de Guvern, inclusiv moratoriu asupra controalelor de stat, sunt potrivite, doar că ar fi trebuit să fie enunțate mai devreme. „Tot ce face guvernul acum e pentru a câștiga timp și în acest timp este nevoie să se fortifice sistemul medical pentru a face față acestei epidemii. Bănuiesc că fără achiziții din afară, sistemul medical nu se va descurca”, afirmă Dumitru Budianschi.

Politologul Dionis Cenuşă notează într-o analiză pentru agenţia de presă IPN că Europa învață din propria experiență cum să lupte cu pandemia de coronavirus, deşi a avut la dispoziție aproape două luni, de la izbucnirea epidemiei în China, pentru a-și mobiliza capacitatea de prevenire. „Deși tardiv Uniunea Europeană a reușit totuşi să elaboreze măsuri economice și financiare, care conferă o anumită senzație de control a situației. Totuși, responsabilitatea majoră pentru înăbușirea epidemiei le revine guvernelor naționale. Fără măsuri drastice, similare celor din Spania și Franța, înfrângerea coronavirozei poate întâmpina dificultăți”, notează politologul. După părerea sa, răspunsurile UE la coronavirus necesită o angajare eficientă cu Moldova, Ucraina și Georgia - prin lărgirea comunicării politice și sectoriale, facilitarea accesului la echipament medical european și revizuirea agendelor de asociere pentru a reflecta nevoile sanitare în perioada post-COVID 19.