ANTICORUPȚIE observă că, nici măcar în urma unui control repetat, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu a putut să-i găsească deputatei Violeta Ivanov banii pe care spunea altădată că îi are pentru brandurile vestimentare preferate. Astfel, conform unui act de constatare semnat de inspectorul de integritate Ion Crețu, nu s-a constatat o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile obținute, între anii 2014–2020, sau deținerea averii cu caracter nejustificat în cazul Violetei Ivanov. Portalul insistă, însă, amintind că fiica Violetei Ivanov, Margareta, a ajuns în atenția presei după ce a postat pe rețelele sociale fotografii în care își afișează bijuteriile și gențile produse de marile case de modă. În una dintre poze apare un Jaguar în curtea unei case însoțită de comentariul „Cadoul perfect. Bun venit micuța”. La rândul său, Violeta Ivanov, a vorbit într-un interviu pentru revista „Aquarelle” despre preferințele sale, afirmând că poartă brandurile cunoscute.
„Cum s-au făcut morți în popușoi unii deputați când s-a votat la APCE Rezoluția privind independența justiției din Moldova”, titreazăANTICORUPȚIE. Portalul scoate în evidență faptul că această rezoluție a fost votată de doar doi din cei cinci parlamentarii de la Chișinău, care s-au aflat în componența delegației moldovenești ce participat la lucrările sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Aceștia sunt Liviu Vovc, Platforma DA, și Monica Babuc, PDM. Ceilalți deputați – socialiștii Vlad Bătrâncea, Gaik Vartanean și deputatul PAS Mihail Popșoi, deși erau în sală, nu și-au exprimat în niciun fel opțiunea. Ulterior, Popșoi a precizat pentru Anticoruptie.md că nu a reușit să voteze „din motive tehnice”, pentru că vorbea în acel moment la telefon. Rezoluția APCE spune tranșant că de-a lungul timpului, guvernele Republicii Moldova au subminat în mod grav independența sistemului judiciar, punctează portalul.
GAZETA DE CHIȘINĂUatrage atenția la faptul că decizia de „asigurare a protecției unei persoane cu funcție de demnitate publică”, fiind vorba despre paza deputatului socialist Ștefan Gațcan, a devenit subiectul unei anchete interne la Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Publicația amintește că Gațcan a fost luat sub pază de ofițerii SPPS din momentul în care a revenit în R.Moldova, pe 7 iunie 2020, după ce, cu o săptămână mai devreme, plecase în străinătate în legătură cu anunțul privind plecarea sa din PSRM și aderarea la grupul „Pro Moldova”. Pe lângă asta, SPPS va ancheta utilizarea în scopuri personale de către unii ofițeri a bunurilor din dotarea instituției, favorizarea unor ofițeri de protecție, precum și înstrăinarea, contra sumei de 69 de milioane de lei, a unui teren primit de SPPS în 2017 pentru construcția apartamentelor de serviciu. Activitatea SPPS a fost, de altfel, discutată în cadrul unei întâlniri pe care președinta Maia Sandu a avut-o miercuri cu angajații instituției, notează Gazeta de Chișinău.
MOLD STREET dezvăluie că, la începutul acestui an, a fost ridicat sechestrul de pe câteva milioane de lei ale altei persoane notorii din anturajul fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc. Este vorba despre sechestrul aplicat pe un cont la Victoriabank de Christos Konstantinou, una dintre persoanele cheie în rețeaua de firme și persoane apropiate lui Plahotniuc. Decizia a fost luată de un complet de judecători ai Curții de Apel Chișinău, în frunte cu Anatolie Pahopol. Instanța a emis o nouă hotărâre prin care se admite cererea de chemare în judecată depusă de Konstantinou împotriva Procuraturii Anticorupție, precizează portalul.
Invitat într-o emisiune la N4, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a anticipat o „greșeală fatală” pe care Maia Sandu ar urma să o facă pe parcursul acestei săptămâni, desemnând un candidat la funcția de prim-ministru. El s-a arătat convins că alianța informală PSRM-Șor va vota pentru învestirea premierului propus de șefa statului, chiar dacă numai din a doua oară, deoarece și-au pus scopul ca alegerile parlamentare să nu se poată desfășura mai devreme de luna octombrie 2021. „Aceste doua formațiuni decid astăzi care va fi soarta Guvernului, va fi sau nu va fi”, a subliniat Usatîi. În context, el a reafirmat că anume persoana sa ar fi cea mai potrivită în calitate de candidat, pentru a-i determina pe socialiști să nu voteze Guvernul propus de Maia Sandu.
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) va trimite o echipă de experți la Spitalul din Edineț pentru verificări, transmiteSĂNĂTATE INFO, după ce mai mulți pacienți s-au plâns că au plătit pentru tratamentul Covid-19. Instituția s-a sesizat după ce portalul a publicat un reportaj în care oamenii din regiune spuneau că s-au văzut obligați să-și cumpere medicamentele necesare, deși statul acoperă cheltuielile pentru tratamentul acestei maladii. În răspunsul oferit la solicitarea redacției, CNAM anunță că Spitalul Raional Edineț a primit, în 2020, finanțare „pentru tratamentul COVID19 și stimularea personalului medical, implicat în acordarea asistenței medicale, în valoare totală de 14 milioane 550 de mii, 430 de lei”. Costul unui caz tratat de COVID în acest spital a variat între 679, 9 lei și 134 de mii 125,84 lei, în funcție de complexitate, precizează CNAM.
TV8 a surprins o vizită târzie a afaceristului Veaceslav Platon la Procuratura Generală. Mașina lui fost văzută la intrarea din spate a instituției. Faptul că acesta s-a aflat în clădire le-a fost confirmat reporterilor de paznic, care însă nu a putut să le spună la cine mai exact s-a aflat Platon în vizită. Chiar și așa, afaceristul, eliberat din detenție și al cărui dosar cu privire la frauda bancară se află în prezent la rejudecare, a evitat să discute cu jurnaliștii. Solicitat telefonic, el le-a respins apelul. Jurnaliștii nu au reușit să afle mai multe detalii nici de la ofițerul de presă al instituției.
UNIMEDIA anunță că judecătorul de la Curtea Constituțională Eduard Ababei a decedat la vârsta de 52 de ani. Informația a fost confirmată portalului de președinta Curții, Domnica Manole. Ea le-a comunicat jurnaliștilor că judecătorul se afla în concediu de boală din luna august 2020. „O perioadă era bine, am sperat că o să revină. Era foarte tânăr. Este un stres pentru noi și o traumă”, spune Domnica Manole.
ZIARUL DE GARDĂ anunță că o nouă ședință de judecată de la Curtea de Apel Cahul în dosarul lui Ilan Șor a fost amânată. De asemenea, a fost suspendată procedura de examinare a cererii de recuzare a completului de jucători, depusă de avocații lui Șor. Conform portalului Curții de Apel Cahul, au fost programate mai multe ședințe de examinare a cauzei, începând cu luna februarie. Aceste amânări vin însă la scurt timp după ce, mai întâi, la mijlocul lunii decembrie 2020, judecătorii au decis suspendarea examinării dosarului lui Ilan Șor, iar la 18 ianuarie procesul a fost reluat, notează Ziarul de Gardă.
ZIARUL NAȚIONAL îl citează pe deputatul PAS Dumitru Alaiba, convins că fostul președinte, Igor Dodon, nu va mai avea șansa să fugă din R. Moldova, după ce va pierde definitiv puterea, dar va înfunda pușcăria. Potrivit parlamentarului, Dodon nu mai are șansa să urmeze soarta ex-președintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, care s-a refugiat la Rostov, în Federația Rusă, după ce a fost înlăturat de la putere. „Igor Dodon nu este următorul Victor Ianukovici, care a fugit din țară și a dispărut. Igor Dodon este următorul Liviu Dragnea (fostul lider al Partidului Social Democrat din România și președinte al Camerei Deputaților – n.red.), care a înfundat pușcăria după ce a pierdut definitiv puterea”, prezice Alaiba.