Rinocerizarea începe de la cap

Viorica Dăncilă spune clar: nu se simte responsabilă. Adversarii politici au izbucnit în aplauze că de aceea au și dat-o afară, că nu e responsabilă. În ziua în care ar fi trebuit să ne recite un sonet de Shakespeare pentru a ne demonstra că este mai expertă în engleză decât în rusă, ea le-a spus jurnaliștilor strânși la ușile PSD-ului că nu se simte responsabilă pentru noua evaluare făcută României de agenția de rating Standard and Poor`s care ne-a degradat în văzul lumii și ne-a trimis la șmotru să recuperăm deficitele și onestitatea. Viorica Dăncilă dă vina pe actualul ministru al finanțelor care iese zilnic cu priviri dramatice de geniu pustiu și ne spune cât de găunoase sunt condicuțele cu socoteli lăsate în urmă de guvernul PSD. Ea mai afirmă că aceeași agenție ar fi dat semne în vară că economia românească era stabilă și că nu se ascunde niciun schelet în dulapul bugetar. „Declaratiile ministrului Finanțelor, toate aceste declarații, precum și împrumuturile pe care le face actuala guvernare, au dus la aceasta concluzie a agenției”, se dezvinovățește ea. Raportările mincinoase ale Institutului Național de Statistică, ale ministerelor și ale celorlalte agenții de partid și de stat nu ar fi avut niciun rol.

Oricum, despre împrumuturi Viorica Dăncilă ar face bine să vorbească în șoaptă pentru că guvernul PSD a mai adăugat un zero la finalul datoriei externe chiar dacă nu se vede și în coșul dumneavoastră zilnic. Însă, e drept,lamentațiile ministrului Câțu par să fi deschis ochii agențiilor de rating la noile (vechi) metode de fraudă prin ipotecarea PIB-ului viitor. Sunt, prin urmare, posibile și alte reevaluări atârnate în pomul de iarnă de diverși observatori externi al căror cuvânt cântărește greu în balanța de plăți.

Se naște întrebarea dacă e bine/moral ca un ministru de finanțe să fie așa de vehement-transparent încât să i se vadă zecimalele deficitului cu atâta claritate. Impactul unei asemenea sincerități nu poate fi decât negativ, desigur, pe o piață a evaluărilor economice atât de volatilă. Însă este bine să ne cumpărăm confortul și ștaiful economic cu bani din viitor? Să trucăm peisajul financiar cu diverse racursiuri și perspective înșelătoare care să dea sentimentul plenitudinii în cazul unui buzunar gol? Să cheltuim azi ceea ce vor agonisi poimâine copiii noștri? PSD a folosit mereu bugetul ca armă politică.

Sub scutul uman al sărăcimii, bolii, sinistraților și asistaților a acoperit scena politică unde e borcanul cu dulceață bugetară cu mușița sa de cadre și dependenți fiscali, umflând coloanele organigramelor și ștatele de plată cu tot soiul de clienți. Aceste solde plătite din bani publici pentru armata personală a partidului au fost luate din bani dumneavoastră. Se remarcă în lungul pomelnic de politruci plătiți cu bani bugetari, pe ștate de instituții unde făceau politici de partid – șefi și directori de instituții, regii și societăți comerciale cu capital de stat, inși plătiți cu greutatea lor în monedă națională. Și, după cum ați văzut, nu cântăresc puțin „în viu”!

Scandalul de la Arad, unde mita pentru angajare la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara se plătea la casieria PSD devoalează secretul lui Polichinelle, anume că în unele zone din țară (mai peste tot unde se putea și merita), PSD a transformat patrimoniul public în avere privată a șefului de clan și că legea se aplică doar în cazul celor care nu au calitatea de rudă de sânge și spirit politic. Privilegiații își plăteau lunar tacâmul cu care mâncau din cazanul bugetar. Dădeau cu lopata banii luați cu căruța. Cu concursuri trucate, promovări peste rând și bine orientate politic, asedii instituționale și presiuni organizatorice, drenurile partidului au pătruns sistemul până în măduva oaselor și i-au mâncat toată vlaga.

PNL susține că vrea să facă ordine, mai precis să reducă din numărul de posturi din ministere și administrația centrală. Prim-ministrul Orban spunea că, de la începutul lui 2017 până mai ieri, PSD a angajat peste 60 de mii de oameni pe principii politice. Nu se știe de unde are această statistică atât de exactă. Sunt cifrele cu care lucrează și Raluca Turcan, secunda lui Orban. Ea pretinde că în scurtă vreme (adică nu va trece anul) se vor face disponibilizări masive. De pildă, la Ministerul dezvoltării regionale. Ministrul i-a spus că „în interiorul instituției pe care o conduce, la nivel de demnitate se face o reducere cu 40%, la nivel de conducere a instituției, o reducere cu 30% iar la nivel de execuție, o reducere de 20%.” Hm, „nivel de demnitate”, auzi la el! Toți miniștrii sunt somați să vină cu organigramele reduse la guvern iar „cei care sunt clienți politici, nepoți, iubite sau alte legături cu demnitarii vor trebui să-și vadă de drum”. Nu știm cum vor cerceta misterele pasiunilor și secretele de familie, cum vor face analizele de sânge și de dosar membrii guvernului Orban cu atâta acuratețe încât să evite nedreptățile. Pare mai degrabă un alibi pentru declanșarea răfuielilor pe scările ierarhice ale statului și mulți se așteaptă la excese, mai ales că unele înlocuiri făcute până acum de PNL în aparatul administrativ par să miroasă a afacere de familie și dau apă la moară celor care spun că depesedizarea se transformă în penelizare. Dar nu așa a fost mereu când s-a produs alternanța la putere?

Dacă e să credem versiunea DNA, modul în care erau colectați banii la Arad, sub conducerea și gestionarea șefului filialei locale de partid, spune multe despre organizarea și gestionarea resurselor în subteranele celui mai corupt partid postrevoluționar. Iar dacă-i facem analiza sângelui de pe bocanci, descoperim invariantele care au făcut ca revoluția să devină o lină evoluție. O astfel de analiză pune în evidență cromozomii evoluției și prosperității unicului moștenitor al dictaturii ceaușiste să evolueze și să prospere. Am putea afla și cum de a reușit mentalitatea comunistă să-și supraviețuiască, trăgându-și rezistența și persistența din înseși instituțiile și mecanismele democrației. A fost de mare ajutor, în primul rând, cinismul de a invoca mereu cele mai bune intenții. În timpul guvernărilor PSD, marile furturi s-au făcut sub acoperământul umanismului, întrajutorării. Că nu degeaba este partidul egalității de șanse și al protecției sociale a interlopilor de partid! Nu din banii SRI sau ai armatei s-a furat în primul rând (deși s-au făcut și acolo licitații și achiziții dubioase), ci din bugetele sănătății sau educației, din banii pentru citostatice sau pentru handicap. Acolo s-au dus banii pentru marile spitale județene, cei pentru secțiile de arși sau fondurile naționale pentru bolnavii de cancer. Aceleași guri flămânde au mâncat fondul pentru urgențe la dispoziția primului ministru, banii pentru autostrăzile dintre regiunile istorice sau cei pentru reabilitarea, modernizarea sau construcția școlilor și grădinițelor. Avertismentul Standard and Poor`s este prima biopsie făcută post-Dăncilă și sparge oglinzile reflectorizante cu care-și orbea guvernul PSD contestatarii.

Dar bula inflaționistă a cheltuielilor cu corupții finanțate din împrumuturi și datorii neplătite nu este nouă. Mai toate guvernele au rulat datoriile istorice ale clienților scuzându-se că nu-i pot mulțumi pe toți. Uneori guvernul a șters cu totul datoriile unora (aleși pe sprânceană) spunând că sunt cifre prea mari și nu știe să numere atâta. În spatele fiecărei scutiri de plată a datoriei se află un multimilionar, plătitor consecvent de taxe și impozite la partid. E ceva din spirocheta asta hămesită în centrii nervoși ai tuturor partidelor. Mai peste tot s-au făcut matrapazlâcuri financiare pentru partid pe principiul taxa scuză mijloacele. Să ne amintim de angajările (fictive?) la firmele lui Dinu Patriciu, pe unde treceau toți amicii politici ai miliardarului. Chiar și Ludovic Orban s-a aflat cândva pe ștatul de plată al celui mai bogat român, miliardar care a lăsat urme de neșters în economia românească.

Este cert că statul trebuie să-și schimbe stilul de viață. Trebuie să strângă buzunarul și să cedeze tentațiilor. Va putea oare într-un an electoral? Toate aceste concedieri și grimase de austeritate sunt semnele premergătoare ale unui buget care va sufoca pe mulți. Prim-ministrul Orban se plângea că deficitul bugetar în acest an va depăși 4%, așadar mult peste cel prognozat și agreat cu Uniunea Europeană. În 2020 intră în vigoare legi bugetofage (a salarizării în sectorul public, a pensiilor...) și va fi greu de ținut socoteala. Prim-ministrul spune că pierderile nu vor fi recuperate nici în anul următor, indiferent cât de auster va fi bugetul.

Dar chiar și-așa, s-au găsit bani de un pișcot cadou de Crăciun. Ministra muncii a anunțat că guvernul a acceptat ca, din 2020, salariul minim să crească cu 83 de lei net. Și, pentru că spiritul Crăciunului bântuie culoarele Parlamentului, deputații din Comisia de muncă au amânat pentru februarie discuțiile pe tema eliminării pensiilor speciale. Iar, dacă discuțiile vor fi tergiversate în continuare, ne prinde vara fără să se fi luat vreo decizie. Mai e vreme să ieșiți la pensie anticipat și să economisiți! Tot în februarie se vor discuta și propunerile USR și PNL pentru modificarea acestei legi. Oricum ar fi, se pare că de pe lista acestor pensii nu vor (și nu pot) fi înlăturați magistrații (unii spun că nici militarii). Și pentru că toată lumea iubește justiția și vrea să-i meargă bine, Senatul a decis cu unanimitate ca legea referitoare la pensionarea anticipată a magistraților să se amâne doi ani. Legea aruncată pe masa legislativului și pe scena publică de PSD, ALDE și UDMR în valul de propuneri de modificare a legilor justiției din 2017 prevedea posibilitatea pensionării anticipate, adică înainte de 60 de ani, pentru magistrații care au cel puțin 20 de ani de activitate (din această filosofie a rezultat Ordonanța 92/2018 care spune că de pensia de serviciu prevăzută de lege beneficiază, la cerere, „și judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii și magistrații- asistenți de la Curtea Constituțională cu o vechime între 20 și 25 de ani numai în aceste funcții, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută de lege, pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în aceste funcții”)

Și PSD și PNL aveau, cum știm, un interes special să facă impresie bună în fața magistraților, să-i scape de presiunea DNA. S-au săturat să verifice reforma sistemului penitenciar pe propria lor piele. Mia de ani pe care voiau s-o petreacă la guvernare o petrec acum, cumulativ, la Penitenciarul Rahova. Se consideră victimele răzbunărilor politice și susțin că toată retorica PNL despre fraudele guvernării PSD ascunde intenția de a destructura partidul lui Iliescu ca pe o bandă teroristă (ceea ce și e).

Și pentru a adăuga o insultă la celelalte ofense, președintele Iohannis a decis că e momentul să retragă decorațiile cu care ocnașii PSD se jucau prin curtea penitenciarelor. În foamea lor de prestigiu și statut intelectual, impostorii partidelor nu au furat doar titluri doctorale, burse la Harvard și fotografii cu personalități importante, ci și decorații prezidențiale.

Pușcăriași notorii, Adrian Năstase, Dan Voiculescu sau Adrian Severin, au avut momentul lor de glorie când Ion Iliescu le-a prețuit serviciile față de țară și partid dându-le decorații care, dacă nu le făceau viața mai bună, mai liniștită și mai curată, le-ar fi asigurat o înmormântare cu fanfară și salve de armă, să se sperie ciorile din Cimitirul Bellu. Aceste tinichele le-au asigurat vizibilitate și onorabilitate în așa măsură că erau invitați, conform protocolului, la toate sindrofiile de Doamne-ajută și, dacă nu le-ar fi retras Iohannis decorațiile, i-am fi văzut nu peste mult cerând la poarta Cotrocenilor să fie primiți cu Steaua (sau Serviciul credincios). Desigur, dacă ar fi să scuture întreaga masă de politicieni de prestigiu să rămână impostura, nu ar mai avea ce alege întrucât nu există persoană publică, indiferent cât ar fi de găunoasă și irelevantă, să nu aibă cea mai bună impresie despre sine. Să sperăm că va veni cineva cândva să se uite puțin și la competențele profesionale ale politicienilor, altminteri plini de diplome și distincții.

Dar așteptăm degeaba acum, la treizeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să vedem tresărind de regret sau rușine vreun mușchi pe obrazul politicienilor care, tot de acum treizeci de ani, ne promit adevărul, reforme, democrație, merit, demnitate, prestigiu, onoare. Nici ei nu știu ce-s alea. Promit acolo, câteva zile, în campaniile electorale, cât să se vadă ei și ai lor la butoane și în funcții-cheie. Nu le tresare niciun mușchi pe față pentru că obrajii lor sunt de toval. Rinocerizarea începe de la cap.