Fetița a fost spitalizată și a necesitat o intervenție de chirurgie plastică pentru rănile de la față, umăr, încheietură și din zona gâtului, a declarat procurorul David Burns, citat de Associated Press.
Autoritățile nu au oferit un motiv pentru atac, dar poliția a declarat că nu există nici un indiciu că înjunghierea ar fi legată de terorism și nu cred că suspectul o cunoștea pe fată, nici pe mama ei, care era de față.
Atacul a avut loc în jurul orei 11:30 a.m. luni, în Leicester Square, o zonă turistică, în fața unei ceainării.
Un angajat al localului și niște trecători au sărit pe suspect și l-au ținut la pământ până la sosirea poliției. A fost recuperat un cuțit de friptură.
„Din fericire, membrii publicului au intervenit, ceea ce a prevenit rănirea și mai gravă a copilului”, a spus procurorul Burns.
Mama fetiței nu a fost rănită, deși inițial așa părea, deoarece era acoperită de sângele fiicei sale, a declarat poliția.
- Te-ar putea interesa și: Val de proteste violente împotriva imigranților din Marea Britanie. Un rol de frunte joacă dezinformarea online
Pintaru, în vârstă de 32 de ani, cetățean român, a fost pus în arest preventiv. I s-a ordonat să se prezinte pe 10 septembrie la Curtea Penală Centrală din Londra, cunoscută sub numele de Old Bailey.
Înjunghierea a avut loc pe fondul unei creșteri recente a atacurilor cu cuțitul în Marea Britanie. Tensiunea în țară este încă ridicată după zile de violență, în care mulțimi scandând lozinci anti-imigrație și islamofobe s-au ciocnit cu poliția în zeci de orașe și localități.
Tulburările au fost alimentate de activiștii de extremă dreapta, care au folosit rețelele sociale pentru a răspândi informații false despre o înjunghiere în masă care a ucis trei fete în timpul unui curs de dans, într-un oraș de provincie.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te