Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că îl desemnează pe Marcel Ciolacu (PSD) să formeze noul Guvern, după alegerile parlamentare din 1 decembrie.
„Coaliția mi-a propus un candidat, pe care am decis să-l accept”, a anunțat Iohannis.
La rândul său, Marcel Ciolacu a declarat că „vin vremuri complicate” și și-a exprimat speranța că „am învățat cu toții din greșelile trecutului”.
„Sunt conștient de faptul că nu va fi un mandat ușor. Esențial este ca acest Guvern să stabilească încrederea investitorilor”, a mai spus premierul desemnat.
Marcel Ciolacu (în vârstă de 57 de ani) ocupă în prezent funcția de prim-ministru al României și este președintele Partidului Social Democrat (PSD) din 2019.
Ciolacu a condus PSD la alegerile legislative din 2020, dar partidul a intrat în opoziție după formarea unei coaliții guvernamentale de către PNL, USR și UDMR. După ruperea acestei coaliții, la numai un an, PSD a format un nou guvern cu PNL și UDMR.
A obținut o diplomă în drept de la Universitatea Ecologică din București în 1995 și a urmat studii postuniversitare în management și finanțare locală, precum și un masterat în managementul sectorului public.
Tot luni, 23 decembrie, cele două camere ale Parlamentului de la București și-au ales noii președinți.
Noul președinte al Senatului, ales cu 70 de voturi, este Ilie Bolojan, președintele interimar al Partidului Național Liberal (PNL).
La șefia Camerei Deputaților a fost ales Ciprian Constantin Șerban, aflat la al treilea mandat de deputat din partea Partidului Social Democrat (PSD).
Coaliția PSD-PNL-UDMR a stabilit și un candidat comun la alegerile prezidențiale: Crin Antonescu, fost președinte al liberalilor.
Știre preluată de pe Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te