România oprește plățile către UNRWA, după ce angajați ai agenției ONU au fost acuzați de implicare în atacurile Hamas

Un camion cu sigla Agenției Națiunilor Unite pentru Ajutorare și Lucrări (UNRWA), trece în Egipt din Gaza, la punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Egipt și Fâșia Gaza, în timpul unui armistițiu temporar. 27 noiembrie 2023

Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat că România oprește plata contribuției la agenția ONU pentru refugiații din Palestina. Decizia vine în contextul acuzațiilor privind implicarea unor angajați UNRWA în atacul Hamas din 7 octombrie.

„Aceste acuzații trebuie să facă obiectul unor investigaţii imediate și aprofundate ale ONU. Salutăm reacția rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate și ne exprimăm toată încrederea că investigațiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenția Secretarului General al organizației, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp. Până la finalizarea investigației, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA”, a anunțat ministerul român de Externe.


Cu toate că oprește contribuțiile către UNRWA, ministerul de Externe precizează că nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, care acționează în coordonare cu partenerii europeni.

Ministerul român de Externe mai precizează în comunicat că Bucureștiul susține soluția celor două state, care presupune crearea unui stat palestinian independent.

Decizia autorităților de la București de a suspenda contribuția către UNRWA vine după ce mai multe state occidentale, începând cu SUA, Japonia, Regatul Unit, Canada sau Germania, și-au suspendat sprijinul financiar pentru agenția ONU care se ocupă de refugiații palestinieni.

Secretarul General ONU, Antonio Guterres, a cerut reluarea finanțărilor pentru UNRWA, și a anunțat că orice angajat al agenției care a participat la atacurile Hamas va suporta rigorile legii penale.

Oficialii ONU au anunțat că organizația a început deja o investigație legată de acuzațiile aduse de Israel. Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a cerut însă țărilor care și-au suspendat sprijinul pentru UNRWA să revină asupra deciziei.

Retragerea finanțării, a spus el, va afecta milioane de palestinieni din Gaza care depind de activitatea agenției pentru hrană și servicii umanitare esențiale

Şeful agenţiei, Philippe Lazzarini, a apreciat sâmbătă aceste suspendări de fonduri drept „şocante”, având în vedere măsurile deja luate şi faptul că „2 milioane de persoane depind de acestea pentru simpla lor supravieţuire”.

Oficialii UNRWA atrag atenția că în lipsa finanțărilor importante agenția nu va mai putea oferi servicii din luna februarie.

Comisia Europeană a comunicat luni că va fi nevoie de un audit la Agenția ONU și că nu va mai furniza ajutoare palestinienilor pin această organizație până la sfârșitul lunii februarie.

Articol preluat de la Europa Liberă România.