Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a răspuns noilor alegații pe care le-a lansat fostul președinte rus Dmitri Medvedev, conform cărora țările vecine Ucrainei și-ar dori împărțirea teritoriului său.
Ministrul român de Externe a catalogat afirmațiile lui Medvedev ca „penibile” și „incorecte”.
„Atât de penibil și incorect! România susține pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei și eforturile acesteia de a câștiga abominabilul război de agresiune al Rusiei împotriva sa!”, a completat Aurescu.
Declarația oficialului român a venit după ce Dmitri Medvedev a declarat că alternativa la intrarea Ucrainei în NATO sau a unui război mondial ar fi „împărțirea liniștită” a acestei țări.
„Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria, şi România visează de mai multe decenii”, a afirmat fostul președinte rus, potrivit Agerpres.
În prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Medvedev a mai susținut că Rusia a fost „trasă în război, prin ciocnirea a două părţi ale unui singur popor”.