Un român care a renunțat la cariera sa corporatistă și-a găsit vocația în fotografierea vieții din cele mai izolate sate din țara sa.
Mihnea Turcu a fost un bancher de succes din București care, în 2009, avea toate motivele să se aștepte la o carieră corporatistă lungă și profitabilă. Apoi, într-o zi din acel an, totul s-a schimbat după ce s-a strecurat pe ușa joasă a unei colibe bătrânești din județul Maramureș din România.
Săteanul care l-a primit pe Mihnea Turcu în casa lui din Maramureș, în 2009.
În interiorul acelei case, Turcu a stat de vorbă , ore în șir, cu un sătean cu chip de legendă despre viață și spiritualitate. Câteva zile mai târziu, întors la birou, în București, își amintește Turcu astăzi, „stăteam cu ochii în calculator, dar inima mea era departe, în cămăruța bătrânului”.
Mihnea Turcu
Fotograful, care a depășit, nu demult, o audiență de 50 000 de urmăritori pe Instagram, a explicat pentru RFE/RL cum a renunțat apoi la cariera bancară și a intrat în incertitudinea meseriei de fotograf cu normă întreagă.
Tineri jucându-se în zăpadă din curtea Mănăstirii Moldovița, județul Suceava
În ciuda unui salariu tot mai mare și a muncii într-un mediu corporatist care îi plăcea, Turcu spune că „începuse să tânjească după altceva, după libertate, după a fi acolo”.
„Simțeam că, având anual doar 20 de zile de concediu de la corporație, pierdeam ceva important în viață, pierd ceva de nerecuperat", își amintește el.
Portret de femeie, 2019
Turcu s-a apucat să-și reducă cheltuielile, și-a plătit datoriile și a calculat de câți bani are nevoie ca să supraviețuiască de la un an la altul. La sfârșitul anului 2013, Turcu a renunțat la bancă și a început să lucreze cu normă întreagă ca fotograf. „După ce mi-am dat demisia, m-am dus în baie și am plâns”, spune el. „Am pășit în lumea fotografilor cu multă teamă”.
Gospodărie din Munții Apuseni în lumina dimineții, 2021.
Inițial, fotograful începător s-a bazat pe contactele din lumea corporatistă pentru a obține slujbe comerciale care să îi plătească facturile. Dar, ori de câte ori putea, mergea cu mașina în mediul rural pentru călătorii de câteva zile, urmându-și adevărata pasiune, fotografiind viața rurală din România, care, în unele locuri, arată astăzi la fel ca acum un secol.
Un sătean din județul Maramureș bea în timp ce își pregătește pământul pentru primăvară, în 2010.
Arta fotografică a lui Turcu este neobișnuită pentru că se concentrează nu doar pe frumusețea vieții rurale, dar și pe realitatea adesea sumbră cu care se confruntă cei mai săraci săteni din România, în zone care au fost, în mare măsură, abandonate de generațiile mai tinere.
O fetiță se joacă singură într-un loc de joacă dintr-un sat din județul Tulcea, în 2010.
După ani de zile de obscuritate pe Instagram, unde a postat doar fotografiile sale mai bune și muncite din punct de vedere tehnic, Turcu spune că și-a schimbat abordarea în toamna anului 2021 și a început să trateze social media ca pe un fel de „jurnal”.
O femeie scoate semințele din dovleci într-un sat din județul Maramureș, în 2008.
„M-am gândit: "La dracu', nu o să mai postez decât fotografiile care înseamnă ceva pentru mine, indiferent de calitate"", spune fotograful.
Fiul cel mic al lui Turcu se uită la o cruce decupată în scândurile din podul unei case vechi din județul Maramureș, în 2022. Băiatul a spus "Uite, tată, e Dumnezeu aici", când a văzut-o.
Pe măsură ce oamenii au început să distribuie imaginile lui Turcu, în special în rândul comunităților din diaspora forțate să părăsească România rurală din motive economice, fotograful și-a dat seama că „nu este vorba despre mine, ci despre subiecții mei, și mi-am dat seama: De ce să țin aceste imagini departe de oameni?".
Tineri săteni de etnie ucraineană se sărută într-o comunitate sătească din nordul României, în 2022.
Pe lângă portretele sale intime ale oamenilor de la țară, Turcu scrie adesea descrieri detaliate ale momentelor de dinainte și de după ce au fost făcute fotografiile.
Un dans în Botiza, județul Maramureș, în 2019. „Ați văzut oamenii de la sate lucrând. I-ați văzut trecând prin viață împăcați cu ei înșiși”, spune Turcu. „Dar nu a făcut-o doar muncă, ci și prin dans, distracție și dragoste".
Explicațiile fotografiilor sunt extinse, rezultat, în parte, al frustrării pe care o resimte față de ceea ce spune el că ar fi limitele fotojurnalismului direct, o disciplină pe care a studiat-o îndeaproape înainte de a se lansa în cariera de fotograf.
O oaie cântărită la o piață din județul Maramureș în 2009. „Pe atunci, satele aveau o anumită zi, la două săptămâni, în care oamenii se întâlneau dis-de-dimineață și aduceau la vânzare tot ce avea în exces."
„Nu cred că o fotografie poate acoperi întreaga poveste. Eu am sentimente, sunt prezent acolo, oamenii folosesc un anumit vocabular specific, rural; toate acestea mă impresionează", spune Turcu. „Uneori îmi vine să plâng. Încerc să rememorez cât pot de mult din sentimentele avute în cadrul acestor întâlniri și să le pun în cuvinte fără să exagerez.”
Un sătean din Apuseni în toamna anului 2022. După ce Turcu a făcut această fotografie, țăranul sărac l-a întrebat: "Ai putea să mă iei cu tine la București? Vreau să mă duc la Parlament, vreau să le spun celor de acolo cum trăim...".
În ianuarie 2023, a murit bărbatul din Maramureș, un om cu chip de legendă, cel a cărui viață simplă și devotată l-a inspirat atât de mult pe fotograf. Turcu spune că plănuiește să alcătuiască o carte despre el din fotografiile pe care le-a făcut și din conversațiile pe care le-au împărtășit.
Pâine gata de băgat în cuptor, în Săptămâna Patimilor, în județul Maramureș în 2022.
Rugându-l să-și amintească ceva din dialogurile cu săteanul care i-a schimbat viața, Turcu a povestit o întâmplare care sugerează sentimentul de urgență cu care fotograful adună documente vizuale și emoționale despre ceea ce a mai rămas din cultura rurală în declin a României.
„Într-o zi de iunie, stăteam în iarbă și el a spus: Ascultă, ăsta e cucul care cântă acum. În câteva zile se va opri din cântat și înseamnă că zilele de vară vor începe să se scurteze din nou". își amintește Turcu. „Avea o mulțime de cunoștințe despre natura din jurul nostru. Toate astea sunt acum la doi metri sub pământ; le-am pierdut”.