Documentul va permite susținerea pregătirii și participării în comun la misiuni și operații în cadrul organizațiilor și coalițiilor multinaționale, precum cele sub egida Uniunii Europene.
„Semnarea acestui act este esențială în eforturile de creștere a rezilienței Republicii Moldova vizând, în special, întărirea capacității armatei sale de a contribui la securitatea internațională”, a spus ministrul român al Apărării, după convorbirile cu omologul său de la Chișinău.
Totodată, documentul va facilita participarea militarilor moldoveni la „misiuni și operații în sprijinul păcii”, contribuind la creșterea nivelului de instruire și a interoperabilității cu armatele partenere, a adăugat oficialul.
„Ministerul Apărării Naționale este gata să sprijine acest obiectiv. Este un proiect la care s-a lucrat intens în ultimele luni și mă bucur că se concretizează într-o perioadă în care Republica Moldova are nevoie de tot sprijinul nostru în atingerea obiectivelor de integrare europeană”, a declarat Angel Tîlvăr.
- Te-ar putea interesa și: Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București a fost declarat persona non grata pe teritoriul României
Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar a fost semnat la Chișinău pe 20 aprilie 2012. Prin amendarea acordului, cele două părți se vor sprijini, în condiții de reciprocitate și pe bază de oportunitate, în toate aspectele referitoare la pregătirea și participarea la misiuni și operații în cadrul coalițiilor multinaționale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE, inclusiv în ceea ce privește sprijinul logistic, transportul, serviciile de telefonie și internet, sprijinul financiar, medical și evacuarea în situații de urgență.
De asemenea, România va acorda sprijinul și serviciile necesare pentru militarii din Republica Moldova în aceleași condiții ca și cele aplicabile propriului personal participant la misiuni sau operații desfășurate în afara teritoriului celor două state.
Amendarea acordului moldo-român vine în contextul în care Republica Moldova se pregătește să trimită, în luna octombrie, un contingent din 32 de militari pentru participarea la operația militară a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina, EUFOR ALTHEA.
Militarii moldoveni ar urma să participe la EUFOR ALTHEA în componența contingentului din România, care, la rândul său, face parte din Batalionul Multinațional (o unitatea militară de manevră), dislocat în Tabăra Butmir, la Saraievo, și care mai include trupe din Austria, Bulgaria, Ungaria și Turcia.
Contingentul de militari al Armatei Naționale a Republicii Moldova ar urma să execute misiuni de patrulare, de extracție/evacuare a personalului EUFOR ALTHEA, a membrilor comunității internaționale, misiuni internaționale și misiuni de securizare a aeroportului din Sarajevo, precum și a depozitelor de armament și muniții de pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei, etc.
Comandamentul operațiunii este dislocat la Sarajevo, la EUFOR ALTHEA participând 22 de state din UE și din afara comunității, cu un număr total al personalului de aproximativ 1100 persoane.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te