România cere înființarea unei misiuni civile a UE pentru securitatea R. Moldova

Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, a efectuat în România prima sa vizită externă de la instalarea în funcție. A avut întrevederi cu premierul român, Nicolae Ciucă, dar și cu președintele României, Klaus Iohannis

România va promova la nivelul UE crearea unei misiuni civile pentru Republica Moldova, care să întărească securitatea țării, în fața „asertivității” Rusiei și a încercărilor de destabilizare a acesteia. Anunțul a fost făcut miercuri, 1 martie, de premierul român, Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, care se află într-o vizită de lucru la București.

Oficialul moldovean a declarat la rându-i că experți din Republica Moldova vor fi delegați în România pentru consultanță legată de procesul de aderare al țării la Uniunea Europeană.

„Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova, de tensiuni, de narative ostile construite pe propagarea intenționată de informații false. L-am asigurat pe omologul meu cu privire la susținerea de neclintit a României pentru respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internațional”, a spus premierul român Nicolae Ciucă, într-o declarație de presă după întrevederea cu omologul său moldovean.

Ciucă a mai spus că România promovează în permanență la Bruxelles susținerea Republicii Moldova, „pe mai multe planuri, pentru a rezista atitudinii foarte asertive a Rusiei”.

„România va continua să promoveze în plan european măsuri în domeniul rezilienței, un exemplu fiind obiectivul creării unei misiuni civile a Uniunii Europene pentru Republica Moldova”, a spus Nicolae Ciucă.

Recent, ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a declarat că dosarul de realizare a misiunii este în pregătire și că aceasta ar urma să ofere servicii de consiliere în domenii vulnerabile, precum securitatea cibernetică, dar nu numai.

De altfel și ministrul de externe român, Bogdan Aurescu, a afirmat de curând că România susține mai multe măsuri de întărire a securității Republicii Moldova, inclusiv prin crearea unei misiuni civile.

Inițiativa este luată în calcul la nivelul UE, a spus și șeful diplomației europene Josep Borrell, potrivit Infoprut.ro.

În cadrul întrevederii cu Dorin Recean, Nicolae Ciucă a mai spus că România va continua să sprijine statul vecin în eforturile de „a depăși actualele crize și presiuni hibride la care este supusă Republica Moldova”.

El a anunțat aprobarea recentă a construirii unui nou pod rutier peste Prut, la frontiera dintre cele două state, între Albița și Leușeni, respectiv modernizarea altor două poduri de tranzit între România și Republica Moldova.

Dorin Recean: Experți români, delegați temporar la Chișinău

Vizita în România a premierului Republicii Moldova este prima vizită oficială pe care o efectuează în afara țării după instalarea recentă în funcție.

El a spus că este normal ca șirul vizitelor diplomatice să înceapă în România, Bucureștiul fiind cel mai important partener al Chișinăului.

Premierul moldovean a subliniat sprijinul consistent acordat de România prin furnizarea de energie electrică dar și de gaz, prin intermediul gazoductului de la Ungheni.

Dorin Recean a evidențiat sprijinul pe care România îl acordă pentru parcursul european al țării și a anunțat că a discutat cu premierul român posibilitatea delegării temporare a unor experți din România, în domenii precum agricultură, transport, mediu, la Chișinău.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean și premierul României, Nicolae Ciuca.

„Experiența Bucureștiului este necesară la Chișinău și va facilita procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. La fel, vom deschide oportunitățile pre-aderării pentru societatea și mediul de afaceri de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Recean.

El a vorbit și despre sprijinul României în domeniul securității, mai ales în contextul războiului din Ucraina.

„Apreciez mesajul tranșant și ferm al Bucureștiului transmis la întrevederea de săptămâna trecută a președinților Iohannis și Sandu. Știm că Chișinăul nu este singur în fața provocărilor. Vreau să dau asigurări că Republica Moldova își îndeplinește rolul de a asigura pacea și securitatea în regiune, având în vedere că avem regiunea transnistreană”, a mai spus premierul moldovean.

Recean a insistat în discursul său despre importanța dezvoltării relațiilor de afaceri între companiile din cele două state: „România este cel mai important partener comercial al României. Vin cu un mesaj către oamenii de afaceri de pe ambele maluri ale Prutului să își extindă afacerile și să folosească potențialul economic existent”.

Dorin Recean a mai anunțat că în curând piețele financiare din cele două țări vor fi integrate: „Piața de capital (Bursa de valori, n.r.) de la București va fi accesibilă și de la Chișinău. Oamenii noștri de afaceri vorbesc aceeași limbă, afacerile noastre vorbesc aceeași limbă, iar prin transpunerea legislației europene malurile Prutului au devenit și mai apropiate pentru mediul de afaceri”.

Tot miercuri, premierul Republicii Moldova se întâlnește cu președintele României, Klaus Iohannis, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, dar și cu custodele Coroanei române, Margareta şi cu principele Radu, la palatul Elisabeta.