România: Momeli electorale expirate

Primarul general se zbate între rațiune și pasiune. Îi place să facă poze cu Ludovic Orban, șeful de la partid, să apară pe afișele mobilizatoare ale partidului și să-și împartă popularitatea cu liderii locali PNL, cam demagogi și insipizi, dar, în fine, șefi, cărora le cauți prietenia dacă vrei să supraviețuiești politic și cu care merită să te pozezi. Pe de altă parte, nu poate uita USR-ul, partidul pe care l-a ridicat din țărâna activismului social și l-a ajutat să facă pași și primele promisiuni. La fiecare ședință de consiliu, la fiecare ieșire în public, ba chiar și în pomelnicele de pe pagina sa de socializare, el trebuie să fie mereu atent pe cine supără dintre aleși și pe ce mal politic se odihnește. Ia decizii dimineața cu gândul la amorul dintâi pentru a le renega și contrazice seara, după ce părinții săi adoptivi îl trag de urechi. Alegătorii par să fie undeva pe locul doi, mai puțini importanți, oricum dincolo de linia orizontului, de vreme ce problemele lor (siguranță, infrastructură, poluare, apă caldă/căldură) par să folosească doar ca momeală electorală.

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan

De pildă, primarul promite că va investi sute de milioane de euro în repararea și ecologizarea marilor centrale termice, deși bucureștenii în proporție de masă s-au săturat să plătească la grămadă pierderile acestora. Mulți ar vrea un program „Prima centrală de apartament” după modelul celui prin care este finanțată cumpărarea primei locuințe. Nimic nu e mai comunist în București decât amenințătorul profil de beton al acestor ctitorii comuniste. Robinetul de apă caldă și căldură a fost folosit mereu (mereu!) ca metodă de coerciție și persuasiune electorală. Sistemul centralizat de distribuire a căldurii și apei calde este o metaforă a organizării sociale în care partidul controla după bunul plac bunăstarea generală. Poate de aceea este și îndrăgit de toate partidele postcomuniste. Singura formă de ecologizare a marilor CET-uri ar fi să le culce la pământ și să facă parcuri și grădini în locul lor. Ne-ar scăpa și de apăsătoarea lor prezență care amintește prea mult de glaciațiunea comunistă. Dar, ca și în cazul altor monopoluri, ar văduvi statul (conglomeratul politic aflat la putere) de pârghii de control și de canale de drenaj bugetar.

Probabil că aceste investiții au rostul lor în programul politic de investiții în oameni: sunt atâtea ministere și atâția clienți de partid și de stat care au de tras foloase electorale făcându-se că muncesc la centralele termice! Torenții aceia de bani trebuie să se ducă în buzunarele cuiva, nu se pot pierde în fumul de deasupra centralelor. Mai ales că, după o perioadă de contre cu guvernul și de austeritate bugetară, celei mai costisitoare primării a țării i se dă pe mână un borcan mare cu dulceață: sute de milioane de euro pentru reformarea RADET, pe lângă multe alte trufandale bugetare. De aici și bătăile cu perne între partenerii la guvernare. Se ceartă, cum altfel? pe putere, influență și bani. Astfel că, la Primărie, Nicușor Dan are de împăcat și capra, și varza: PNL, un partid de supărăcioși care pufnesc, dau cu cornul și mârâie la tot pasul pentru că noul primar amenință să taie vechi privilegii și USR, partidul pe care l-a lăsat orfan, dar a cărui verigă lipsă este. Rațiunea îi spune că, dacă vrea longevitate și vizibilitate, trebuie să stea aproape de partidul de adopție, PNL. Pasiunea pentru USR îl face, însă, nu odată, să bată câmpi necălcați de picior de penelist.

Nicușor Dan, Dacian Cioloș, Dan Barna, Ludovic Orban

Promite că va desființa companiile municipale, pentru că însuși premierul Câțu promite restructurarea companiilor de stat, numai că începe timid cu Compania de turism a Capitalei care nici măcar nu e cea mai toxică instituție ascunsă în cutele organizatorice ale Primăriei mari. Lentoarea cu care face aceste schimbări și restructurări instituționale și disputa pe marginea planurilor urbanistice zonale (PUZ) scot și mai mult în evidență cât de grele sunt cele 12 munci silnice pentru a curăța grajdurile Bucureștiului. Mai ales că disputele se poartă cumva pe deasupra lui, între organizații de partid, șefi și influenceri politic. PSD, desigur, se opune la toate, dar pentru că are o treime din consiliu, deci insuficient pentru a influența mersul lucrurilor, se ține de declarații bombastice și voturi contra, cică „de onoare.” PNL și USR sunt, așadar, actorii politici care, având o majoritate relativ fragilă, trebuie, cum necum, să meargă în echilibru prin ecosistemul fragil și totodată otrăvitor al celei mai poluate capitale europene, pentru a rupe lanțul trofic al găștilor care se hrănesc cu carne de om, spații verde și vitale și bani de la buget. Din când în când, li se alătură și cei din Mișcarea pentru România, dar numai când le șoptește cârmaciul Băsescu ce și cum trebuie să facă, să nu tulbure prea mult apele costiere pline de rechinii imobiliari pe care-i cunoaște atât de bine. Planurile urbanistice zonale sunt aur curat și fostul primar general știe asta de pe vremea când dădea avizele de construcție care au transformat orașul în trista lui caricatură.

Un plan de urbanism poate restabili priorități și restricții în zona unde este aplicat. Prin el sunt decise normele de înălțime, aliniamentul parcelelor construite, coeficientul de utilizare a terenului, scoaterea din extravilan și introducerea în intravilan a terenurilor, protecția mediului și ocrotirea patrimoniului arhitectural, dacă este prezent pe suprafața planului. Planurile de urbanism au alimentat nonstop flămânda mașinărie politică a orașului pentru că reprezintă o resursă geologică mai importantă ca filoanele de aur din Apuseni. Ele sunt cel mai nou teritoriu de contre, pase și scheme inginerești-economice în Consiliul general unde Nicușor Dan, conștient că bagă bățul prin gard și asmute buldogii comunitari, a propus înghețarea acestor planuri pentru doi ani. Doi ani în care să se analizeze oportunitatea, perspectivele și coerența stilistică a planurilor cu trama urbanistică a zonei. Ce înseamnă doi ani în lunga istorie de degradare a orașului? Pentru scena politică unde a te abține cinci minute să respiri praful de aur bugetar de care ai ajuns dependent e tortură în toată legea, doi ani sunt o condamnare la moarte în chinuri. Ei bine, primarul general voia să blocheze planurile zonale în cea mai mare parte a Bucureștiului, blocând sau restrâng una dintre cele mai importante surse de putere ale primarilor de sector: controlul urbanistic. Primii care s-au împotrivit vehement au fost așa-numiții dezvoltatori și cei care controlează piața imobiliară. Ei spun că ar fi a doua lovitură pe care o primesc în interval de trei luni, după ce guvernul a amânat în decembrie cu un an creșterea plafonului TVA-ului la locuințele noi astfel că mulți dintre clienții care au arvunit un apartament s-au pomenit că le crește datoria la bănci cu zeci de mii de euro. Blocarea planurilor de dezvoltare zonală ar fi bomboana pe colivă pentru că, spun dezvoltatorii, 80% din proiectele rezidențiale ar fi afectate.

Primarul nu vrea însă să saboteze aceste planuri, ci să le analizeze mai bine: „Nu urmează Apocalipsa!” Proiectele în desfășurare ar fi urmat să fie duse mai departe urmând planul vechi de urbanism, pentru obiective de interes public (școli, grădinițe, instituții) s-ar fi emis un plan urbanistic special, iar aprobările deja emise ar fi, în continuare, valabile. „Urbanismul din ultimi ani din București a fost o golănie și cele 5 PUZ de sector sunt doar apogeul acestui tip de urbanism,” a spus el într-o conferință de presă înaintea ședinței unde ar fi trebuit să se ia decizia cu pricina. Dar nu a fost să fie: ideea celor doi ani cu suspendare pentru planurile din sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 a fost susținută doar de USR care are 17 consilieri. Poate și pentru că sectorul 1, unde primar este USR-ista Clotilde Armand, nu era afectat. PNL nu a respins cu totul blocarea acestor planuri, acceptând amânarea adoptării lor trei luni, nu doi ani. Nicușor Dan a fost silit, la nici 24 de ore după ce declara război asfaltatorilor și dezvoltatorilor, să încheie un armistițiu. Șefii PNL au considerat subiectul suficient de important pentru a convoca o ședință pentru a discuta proiectul lui Dan și a ajunge la o soluție de compromis, egal neplăcută tuturor: cea a sistării pe trei luni. Primarul, susținut de PNL, a fost prezent la raport. Șefa de la județeana de partid a primarului, Violeta Alexandru, spune că liberalii sunt cu tot sufletul de partea primarului, doar că nu pentru atât de multă vreme. Argumentul este paradoxal: cu cât se dă un termen mai lung într-un proiect, cu atât este luat cu mai mare lejeritate, iar riscul de a nu se face nimic este mai mare. „În România administrația nu are practica rezolvării lucrurilor de a doua zi de când s-a luat decizia, lasă pe ultimul moment al termenului maxim care i-a fost dat. Adică peste 2 ani, de exemplu,” scrie Violeta Alexandru pe pagina ei de socializare. Ciudată logică pentru un partid al cărui guvern a amânat sine die decizii importante în domeniul salarizării, investițiilor sau restructurării.

Căci scena politică nu e luminată doar de tunurile date în domeniul achizițiilor medicale, ci și de petardele aruncate în luptele pe marginea bugetului. Acestea se poartă în comisii dar, mai nou, s-au mutat în stradă. Pentru a le răspunde scandalagiilor care au protestat la Cotroceni cu fumigene și artificii împotriva bugetului plămădit din bubele, mucigaiul și noroiul crizei economice și aflat în discuția Parlamentului, prim-ministrul promite că nimic nu se va schimba în privința salariilor de la buget. Va fi analizată Legea salarizării, pentru că sporurile reprezintă un sfert din pachetul salarial la nivelul bugetului de stat, dar că nu are intenția să le anuleze prin ordonanțe, ci doar prin amendamente la lege și asta după ce le evaluează mult și bine prin ministere. Este un fel de a spune la calendele grecești, pentru cine știe cum merg sau stau proiectele prin parlament și cât de dureros și lung e chinul facerii lor. Mai mult, nici măcar nu e vorba despre a le anula, („Aş vrea de acum încolo să avem o legătură directă, clară, transparentă pentru cetăţeni... între performanţa acelui sector public şi veniturile din sectorul public şi acest lucru îl vom face anul acesta”, spunea el la Parlament) ci doar de a le lega de competențe și realizări, de parcă până acum le-a legat cineva de lenevie și favoritism. Toți spuneau că iau lefuri nesimțit de mari pentru că sunt indispensabili, relevanți profesional, cei mai buni dintre cei buni. Cum să nu spună de vreme ce au CV-uri pe măsură: cu doctorate, masterate, cursuri în străinătate și cărți plagiate? Dacă toate virgulele și zerourile puse la cifrele de salarizare rămân neschimbate asta înseamnă și că sporurile vor fi, în continuare, un stimulent (profesional? politic?) pe care plătitorul de salarii, adică statul, îl va folosi în caz de nevoie, adică la tot pasul, pentru a-și fideliza personalul și activul de partid. Pentru că politizarea funcțiilor publice continuă la parametrii cu care suntem obișnuiți. Dar prim-ministrul ar vrea să reducă numărul celor care încasează salarii grase în cadrul Consiliilor de Administrație ale companiilor de stat la cinci și să fie examinate salariile îngrășate de sporuri „multe fără sens”. Florin Cîțu recunoaște că datoriile acestor companii, multe adunate în ani, au ajuns la 63 de miliarde de lei „Nu mai putem continua așa! Este nevoie de reformă! Reformă în tot aparatul public și în companiile de stat, reforma sistemului de pensii, reforma sistemului de salarizare, reforma ANAF, restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani.”

Florin Cîțu

Mulți urmăresc cu interes și îngrijorare zbaterile prim-ministrului. Unii se tem că pierd compania preferată și nu mai au cu ce se juca. Alții au familii de întreținut prin cotloanele instituționale sau prin companii de stat și ar putea pierde o parte din pâine albă pe care o pun pe masă. Bugetul îi nemulțumește pe mulți, nu doar pe cei care aruncă fumigene în Palatul prezidențial. Aceștia exprimă doar un explicabil sentiment de insatisfacție: sectorul de stat a asigurat de multă vreme stabilitatea locului de muncă. În ultimii ani a fost mai rentabil să muncești la stat: salariul e mai mare, ai diverse privilegii, priorități și un program mai relaxat, poți aspira la promovare căci traseul profesional în sistem este doar ascendent, ieși la pensie fără contuziile și cicatricele biografice suferite de toți cei care muncesc în mediul privat. Iar, dacă apuci să lucrezi în birourile superioare, poți spera la pensii și beneficii de neimaginat pentru simplii pălmași de la stat sau din mediul privat. De fapt, pot fi făcute oricâte restructurări, materialul uman e format, în mare măsură, la nivel decizional, din mușița partidelor perindate la putere. O adevărată schimbare ar fi introducerea, în fine, a criteriilor de competență la toate nivelurile sociale, economice și politice. Corupția face casă bună cu impostura. Pe de altă parte, promovarea mediocrilor, atât de populară la partide, în sistemul electoral intern, a fost o fertilă și nefericită sursă de crize și tensiuni sociale. Pe lângă corupție, impostura și incompetența ne-au mai costat câteva bugete de stat de-a lungul ultimelor decenii. Să sperăm că stabilind un termen atât de scurt pentru diagnosticarea și tratarea unor boli vechi de la pașopt (1948) echipa prim-ministrului va reuși să aplice logica Violetei Alexandru: un termen scurt ne silește să ne punem pe treabă în vreme ce un termen prea lung ne-ar amorți vigilența și ne-ar reduce interesul. Cât de realist e un asemenea plan o spune însăși construcția bugetară care păstrează pe acest an aceleași cheltuieli cu salariile și nu pare să trădeze intenția unei reforme generale nici măcar la nivelul companiilor de stat. Dar asta știam, de vreme ce se investesc sute de milioane de euro în RADET. De ce nu s-ar băga, în continuare, bani în TAROM sau CFR? Dar „filosofia” bugetară a anului 2021 înseamnă că nu se vor schimba multe în salarizarea directorilor chiar dacă păstoresc domenii irelevante sau falimentare. Nu se va stabili nici un raport decent de salarizare bugetară între salariul minim și cel maxim. Nici nu vor fi verificate competențele profesionale ale membrilor consiliilor de administrație, secretarilor de stat, directorilor de departament sau ale înalților demnitari.

Revoluția elitelor profesionale va mai trebui să aștepte. La fel și cea a bunul simț.

*Opiniile autorului nu sunt neapărat cele ale Europei Libere.