În România, -Guvernul a decis, joi, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 13 aprilie, pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus. Este prevăzută o releaxare a regulilor sanitare cu ocazia sărbătorilor de Paște și Ramadan.
Astfel, se ridică interdicția de circulație pe timpul nopții de Înviere, în perioada 1 mai-2 mai 2021.
Aceeași măsură s-a luat și pentru perioada 8 - 9 mai 2021, când are loc sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan.
În zilele de 23 aprilie - Vineri înainte de Sărbătoarea Floriilor și 30 aprilie - Vinerea Mare, înainte de Paște, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise îşi pot organiza şi desfăşura activitatea între orele 5.00 și 20.00.
Stațiunile de pe litoralul Mării Negre vor putea fi deschise cu o capacitate de 70%, cu respectarea normelor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Toate celelalte măsuri de protecție sanitară sunt menținute pe perioada stării de alertă, pentru a proteja sănătatea populației și pentru prevenirea răspândirii coronaviruslui.