Guvernul României extinde din nou termenul în care alegătorii români se pot înregistra online în Registrul electoral al celor cu drept de vot în străinătate, pentru a putea vota prin corespondență în alegerile prezidențiale din noiembrie. Votul prin corespondență va fi o premieră, dar numărul celor care s-au înregistrat până acum este sub așteptări. Indiferent dacă se înregistrează sau nu, alegătorii din diaspora vor putea vota la secțiile de vot de peste hotare care vor funcționa, tot în premieră, timp de trei zile.
Doar circa 1% dintre românii stabiliți în afara țării s-au decis până acum să voteze prin corespondență. Acest sistem va fi cu adevărat experimentat la alegerile prezidențiale programate în luna noiembrie. Primul tur a fost fixat pentru 10 noiembrie, iar al doilea două săptămâni mai târziu, pe 24 noiembrie.
Your browser doesn’t support HTML5
Cei din diaspora au fost încurajați să voteze prin corespondență pentru evitarea cozilor interminabile de la ultimele alegeri. Mulți români care lucrează în afara țării refuză acest sistem de teamă că fiscul le va prinde urma și vor trebui să plătească taxe suplimentare. Totul pe fondul discuțiilor pe care diferiți membri ai guvernului le reiau periodic, având în minte că ar putea să mai aducă bani la buget de pe urma celor care nu plătesc taxe în statele unde muncesc. Deocamdată nu există acest risc, după cum a declarant ministrul de Finanțe.
Doar 33.000 de români s-au înscris până acum în sistemul votului prin corespondență...
Guvernul de la București a a adoptat astăzi o ordonanță de urgență prin care a prelungit termenul limită pentru înregistrarea românilor cu drept de vot din străinătate ca alegători prin corespondență. Înscrierile mai pot fi făcute până pe 15 septembrie, iar procedeul se face electronic și durează mai puțin de 10 minute. Cei care vor să se înscrie vor trebui să-și dea toate datele de identificare: codul numeric personal, numele, prenumele, telefonul mobil, adresa de e-mail și adresa de corespondență din străinătate. În plus, este necesară scanarea sau fotografierea actului de identitate și a documentului de ședere din țara gazdă.
Doar 33.000 de români s-au înscris până acum în sistemul votului prin corespondență, dar autoritățile de la București au dublat această măsură cu înmulțirea secțiilor de vot de la 441 la 900, dându-le de asemenea posibilitatea celor din diaspora să voteze trei zile la rând. Soluții, care ar urma să aibă ca efect eliminarea cozilor.
În cazul prezidențialelor, oamenii se înghesuie să voteze doar în turul doi și mai ales atunci când dintr-un motiv sau altul crește gradul de emotivitate, așa cum s-a întâmplat în 2014, când Klaus Iohannis a fost votat de majoritatea diasporei.