În România, președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, prelungirea cu încă o lună de zile, începând de săptămâna viitoare, a stării de urgență în România.
„Trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest fel, am solicitat guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret. În cursul acestei săptămâni, vom elabora textul decretului şi la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile”, a afirmat şeful statului.
Decizia a fost luată după o şedinţă de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei de coronavirus, când între altele s-a ajuns la concluzia că România nu este încă „la vârful epidemiei”.