Se va scrie vreodată epopeea celor zece mii? Cum au străbătut țara mărșăluind glorios în lupta cu fiarele apocalipsului și cu gurile de iad care se cască în drumurile naționale altminteri pline de bune intenții? Nu e vorba despre luptele spartanilor cu atenienii sau cu persanii și nici de armata lui Garibaldi. E vorba despre traseul european al primului transport de zece mii de vaccinuri mai urmărit de presă și politicieni ca drumul lui moș Crăciun din sălbăticiile polare până în vârful pomului de Crăciun.
Primele 10 mii de doze de vaccin anti-COVID au ajuns la Institutul Cantacuzino
Primele transporturi europene au părăsit fabrica din Belgia în 23 decembrie. Dubița întâmpinată pe 26 decembrie cu covorul roșu la vama Nădlac de tot soiul de cavaleri ai apocalipsei virale a străbătut țara încet, încărcată cum e cu cea mai atomică marfă: speranța națională. Conține 10 mii de doze care, din motive neștiute, nu au putut fi aduse cu avionul, deși părea mai practic și mai rapid. În plus, e de neînțeles de ce transportul pe impracticabilele drumuri naționale ar fi mai sigur și mai dezirabil decât cel aerian. Ca să nu mai spunem că transportul cu pricina încăpea fără doar și poate cu tot cu duba respectivă în burta unui avion de marfă, iar vaccinul ar fi ajuns imediat ce ieșea de pe poarta fabricii.
De fapt, toată procesiunea a fost gândită ca un fel de festivitate organizată cu ocazia sfintelor sărbători. Deja circulă pe net filmulețe virale cu transporturi de băuturi răcoritoare împodobite festiv, ca de Crăciun, pe care scrie Pfizer. E drept că filmul românesc are mult mai mulți moși Crăciuni și mai mulți reni decât are Laponia. Transportul cu pricina a făcut drumul de la Nădlac până în Capitala țării în 24 de ore. La cum au curs lucrurile și titlurile entuziaste pe ecranele televizoarelor, ar fi fost de așteptat ca șoferul dubei să fie întâmpinat în fiecare capitală de județ cu fanfară, pâine și sare, iar la Bucureșticu o decorație la sosire. Te și miri că, deși atât de bine organizat spectacolul mediatic, drumul nu s-a desfășurat șnur, ca să fie transmis LIVE, șoferul trebuind să tragă pe dreapta pentru că nu are voie să conducă prea multe ore fără odihnă, din motive de tahograf. Înțelepții din capul statului nu s-au gândit să trimită mai mulți șoferi ca să conducă cu schimbul dacă tot ne grăbim să scăpăm de boleșniță. Sau poate că pur și simplu în protocolul european scrie că trebuie să tragem de timp până la 27 decembrie dimineața, ca să nu pară că este cineva privilegiat. Cert este că șoferul vedetă despre care cu siguranță se va face un film (până atunci putem revedea Salariul groazei) a fost vegheat în noaptea de Crăciun de magii de la poliție și jandarmerie să nu doarmă stresat că hoții din parcare i-ar putea fura încărcătura cum se întâmplă adesea.
E foarte la modă să te pozezi azi cu vaccinul anti-COVID. Sociologii de serviciu cred că un vaccin bine injectat în lobii nervoși ai atenției și autogratificației publice crește ratingul și popularitatea. Însă endorfinele produse de speranță nu ar trebui să ne blocheze bosa aritmeticii care spune că dacă zece mii de doze parcurg traseul până la destinație într-o zi, și dacă se păstrează ritmul de livrare de până acum (să spunem 200 de mii de doze lunar), atunci cele patruzeci de milioane de care ar fi nevoie teoretic (practic doar 20 milioane de doze, de vreme ce doar vreo 50% dintre români vor să se vaccineze) ar ajunge la destinație la alegerile din 2040. Calculele sunt ipotetice, desigur, de vreme ce România va beneficia, deocamdată, doar de 1,2 milioane de doze (pentru 600 de mii de români). Oricum, să ne bucurăm de primul transport. Următorul, ceva mai consistent, va sosi peste câteva zile. Pentru restul va trebui să mai așteptăm că și așteptarea face parte din profilaxia bolilor. Etapa de masă va începe mai la primăvară când, spun autoritățile, vor fi imunizate milioane de persoane, 60-70% din populație. E o aritmetică optimistă și demagogică pentru că, dacă e nevoie de două doze de vaccin și România are contract pentru 10 milioane de doze (în total), nu vor putea fi vaccinate decât cinci milioane de persoane. Probabil că se refereau la 70% din populația care iese la vot. Cine știe? Ca să nu mai spunem că statisticile referitoare la populație folosite de armată diferă de cele ale Autorității Electorale Permanente și că numărul de locuitori ai României a devenit o metodă de manipulare politică și economică.
Duba care a ajuns pe 26 dimineața la Institutul Cantacuzino a fost întâmpinată cu noaptea în cap de noul prim ministru Câțu și de o întreaga suită de oficiali care vor să arate astfel că le pasă (de șeful lor, în primul rând), ca să nu mai vorbim de cohortele de telespectatori care au urmărit-o cu sufletul la gură cum ia curbele și pune frână. Este, după cum spune președintele Iohannis, o primă tură simbolică de care vor beneficia medicii și militarii (ar fi interesant cine e în prima linie a vaccinaților) în cele zece spitale de boli infecțioase. Se vor vaccina dacă vor, pentru că nu puțini sunt suspicioși și mai că nu ar accepta să fie cobaii unei vaccin ale cărui efecte secundare încă nu au fost suficient studiate. Mai dispuși sunt politicienii care au ajuns la concluzia că nu există imunitate fără vaccin. Controversat sau nu, vaccinul pare singura modalitate de a transforma anul 2020 într-un vis urât din care să ne trezim de-a lungul anului viitor. Și chiar dacă politicienii încearcă să tragă spuza pe turta lor și să se pozeze cu vaccinul, lucrurile încep să devină ceva mai bune și măcar avem motive să rupem foile din calendar care ne despart de noul an.
Caricaturala procesiune guvernamentală dedicată întâmpinării dubiței cu vaccinuri este încărcată de mesaje politice pentru că orice expert în marketing sau psiholog specializat în comportament compulsiv știe că asocierea cu un simbol pozitiv transferă ceva energie și personajului asociat. Nu pe simboluri s-au bătut politicienii în campania electorală? Coronavirusul nu a lipsit din retorica electorală a partidelor și felul în care s-au situat în lupta cu acest dușman nevăzut (personificat, pentru unii, de PSD, adică, spun ei, de „ciuma roșie”) a determinat în mare măsură comportamentul electoral. Astfel că programele de guvernare au devenit secundare și, pentru unii, de-a dreptul nesemnificative. La urma urmei, știu cu toții că programele de guvernare sunt doar momeala și felul în care e prezentată aceasta arată doar respectul față de vânat, adică față de electorat.
Trebuie săpat la temelia sistemului pentru a vedea ce filoxeră l-a mușcat de subterane
Nu e vorbă că nu au lipsit promisiunile: jumătate de milion de noi locuri de muncă, măriri suprarealiste de salarii, construcții cum numai în vis ți se arată, mii de creșe, zeci de spitale și alte asemenea, dar acestea nu ar avea niciun sens economic sau social într-o Românie încă terorizată de virus. De altfel, nu se miră nimeni că, după învestire, aburii discursurilor se subțiază și recent învestiții miniștri încep să mai reducă din promisiuni și pretenții: nu sunt o mie de kilometri de autostradă construită, ci doar proiectată și nu în patru ani ci în două cincinale. Nu vor fi deocamdată alegeri din două tururi și nici nu se va umbla la pensiile speciale. Iar Secția Specială, subiectul multor războaie pe treptele Ministerului Justiției, va fi analizată și cândva, dacă se va putea, desființată. Multă vreme desființarea acestei secții, un fel de SIPA resuscitată și ridicată la puterea a treia, părea singurul obiectiv pe care și-l propuneau în materie de reformă în justiție miniștrii sau aspiranții la fotoliu. Fostul ministru Predoiu, remarcabil, ca și fosta lui colegă de la educație, prin pompierism și răzgândeli, promitea că va face tot posibilul să dreneze sistemul și să-l scape de inchizitori. Secția Specială, altminteri utilă pentru cercetarea familiei de interese și grupurilor organizate din justiției, a fost folosită în general pentru a marginaliza sau scoate din sistem incomozii. Într-o țară în care dosarele (mici sau mari) trenează, sunt compromise sau bine orchestrate de tromboniștii de partid și de stat, unde mai mereu afli că sentințele instanțelor inferioare sunt contrazise fundamental de cele ale instanțelor superioare ale căror decizii sunt anulate la instanța supremă, într-o țară unde judecătorii dau dovadă când și când (aparent haotic; în fapt, deliberat) de generozitate și empatie privilegiind făptuitorul prin sentințe blânde cu suspendare sau achitându-l, este clar că trebuie săpat la temelia sistemului pentru a vedea ce filoxeră l-a mușcat de subterane. Mulți cred că pe acolo bântuie scheletele de prin dulapuri. Programul noului guvern depus la parlament promite desființarea acestei secții. Cum o va face? Nu se știe. Cu puțin înaintea alegerilor și „scoaterii sale din sistem” (citește concedierii sale) fostul aspirant la nemurire și președinție Predoiu elabora și supunea discuției publice un pachet de modificări ale legilor justiției. Ar fi trebuit să se grăbească însă el a preferat să se lamenteze și să contemple abisul justiției până când a fost revocat, iar promisiunea de desființare a secției speciale este cuprinsă acum în noul program de guvernare. Ideea circula de mai multă vreme prin Parlament, dar majoritatea strălucitor reprezentată de Florin Iordache avea nevoie de o instanță a instanțelor de judecată ca să nu lase pâine și mai ales cuțitul pe mâna Direcției Anticorupție, cum ar fi vrut opoziția de atunci. Astăzi, cele două camere au noi șefi și este posibil ca desființarea secției să se facă în scurt timp. De multe ori însă în politică timpul curge altfel și, fără o reformă profundă, nu va avea decât eficiența extirpării unui neg de pe imaginea justiției. Secția Specială va fi înlocuită de alte departamente și birouri. Sau poate chiar de DNA.
Prim ministrul Florin Câțu primite un alt fel de guvernare
La fel de fără noimă ar fi promisiunile din domeniul educației dacă România va rămâne în captivitatea bolii și a fricii pandemice. Florin Câțu promite, în stufosul program guvernamental negociat cu partenerii de guvernare, construirea și/sau reabilitarea a mii de creșe și grădinițe, campusuri școlare, cămine studențești și centre universitare. Dar dacă învățământul se va face din nou de acasă, cui i-ar folosi noile ziduri? Promite, de asemenea, creșterea graduală până în 2024 a investițiilor în învățământ până la 6% din PIB (plus un procent pentru cercetare) Vise, nu jucărie! Dar visul colorat al fostului ministru al finanțelor nu cuprinde nimic referitor la reforma fundamentală a educației unde, ca și în justiție, întreaga construcție stă să facă implozie de atâta birocrație și atâtea grupuri organizate adunate pe fiecare creangă a sistemului, de la dictatorii de școală, la inspectorate și minister. Noul ministru este vechiul Sorin Câmpeanu față de care, zic unii, fosta ministră Anisie face figura filosoafei Hypathia din Alexandria. Acesta a trecut cu penajul nederanjat prin mai multe partide câte poate el ține minte și, în precedenta sa reîncarnare la educație, a reușit să sperie mintea cu deciziile sale. Nici acum nu vrea să se lase mai prejos: își prețuiește locul de muncă și nu vrea să schimbe niciun șurub în mașinăria ministerială. El susține că nu are nicio intenție să desființeze inspectoratele școlare, vinovate de mare parte din dezastrul sistemului de educație, locul unde se puiesc clone politice, zone de maximă influență electorală și locul unde s-a clocit distrugerea multor minți tinere. Vechiul nou ministru spune că desființarea acestora ar fi un dezastru, dar că s-ar putea realiza o descentralizare a școlilor pe principiul autonomiei universitare. La cum funcționează (sau nu) școlile, în funcție de hachițele primarului, ele vor deveni autonome în viitorul sezon SF Star Trek Next Generation. Așadar, nimic despre manuale, reforma metodelor și a programei. Nimic despre calculatoare, internet în zonele defavorizate, finanțarea educației online (singura deocamdată accesibilă). O vagă promisiune că, imediat ce se va putea, va fi reluată fizic școala. Stă cu ochii către Cotroceni pentru că, se spune, de acolo îi vin online semnalele. Cel care l-a susținut, fostul inspector școlar Klaus Iohannis, nu l-a pus pe lista foarte scurtă a ministeriabililor ca să desființeze inspectoratele. Numirea lui Câmpeanu a supărat inexistentul partid PLUS în frunte cu șeful său, Dacian Cioloș care avea altă ofertă, senatorul USRPLUS Ștefan Pălărie „o variantă foarte-foarte decentă” spre deosebire de traseistul de Câmpeanu al cărui traseu politic a fost „departe de a fi decent”. La rândul său, Câmpeanu îi reamintește lui Cioloș perioada când era lider PUNR apoi ministru susținut de PNL. Iar nouă ne reamintește că noua coaliție este de conjunctură și minată de vechi prejudecăți.
Învestirea guvernului Câțu, la Palatul Cotroceni, 23 decembrie 2020
Nici de pensiile speciale nu va scăpa bugetul de stat, sub pretextul că deocamdată trebuie evaluat sistemul public în cadrul unei comisii formate din reprezentanți ai ministerului Finanțelor, ai Casei de pensii și ai Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză pentru a cartografia inechitățile. Tot la calendele grecești este amânată anularea taxelor și impozitelor în cazul salariului minim iar stabilirea acestuia se va face tot așa după ce se măsoară de zece ori și se taie o dată și numai după ce se negociază cu partenerii sociali (citește patronatul și sindicatele). În rest, nimic despre uriașele disproporții salariale (raportul între salariul minim și cel maxim este undeva de 1/50) și nici despre privilegiații puterii care acumulează nu odată pensiile cu salariile, ajungând milionari din taxele noastre, doar pentru că au ținut țucalul potrivit. Se mai miră cineva că nivelul de nemulțumire și neîncredere este în creștere, la fel și cel de absenteism electoral?
Conform unui sondaj publicat pe 22 decembrie, la fix 31 de ani de la fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central, PSD ar câștiga și mai categoric alegerile, la o diferență de aproape zece procente față de PNL iar AUR ar sufla în ceafa USR cu 14% din sufragii. Întrebați și dacă ar fi de acord cu suspendarea președintelui Iohannis, 23% au răspuns pozitiv, 22% negativ și 55% că nu știu. Statisticile nu au niciodată decât precizia și acuratețea dorită de autorii lor sau a celor care le comandă, desigur, dar este de așteptat ca modul în care este repartizat vaccinul anti-COVID, rapiditatea, plaja socială, eficiența lui să fie cei mai motivanți stimuli politici în următoarea perioadă. Pe de-o parte, administrarea vaccinului ar redeschide afaceri, ar scoate din paralizie economia și ar elibera energiile sociale ale celor scoși pe bară de carantină, de starea de urgență/alertă și de deciziile haotice și fără sens ale Departamentului pentru situații de urgență. Un pas înainte ar fi ca decizia Curții de Apel care a stabilit că măștile nu sunt obligatorii în spații deschise să devină definitivă. Judecătorii au decis anularea prevederilor cuprinse în ordinul DSU (publicat în Monitorul Oficial pe 18 decembrie) referitoare la purtatul măștilor în spații publice. Sentința poate fi atacată la instanțe superioare și, după cum ne-am obișnuit, poate fi revocată și oamenii se vor retrage și mai mult între cei patru pereți ai stării de alertă. Codul procedural a stabilit atât de multe căi de atac încât e greu de spus când o sentință e definitivă și dacă nu cumva toate sentințele sunt provizorii ceea ce, desigur, ne aruncă într-un abis metafizic la gândul că, de fapt, toate deciziile se rezolvă în cele din urmă de viață prin abrogarea lor finală.
*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere