România. Reciclând materia cenușie a politicii

O familie fericită... O familie realizată. Dacă nici familia Vioricăi Dăncilă nu este expresia tangibilă și reală a unei familii de succes, cine altcineva să fie? Familiile de succes sunt împreună și la bine și la mai bine, în veacul vecilor, indiferente la intemperiile istoriei, de-a lungul cincinalelor comuniste și planurilor de reziliență. Fosta prim-ministră care și-a luat concediu de 10 august 2018 să se poate bucura, cu o pungă de popcorns și o sticlă de cola, de spectacolul de lumini și umbre și gaze din Piața Victoriei este un bun exemplu al aplicării legii lui Lavoisier în sfera politicii: nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă. Materia din care e făcută politica românească e prea prețioasă pentru a pierde un gram din ea. Există în zona politică materie reciclată de atât de multe ori încât s-a înnegrit, ceea ce explică fizica extraordinară și aberantă a scenei publice.

Elena și Traian Basescu

Astfel, fiica mai mică a lui Traian Băsescu, după o perioadă de șomaj de lux la partidul lui tăticu, a fost angajată consilieră la Camera Deputaților, la Comisia de Afaceri Externe. E făcută pentru slujba asta: după o tură la Parlamentul European, are o viziune clară a locului României în familia europeană și al Europei în propria familie. Lucrase înainte la PMP și angajarea ei la Parlament i-a făcut pe contabilii partidului să răsufle ușurați. Și pe tăticul Băsescu să-și spună că măcar cu una dintre fete a avut noroc chior, cealaltă fiind condamnată pentru delapidare și spălare de bani în legătură cu campania electorală din 2009. Dosar în care fosta muză prezidențială, Elena Udrea, a primit opt ani (sunt sentințe în primă instanță și puțin a lipsit ca faptele să nu se prescrie). Oricum, ce mai e închisoarea pentru politicieni decât o etapă neplăcută de viață, ca acnee pentru adolescenți?! Uitați-vă la familia Năstase, alt grup de interese familiale, în care il capo di tutti quanti, Adrian, a stat la închisoare un an și câteva luni pentru corupția mătușii Tamara, printre altele, și acum dă lecții de demnitate, eroism și morală pe blog, în culisele partidului și din fruntea Fundației Titulescu plătită, dacă vreți să știți, și din banii dumneavoastră (este institut al Academiei Române și, recent, președintele acesteia, Ioan-Aurel Pop, a și primit un premiu din partea Fundației!). Și Mihnea Năstase, fiul mai mic, a fost consilier pe probleme de apărare în ministerul lui Fifor, în 2019, iar acum este consilier la Parlamentul European, noua generație de combinatori politici de care familia partidului are atât de multă nevoie. Desigur, ca și Elena Băsescu, a fost examinat și intervievat la angajare că noi promovăm elitele!

Chiar dacă marcată de poticneli penale sau, pur și simplu, de pauze în cartea de muncă, istoria marilor familii este plină de succese și de interese. Exemplele ar putea așadar continua, iar familia Vioricăi Dăncilă este doar cel mai recent caz de români fericiți de statul român în lupta cu criza. Căci, în vreme ce sute de mii de români își mușcă pumnii că au pariat pe calul greșit al pieței libere, munca la stat, cândva considerată retardată, degradantă și prost plătită (ceea ce și era), a devenit azi mult mai prețuită ca status financiar și social. Puțini sunt demnitarii care nu vor să muncească pentru popor și să fie plătiți bine pentru asta. Chiar și cei de care partidul s-a vindecat, stau cu căciula în colțul societăților cu capital de stat, să le dea cineva ceva mărunțiș și o funcție de consilier.

Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă, de ale cărei capacități și calități s-ar îndoi mulți angajatori privați care fac investiții nu din fonduri europene sau din pomeni de la stat, ci din propriul buzunar, a ajuns consilieră la Banca Națională. Adrian Vasilescu, etern consilier pe lângă eternul Mugur Isărescu, spune că Banca are nevoie de cineva care să deschidă ușile Parlamentului European. Pentru a trece la euro, România are nevoie de un lobby foarte intens, precizează el, de care Viorica Dăncilă s-a dovedit capabilă. Știe cum merg lucrurile la Uniunea Europeană, cum se ung și se deschid ușile, cine cu cine și care pe care: „ Uși deschise, ăsta e lucrul cel mai important,” spune Vasilescu. Și, pentru că oamenii politici sunt cel mai important capital, guvernatorul a mai reciclat un rest politic europarlamentar, pe Ion Mircea Pașcu care, probabil pentru că a fost ministru al Apărării și europarlamentar, se va ocupa de strategie politică. Se pregătește de angajare, după cum se spune, Petre Roman, vechi tovarăș de arme și de drum cu Mugur Isărescu (un alt pușcăriaș de lux, Adrian Severin, care era în 1990 al doilea om în guvernul Roman, se laudă că l-a instalat pe Isărescu guvernator la BNR). Și să nu uităm, e disponibil și Ion Iliescu care ar asigura și o relație stabilă cu Comunitatea Statelor Independente. Sunt joburi de calitate, stabile și de viitor, întrucât data la care România ar putea adera la euro e tot mai îndepărtată. Dacă acum vreo patru-cinci ani politicienii se lăudau că granițele euro ni se vor deschide în 2020, azi au devenit coronasceptici. Experții în economie spun că criza pandemică și priceperea celor aflați la guvernare au dat economia peste cap.

Florin Cîțu a dat zilele trecute două știri: una bună, alta proastă. Prima era că economia României va crește neașteptat de mult. O spun diverși economiști europeni care afirmă că, încă un an-doi de creștere, și vom ajunge la nivelul pre-pandemie. A doua știre (cea proastă) este că putem spera să intrăm în anticamera zonei euro abia prin 2024 și să aderăm cândva către finalul deceniului. Poate că de aceea a fost angajată Viorica Dăncilă „să facă lobby pentru România”, căci lobby asta și înseamnă, hol, anticameră și cineva trebuie să-i întrețină pe solicitanți cu glumițe, șotii și conversații mărunte în vreme ce așteaptă să fie primiți. Va sta în hol și va deschide uși, sarcini de serviciu pentru care, se spune, va primi lunar vreo 2500 de euro. Semn că România nu intră deodată în zona euro, ci pe familii. Redevine colegă astfel cu fostul ministru de finanțe Florin Georgescu, cel care, probabil, i-a și deschis ușa, dacă nu cumva Mugur Isărescu își plătea o datorie istorică. Și pentru ca familia să fie fericită pe de-a-ntregul, capul de familie, Cristinel Dăncilă a fost și el angajat consilier la Transgaz, adică tot la bugetari. Pe merit, ne asigură noul lui șef. „Este inginer petrolist și avem nevoie de expertiză tehnică”, spune directorul Transgaz care promite că-l va folosi nu pe postul de consilier, ci în funcție de pregătirea lui inginerească, semn că veștile bune nu s-au isprăvit, ar putea urca și mai sus, pe bază de merit, în ierarhia companiei de stat. „Angajarea sa nu are nici o legătură cu doamna Viorica Dăncilă,” mai spune directorul, adică vrea să ne spună că la mijloc nu este cine știe ce trafic de influență, ci doar recunoașterea și răsplătirea meritelor profesionale. Că nu trebuie să ne ignorăm talentele. Așa funcționează aparatul de stat în România, pe bază de meritocrație de familie. Căci cum altfel ar fi ajuns Victor Florin Dăncilă, norocosul fiu al sfintei familii, ca în chiar ziua în care mama lui era învestită oficial ca prim-ministru și depunea jurământul la Cotroceni, să fie angajat la Curtea de Conturi? Și, pentru că a fost un decalaj de câteva ore între cele două evenimente, mama lui poate spune liniștită că fiul a fost angajat înainte ca ea să fie învestită. Ceea ce din punct de vedere tehnic era adevărat. Că și pe 10 august 2018 era în concediu, deci, tehnic, nu are nicio vină în reprimarea manifestației. Nu era în biroul de la guvern, ci pe hol. Ca să vedeți că e talentată la făcut lobby.

E posibil ca familia Dăncilă să fie doar trasă pe linia moartă, dar plină de pomenile și parastasele unei slujbe la stat. Ce-ți mai trebuie să te bați pe culoarele partidului pentru cine știe ce funcție? La urma-urmei, Viorica Dăncilă e simpatică, iar dacă e lăsată să vorbească, poate binedispune o adunare doar citind rețete de pe net. Nu sunt mulți cei care se pot lăuda în politica românească cu așa talente! Pentru Marcel Ciolacu această recalificare la locul de muncă a fostei candidate PSD la președinție e binevenită. Ciolacu se zbate să devină cât de cât relevant politic și are diverse strategii pentru asta: uneori tace semnificativ, alteori amenință cu moțiunea de cenzură și vituperează pe marginea planurilor guvernului. După ce planul de reziliență a căpătat o formă care pare să fie acceptată la Bruxelles, Ciolacu a ajuns la spartul târgului să se întâlnească cu Florin Cîțu și să comenteze inutil pe marginea proiectelor.

Planul de reziliență prin care România ar urma să primească vreo 30 de miliarde de euro (dar doar pentru proiecte care vizează refacerea după pandemie) nu a fost încă acceptat la Bruxelles și este subiectul unei posibile moțiuni de cenzură, amenințare pe care Ciolacu o tot agită la ore de mare audiență. Tema moțiunii apare sau dispare oportun din retorica PSD pentru că asigură publicitate neplătită și dă senzația de viață în Marea Moartă care e social-democrația românească.

După întâlnirea cu Cîțu, Marcel Ciolacu a devenit suspicios: „Nu vom depune moţiune ca să facem jocurile din interiorul PNL-ului sau din interiorul acestei coaliţii de conjunctură, a perdanţilor.” E neclar ce alt joc să facă decât să demonstreze cât de slab în fața coaliției guvernamentale este PSD-ul, chiar dacă se laudă că e cel mai mare partid parlamentar. Poate chiar la asta se referă: înfrângerea PSD-ului la jocul cu bile albe și negre ar putea fi folosită ca trofeu în campania internă a PNL. Se apropie congresul la care partidul își va alege noi șefi și Florin Cîțu e pe punctul să-l transforme pe Orban în amintire de familie.

Sau poate că, de fapt, Marcel Ciolacu nu vrea să riște ingineriile politice din propriul partid. Acolo urmează să se decidă, prin alegeri interne, un candidat pentru președinția României. Ar putea fi un om din partid sau un outsider apropiat de zona de interes a partidului. Nici prea anticomunist, nici prea antisecurist, nașul sau finul cuiva cu nume în PSD. S-a vehiculat chiar numele lui Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române, care împărtășește spiritual retorica găunoasă a oamenilor partidului: naționalism, protecționism, ortodoxism toxic, euroscepticism. Desigur, despre el s-au spus multe, inclusiv că a fost informator al Securității, dar s-a spus asta și despre Mugur Isărescu, ceea ce nu-l oprește să fie guvernator BNR de 30 de ani. Și-apoi ce-ar fi nou? Secțiile de economie (unde Isărescu este academician șef și Daniel Dăianu adjunctul lui) sau de istorie din Academia Română (ca să dăm doar aceste două exemple) gem de turnători sau de foști ofițeri. Știm că nici Academia, și nici PSD-ul nu sunt sensibile la probleme de moralitate așadar Ioan-Aurel Pop este deplin compatibil cu candidatura la președinție. Mai sunt nume posibile la îndemâna PSD-ului (Teodosie Snagoveanu pare să fie dispus și disponibil), dar e posibil ca, vorbind despre alegerile interne, Ciolacu să fi aruncat doar un balon meteorologic, să vadă care e temperatura în stratosferă. Căci odată puși pe linie moartă cei care ar putea reprezenta, cât de cât, un pericol la alegerile interne, el se imaginează cu siguranță primul în opțiunile partidului. De aici și aerele de gladiator politic când vorbește despre moțiunea de cenzură pe care spune, totuși, că nu o vor iniția înainte ca Planul de reziliență să ajungă la Bruxelles: „Trebuie să fie depus acest Plan Naţional de Redresare și Rezilienţă, să nu fie folosită moţiunea PSD-ului că am fi împotriva atragerii acestor sume,” explică el, dând de înțeles că ar fi putut opune o rezistență mortală și că România ar fi putut rămâne fără bani dacă grupurile parlamentare PSD s-ar fi împotrivit. Oricum, adaugă el, oamenii partidului adună piese la dosar și au trimis o ciornă de moțiune și la AUR care, pare-se, nu ar avea nicio obiecție să o semneze și voteze.

Marcel Ciolacu vede însă altă realitate decât Florin Cîțu și, cu toate că au stat la aceeași masă și au purtat aceeași discuție, fiecare a înțeles ce a vrut, de parcă ar veni din universuri paralele. El spune că fiecare înțelege după cum îl taie capul și că Ciolacu este liber să înțeleagă și să facă ce vrea. Planul de reziliență este, însă, al guvernului și nu trebuie să fie aprobat de parlament. Asta pentru că Marcel Ciolacu ceruse, în mod repetat, ca planul să fie prezentat în Parlament, ocazie pentru aleșii PSD să iasă pe catwalk-ul Camerei Deputaților, ca să fie văzuți că încă mai există. S-ar putea ca Biroul Camerei să decidă că nu este necesar votul consultativ al Parlamentului și că solicitarea lui Marcel Ciolacu este doar o parte din gimnastica lui de întreținere. Dar este lesne ca respingerea repetată la Bruxelles a programelor guvernamentale, chiar dacă normală, să fie exploatată politic: sunt mulți bani și puține buzunare. Unii au devenit experți în capitalizarea clandestină a pandemiei. DNA susține că sistemul de achiziții fiind atât de lax și permisiv, mulți s-au dedulcit la bani. Guvernul s-a împrumutat într-un an cât alții în zece, la dobânzi fără egal. Procurorii au mult de lucru, dar primii buzunăriți sunt înalți demnitari. Există suspiciunea că banii s-au risipit în diverse achiziții dubioase făcute prin intermediari de partid și de stat.

Axolotl, peștele mergător mexican

Politicienii lui Ciolacu stau pe margine și înghit în sec. Dar nu e nimic nou, PSD are în genele lui comuniste capacitatea de a aștepta. Sunt campioni la disimulare, recuperare și regenerare, ca axolotl, peștele mergător mexican, de fapt o salamandră. De aceea și rezistă liderii lor așa bine la pușcărie și ies de-acolo nou-nouți. Lor nu le trebuie capital european ca să fie rezilienți. Singurul capital politic pe care se bazează este credulitatea electoratului. E și aceasta o investiție în oameni.