Ronin Terente: cum l-am adus pe fratele meu înapoi din Portugalia

Ronin Terente, Jurnal săptămânal, 14 august 2021

Ronin Terente: născut pe 8 septembrie 1987 la Ghidighici, municipiul Chișinău. A lucrat ca tâmplar, zugrav, muncitor la sere, vânzător, hamal, profesor de actorie, prezentator radio & tv, textier, PR manager. La 17 ani formează, împreună cu câțiva prieteni, trupa No Shagga, în care este textier și vocalist. Tot în 2014 lansează două bloguri de poezie, Balade Bolnave și poetrydatabase. În 2015 instituie blogul social Parazitul Proletar, iar în 2016 proiectul rap Micul Psih. A publicat în regim samizdat două cărți de poezie, Drumul spre Tibet și cartea/joc #epistolecătrenimeni. Mai are un job la Vali Boghean.

Despre fratele meu care a scăpat întreg.

Luni

Când ultima oară v-ați gândit la traficul de ființe umane? La migrație, sclavie, mafie, forța ieftină de muncă? La sufletele moarte? Nimeni nu se trezește cu așa gânduri, veți spune. Nu cauți medicamente până nu te îmbolnăvești, nu? Nimic nu pare important până nu devine personal. În cazul meu a devenit și vreau să vă povestesc despre săptămâna în care l-am adus pe fratele meu înapoi din Portugalia. A vrut să câștige un ban ș-a câștigat o tonă de probleme. Fratele meu a nimerit în cea mai veche și cunoscută formă de escrocherie și trafic de ființe umane. Schema e valabilă de prin 90 și e la fel cam în toată lumea. Găsești un anunț care-ți promite multe, până ajungi la câteva mii de km de la casă.

Fratele meu, probabil ca mulți dintre cei care ne citesc acum, a luat un credit pe care nu-l poate închide nicicum. Creditul e ca o râie. A căzut în capcana asta de cămătărie semi-legală. Pentru că e un tip puțin mai diferit și republica e un stat primitiv încă, îi este destul de complicat să-și găsească un post de muncă, din pricina tatuajelor și sensibilității sale. Așa s-a prins convins de maică-mea să-și găsească ceva pe sezon înafara țării. În Moldova e aproape ireal să aduni bani din muncă cinstită. Cu salarii de două sute și cheltuieli de trei sute de dolari începi să cauți orice îți propune măcar opt sute pe lună. Dacă Moldova ar oferi salariu minim de o mie euro din țara asta n-ar pleca nimeni niciodată.

Marti

Fratele meu a găsit un anunț de angajare pe FB. L-a prins reclama, după algoritmul căutărilor pe Google. A intrat în discuție cu o pagină de persoană fizică, cu titlu banal și drept avatar o plantație bine amenajată de portocale sau măslini. Undeva în mintea lui înțelegea că nu e ok să cauți muncă legală pe FB sau 999, dar s-a gândit că nu poate chiar oricine să-și facă firmă de *Lucru legal peste hotare*, or să angajeze oameni fără vreun contract și licență. Pe atunci era naiv și credea că statul se implică în protecția cetățeanului de șarlatanii ca asta și de particulari care au procent pe fiecare suflet adus.

La distanța unui click oricine în Moldova poate găsi un anunț de angajare la lucru peste hotare. Și oricine poate crea un asemenea anunț. Autobuze burdușite pleacă de 2-4 ori pe săptămână, fără teste și contracte de muncă, pleacă fără bani și lucruri, pleacă în speranța că vor avea noroc. Dar majoritatea n-au. De regulă sunt oameni de prin sate, pentru care și Chișinăul e metropolă. Pe toate portalurile și la toate colțurile au apărut Î.I și S.R.L-uri care-ți oferă gratis drumul, cazarea, mâncarea și vreo 30-50 euro ziua de muncă. Fratele meu pe atunci nu știa că dacă undeva apare cuvântul *gratis* mai mult decât o singură dată atunci e o schemă din care va ieși scump de tot. tot ce-i gratis costă de două ori mai scump. Am încercat să-l opresc, dar n-am reușit. Undeva în sinea mea totuși speram să aibă noroc. Știu că are forță, sănătate și ambiție.

Statul nu verifică deloc aceste companii și particulari. La fel cum nu verifică companiile de transport. Licență, contacte legale, relații cu ambasada, taxe la stat, impozite... toate printre degete, toate de după colț. Probabil sunt câțiva mahări care iau niște sume în plicuri și închid ochii la toată povestea asta cu miile de chinuiți care sunt duși în robie. Oricum majoritatea nici nu sunt luați de oameni.

Mama a nimerit prima în schema asta, când a înțeles că-i periculos și poate muri acolo a sunat să-l oprească pe fratele meu, dar ăsta era deja în autobuz. Pentru că mama a mers în Portugalia, acolo a mers și el. Au găsit de lucru ambii în zona Beja. Drumul durează 4 zile. Mama după 3 zile a fost la un pas de moarte și m-a sunat s-o întâlnesc la autobuz și s-o ajut cu banii de bilet. A zis că revine urgent. Fratele meu era deja aproape acolo. Nu s-au sincronizat, din păcate.

Au mers ambii, în zile diferite, cu aceeași companie de transport, din centru capitalei, cu oficiu într-o casă particulară. Atunci am auzit de la ea prima oară de faptul că șoferii autocarelor acestei companii obișnuiesc să rețină pașapoartele și ți le restituie doar după ce le plătești biletul. Fie într-o direcție, fie în alta. Așa lucrează schema lor, asta li se pare lor normal. Din câte înțeleg o persoană fizică n-are dreptul să rețină un act de identitate străin, este și asta o formă de sechestru. Treaba asta se face ca să nu-i dai de capăt prea ușor când vei vrea să fugi înapoi acasă. E folosită ca o metodă de șantaj. Imaginează-ți că nu știi limba, n-ai pașaportul, n-ai bani, ești sălbatic. Totuși încă speram că o să fie bine, asta până am primit câteva poze și un sunet de la fratele meu care era speriat și foarte trist.

Miercuri

După patru zile de drum, după ce șoferul autocarului i-a reținut pașaportul sub motivul că trebuie să vină persoana care l-a chemat să-i achite drumul, s-a trezit în mijlocul unei lumi străine. Persoana din spatele avatarului a venit cu mașina după fratele meu și colegul lui, dar a zis că n-are bani să-i plătească șoferului și că mâine le va lua pașapoartele, iar acum e timpul să meargă la odihnă. Au ajuns la 2pm. Schema începe aici, în înțelegerea dintre șofer și așa-zisul intermediar. Au fost urcați în mașină și duși într-un grajd, înafara localității, unde un grup de bărbați beți dormeau pe niște saltele slinoase. Obosiți după patru zile de drum și fără acte, s-au trezit într-un șoc emoțional, dar pentru că au fost lăsați și intermediarul a plecat anunțându-i că dimineață revine să-i ia, băieții au fost lăsați. Fratele meu și colegul lui au așteptat dimineața, au făcut câteva poze și, foarte atent, au fugit de-acolo peste deal, înțelegând că ceva nu e-n regulă în grajdul ăla, mirosea a filme horror. Au alergat vreo 25km până la cea mai apropiată localitate, unde a găsit wi-fi și m-a sunat.

I-am zis să meargă la poliție și să spună că i-a fost furat pașaportul, or că l-a pierdut. Fratele meu nu vorbește decât româna și rusa, deci acolo era pierdut, dacă nu era cu un coleg care știa engleza. Au fost la poliție, dar poliția a zis că nu poate face nimic, să meargă la Lisabona la ambasadă. I-am zis să încerce să dea de șofer și să-i spună că îi plătesc când revine acasă. într-un final, rămași pe drumuri, au fost la un pas de a fi prinși de un tip care-i fila, se pare că acolo, în zona Beja, turiștii nu prea merg pe stradă, dacă văd pe cineva că se plimbă îl bănuiesc evadat de pe la vreun stăpân. Stăpânii sunt români sau moldoveni. De obicei moldovenii vând moldoveni românilor. Peste ceva timp m-a sunat și mi-a zis că a dat de un băiat pe care l-a cunoscut în autocar și care lucrează la un român din zonă. Au mers încolo cu colegul, care peste o zi a fugit peste câmp. A fost pus să culeagă pepeni galbeni și verzi. Atitudinea nu era deloc prietenoasă. Oamenii ajunși în robie încep să îndobitocească și pentru că sunt ținuți pe mărunțiș și băutură, devin agresivi unii cu alții și pârâtori în ochii stăpânului. Să faci dintr-un om liber rob e foarte simplu: îl faci să-ți fie dator, îl bați de câteva ori să știe de frică și-i oferi vreun viciu prin care-l minți că-i ești prieten. Cu fratele meu n-a prea mers, el voia acasă.

Joi

Peste câteva zile de muncă, moment în care fratele meu spera să adune banii necesari de drum și să-și găsească actul la acel intermediar care l-a băgat în istoria asta, a aflat că de fapt nimeni nu mișcă pentru el un deget și că cetățeanul la care muncea acum nu-i poate întoarce actul, deși, cică, a încercat. Atunci m-a sunat iar și m-a rugat să mă implic cum pot, pentru că îi este foarte trist și rău. Nu prea știam ce să fac ș-am testat capacitățile internetului. Am dat un anunț pe FB ș-am primit mai multe recomandări, pe care am început să le testez.

Atitudinea șefului ăsta era destul de ok față de fratele meu, pentru că acesta într-adevăr muncea și pentru că fratele meu n-are niciun viciu. Și pentru că tipul ăsta la care a ajuns lucra nițel mai legal nu prea avea nevoie de bătăi de cap. E greu să controlezi un om fără păcate. Eu căutam cum să-l aduc. Am sunat pe la ONG-uri. Ele oferă mediere, vorbe de duh, psihologi, empatie, chestii d-astea. Se implică dacă există vreun proces verbal, în rest n-am prea înțeles cu ce să mă ajute, pentru că eu voiam fapte și le voiam acum. Până un prieten mutual nu mi-a recomandat un prieten de-al său, care se pricepe la așa subiecte. Șeful nou l-a ajutat cu bani de drum și i-a permis să plece, după ce fratele meu i-a explicat că nu mai poate sta. A mers desculț 30km până la cea mai apropiată gară și cu picioarele roase până la sânge a ajuns la o persoană de încredere, cu care i-am făcut legătura. N-am ezitat să contactez persoana, care a făcut un enorm efort să-l ajute pe fratele meu să iasă de acolo și să ajungă până la ambasadă.

Vineri

A fost o muncă enormă și un gest demn de toată lauda, dar și un risc peste măsură. Fratele meu a avut noroc de mine și eu am avut noroc de faptul că în universul ăsta sunt oameni care au puțin respect față de mine. Ajuns la ambasadă a povestit tot ce i s-a întâmplat și ambasadorul a zis că nu știe despre ce e vorba, dar s-a implicat împreună cu consulatul la toate 100%, mai ales după ce au aflat că deja am început să fac fum pe subiectul ăsta. Au făcut și o linie fierbinte, la care moldovenii maltratați și umiliți puteau suna și cere ajutor. Bărbații sunt chinuiți numai cu munca, dar nici nu vreau să vă imaginați prin ce trec femeile care au nenorocul să fie drăguțe și să ajungă pe plantațiile alea.

A mers acolo să depună plângeri la organele abilitate și s-a pornit proces penal. Între timp, cu ajutorul internetului, în câteva ore eu am aflat cine sunt cei care l-au dus încolo. A fost ușor pentru că ei nici măcar nu se ascund. O să rămâneți uimiți despre cât de obraznic și la suprafață lucrează acești hoți de forță ieftină de muncă încât nu-mi prea vine să cred că poliția, cei de la migrări, ambasadele și SIS-ul nu știu despre ei.

L-am adus acasă, dar filmul ăsta de acțiune abia începe. Tare nu-mi place să mai am și asta pe cap, dar poate prin asta mă încearcă universul? Între timp mi-au apărut o serie de întrebări deschise, pe care vreau să le adresez, chiar și noilor miniștri, de ce nu.

Oare nu ambasadele trebuie să verifice condițiile în care cetățenii noștri activează peste hotare și care sunt agențiile care îi angajează? Țările cele mai periculoase sunt Portugalia, Spania, Germania, Polonia, Rusia.

Oare cât de legal lucrează toți acești particulari care oferă servicii de angajare peste hotare și pe care îi poți verifica un simplu search pe Google?

Oare de ce procesele durează ani de zile și într-un final despăgubiri nici măcar nu primesc părțile vătămate, dar ajung să împartă banii între ei bandiții și legea?

Oare au dreptul companiile de transport să oprească un act de identitate?

Oare poliția de frontieră se interesează unde merg autocarele alea pline cu oameni care dincolo de pașaport n-au nimic la ei și dacă înțeleg că-i ceva putred oare se implică ei?

Lumea nu se plânge din frică pentru viețile lor și faptul că fratele meu s-a băgat în schema asta e un curaj enorm, dar oare îl protejează cumva statul?

ONG-urile cât de pregătite sunt real să se confrunte cu o problemă, să trimită oameni la fața locului, să bată alarma peste tot despre faptul că sute de cetățeni sunt maltratați, bătuți, lăsați fără salarii și fugăriți acasă?

Oare se interesează cineva de faptul că cetățenii noștri duc la muncă alți cetățeni, care pot fi părinții, frații, copii cuiva? Îi duc acolo, în muncă de câmp, într-un soare dogoritor, le promit mâncare și condiții gratis și odată ajunși acolo le opresc aproape tot salariu pe pedepse inventate?

Oare există o statistică cu cei care au murit ș-au fost aruncați în șanțuri acolo?

Ce v-am povestit aici în grabă e floare la ureche, în realitate e mult mai dur decât vă puteți imagina, sau decât arată în filmele americane. Între timp am reușit să aflu povești despre și de la cealaltă diasporă că ți se face părul măciucă, dacă mă pun pe povestit n-o să mai dormiți după lectura asta. Diasporă înseamnă și robie. Iar robul e ținut fără drepturi, doar cu obligațiuni. Or după mine toți oamenii sunt egali în fața legii, doar că aici funcționează doar legea junglei, din cât am reușit să înțeleg săptămâna trecută.

Acum e acasă. Voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a-mi proteja fratele.

Dar pe ceilalți cine-i protejează? Pe cei care n-au pe cine suna.