Născută în 8 februarie, 1977, la Chioșelia-Mare, raionul Cahul, sudul Moldovei. Preocupată de dezvoltare, egalitate de gen si drepturile omului, incluziune sociala, implicarea cetatenilor in buna guvernare. Psiholog, psihoterapeut de familie și cuplu, fondatoarea Centrului psihologic SINESIS.
Luni
Azi a fost o zi grea, intrasem obosită în această săptămână și de aici și greul din sufletul meu. În copilărie, când îmi era așa ca azi, mă ascundeam în podul casei, plângeam pe săturate, apoi începeam să mă joc cu diverse chestii depozitate acolo, în 2 valize mari și colorate, până se făcea seara și răsuna în toată curtea și mahalaua: ”Dănuțaaaa, Dancea! Unde ești?”
Așteptam câteva reprize de astea și ieșeam, în ușa podului, îmbujorată, victorioasă și… vindecată. Azi nu am avut însă unde să mă ascund să-mi plâng durerea și nici cu ce să mă joc. Așa o jale mare pentru oameni nu știu să fi simțit vreodată.
Mi-am început ziua de muncă mai târziu decât de obicei. A trebuit să depun ceva muncă. Mi-am adunat de dimineață fărâmele de speranțe din prin colțurile inimii și hai din nou, în iureș. Decât să vând speranțe goale, fiind în mod ipocrit optimistă, mi-am alocat 3 ore, să-mi revin: m-am îngrijit de mine, mi-am readus Speranța și doar când am simțit că pot, am pornit mașinăria: sesiuni online, răspunsuri la mesaje, interviuri și gânduri, multe gânduri. Florile și gătitul au fost ”jucăria mea” de dimineața. În vremuri grele, psihologii de obicei asta ne recomandă, nu? Să facem ceea ce ne place că să amăgim un pic mintea. Un pic… exact atât am reușit.
Izolarea socială necesară în pandemie arată cât de profundă este esența noastră socială: nevoia de Celălalt, de apartenență, de împliniri sociale și profesionale, etc.
Viața în comunitate, solidarizarea, împreunătatea – oamenii au nevoie de alți oameni ca să supraviețuiască ca umanitate.
Marți
Odată cu instalarea carantinei, problemele cu care altă dată veneau clienții în terapie au dispărut, în mare parte. Se pare că în comparație cu ceea ce a declanșat COVID, nimic nu mai este așa de grav. Iar ce va lăsă COVID în urma sa, în fiecare din noi, și în umanitate, mă preocupă în mod special în aceste zile.
Mă încântă dedicația și generozitatea unora, mă paralizează agresivitatea și lașitatea altora… În situații de criză precum este acum, omul are în egală măsură posibilitatea de a acționa nobil sau josnic. Ceea ce va face într-un final, depinde, probabil, de ceea ce a adunat mai mult în lăuntrul său până în acest moment. Urmărind fenomenele din jur, constat că nicio teorie despre sufletul, mintea și comportamentul uman nu îmi mai sunt de ajuns să înțeleg natura umană. Pe cât de mult mă fascinează, pe atât de mult mă și sperie. Noroc de Victoria, că a dat o turnură frumoasă frământărilor mele, cu interviul ei pentru Radio Chișinău. Are mare dreptate că poate unul dintre rosturile acestei crize este să se vorbească mai mult despre importanța bunăstării emoționale. Poate să ne fi îngrijit mai mult de noi, nu am fi fost atât de devastați acum..?
Există așa un concept în psihologie, nevroză de duminică, o stare neplăcută care apare atunci când după ce toate obligațiile și grijile din timpul săptămânii dispar, omul realizează golul din interiorul său (unii au atunci revelații, se apucă de căutat sensuri, soluții, etc., alții – clachează, într-un fel sau altul, în raport cu sine, sau cu alții, etc.).
Nevroza carantinei… Simt că exact asta a făcut carantina aceasta cu oamenii, odată diluate de către COVID sarcinile și îngrijorările cotidiene, am descoperit mai multe ceva-uri, ne-am descoperit în toată goliciunea noastră… (co)VID-ul existențial – cel mai mare monstru al acestor timpuri, dar și cea mai mare Oportunitate. Mulțumesc, COVID… Mingea e acum în terenul umanității, așa înțeleg?
Avem șansa să ieșim din criză mai buni decât am intrat.
Miercuri
Responsabilitate personală, asta aștept de la mine și de la alții care pot, nu decizii și acțiuni de-ale autorităților, deși și astea sunt importante, dar nefiind în controlul meu, prefer să nu mă consum cu ce a făcut sau nu a făcut Statul.
Acu o săptămână, după o noapte nedormită, în care am tot căutat soluții pentru avalanșa de solicitări și învolburarea de tematici cu care scrie și sună lumea, urmând exemplul colegilor din România și din alte țări, am decis să creez pe o rețea de socializare un grup de psihologi voluntari care să ofere pro bono servicii de prim ajutor psihologic persoanelor aflate în criză. Să spun că am fost încântată de solidarizarea breslei, înseamnă să nu spun nimic despre trăirile mele din primele 24 ore. În doar 24 ore 101 Oameni și-au declarat disponibilitatea de a fi alături de alți Oameni. Să fii atât de dedicat meseriei tale, să-ți fie atât de drag de Oameni, încât să aloci zilnic timp, dezinteresat, unor străini… care străini, de fapt? Toți suntem unul ca unul, în această perioadă. Diferiți, dar la fel de vulnerabili și de puternici, în același timp. Paradoxurile epidemiei și ai firii omenești.
Sunt 145 de psihologi acum, gata să întindă o mână, să asculte un oftat și să aline. Avem însă mai puține solicitări decât credeam eu că vor fi. Simt un mare potențial în acest grup, dar presupun că moldovenii sunt deocamdată mai rezervați cu privire la psihologi. Știu că trebuie să merităm încrederea oamenilor, prin profesionalism și expertiză, dar sunt convinsă că peste câțiva ani va fi diferit. Mass-media ne ajută mult cu distribuirea informației despre grupul nostru (”Mulțumesc, dna Valentina!”, ”Mulțumesc, Felicia!”, ”Mulțumesc, dna Radu!”) și ne așteptăm la un val mai mare de solicitări în următoare 2-3 săptămâni când și urgia aceasta își va arăta adevărata-i față.
Dacă simțiți că nu vă mai descurcați cu stările dvs. emoționale, dacă aveți rude sau prieteni care se simt depășiți de situația de criză, vă rugăm să accesați acest link, tare multă lume bună veți găsi la această adresă.
Ziua de miercuri a fost la fel de grea, dar mult mai frumoasă decât precedentele. M-am bucurat de frumusețea unui suflet de femeie, de peste mări și țări, transpusă într-un buchet de frezii (”Plecăciuni pentru esență, dragă Nata!”), care în limbajul florilor, semnifică Încredere.
Încrederea. Este exact antidotul haosului contemporan.
Joi
Într-un interviu recent, profesorul meu de suflet, dar pentru minte, Mircea Miclea, afirma că deși pare că epidemia aceasta ne-a scos din ritmul nostru firesc, rostul ei, adică unul dintre rosturi, este să ne punem sub semnul întrebării modul în care trăim, valorile, prioritățile. Ăsta este exact miracolul pe care îl aștept după ce trece starea de asediu. Așa mi-am început ziua, la 5 dimineață, cu discuții despre restructurarea umanității și stringența unui profund up-grade. Consumerism, poluare, individualism, materialism - atâtea –isme (”Lumea noastră se desprinde cu greu de multitudinea ”ismelor”) - vorba bunei mele prietene și minți strălucite, Mihaela Miroiu.
În timp ce îmi luam doza de activitate fizică, mi-am ventilat plămânii și sufletul; mare noroc de prietene ca ale mele, în timpuri grele. Deci, sunt gata pentru o nouă zi, oricât nu ar însemna asta în ore.
Prinsă cu niște discuții online inopinate, am ratat de dimineață o ședință importantă, cu colegi de la UNFPA și MECC, cu privire la necesitatea organizării unui ciclu de sesiuni pentru adolescenți și tineri în perioada epidemiei. Împreună cu colegul de breaslă, Sergiu Toma, vom elabora un program de webinare în scopul asigurării bunăstării socio-emoționale al adolescenților, m-a bucurat mult inițiativa echipei de la UNFPA și deși încă nu știu când în cele 24 ore o să găsesc timp pentru asta, i-am asigurat că odată ce îmi asum un angajament, îl onorez. Sper că m-au crezut. Eu mă cred.
Seara am parte iar de o gură de aer, metaforic vorbind, de această dată. Discuțiile la telefon cu prietenii cei mai dragi, fac minuni. Îți mai cresc niște aripi după alinarea primită. Am început ”tura de noapte” cu același entuziasm, Optimism și determinare de a face bine.
”Asta a fost viața? Atunci hai încă o dată!” (optimist și el, Zarathustra lui Nietzsche).
Vineri
Bucuria mea de fiecare dimineață, pe la 6, este să ascult cu ochii încă închiși trilurile păsărelelor, să deschid apoi geamul, să contemplu păduricea din preajma casei și să mă plimb prin grădină, descoperind ce a mai înflorit și a înverzit. De luni însă nu am mai avut timp de ”inspecția” matinală de frumusețe. Poate de-aia a fost atât de grea săptămâna… Azi însă am revenit… la mine. Mi-am respectat întocmai tabieturile.
Să ne facem un regim al zilei, să respectăm rutina zilnică, parca așa recomandă psihologii să facem, nu? Toți ceva recomandă. Medicii, psihologii, autoritățile, clericii, toată lumea vrea ceva să facem. Eu vreau însă să vă rog să faceți exact ce vreți voi. Și ce credeți că este bine pentru voi și pentru cei dragi vouă. Să plângeți sau să râdeți, să nu faceți nimic sau să faceți prea multe, să vă ocupați doar de dvs. sau și de alții, să mâncați ce vă place sau să țineți regim, să priviți lucrurile cu calm sau să vă îngrijorați, să stați în pat toată ziua sau să fiți mereu în mișcare, să beți suc de ghimbir sau o bere, să … sau să… exact inversul.
Important este să avem Timp și Sănătate să facem astea toate și încă un dumnezelion de lucruri sau să nu facem nimic, dar să fim, ca umanitate.