Rusia a blocat Google News, sub acuzația că promovează „informații false” despre invazia rusă din Ucraina

Emblema Google News

Rusia a blocat Google News, acuzând platforma de căutare că promovează „informații false” despre invazia rusă din Ucraina.

Interdicția a venit la doar câteva ore după ce Google a anunțat că nu va permite utilizatorilor din toată lumea să mai monetizeze conținut care „exploatează, neagă sau sprijină” războiul dus de Rusia în Ucraina.

### Vezi și... ### Roskomnadzor acuză YouTube și Facebook de poziție anti-rusă

Noua politică afectează orice site web, aplicație sau canal YouTube care obține venituri din publicitate gestionată de motorul de căutare. Google a avut de multă vreme o politică care interzice reclamele să apară lângă orice conținut care „incită la violență” și spune că noua politică clarifică și extinde aceste reguli.

Google News a fost blocat la cererea agenției de control media Roskomnadzor, care a mai blocat Twitter, Facebook și cel mai recent Instagram.