Kremlinul a spus joi că Rusia a înaintat proiecte de documente referitoare la aranjamentele de securitate pe care ar vrea să le negocieze cu Statele Unite și cu NATO pe fondul tensiunilor crescânde legate de Ucraina.
Purtătorul de cuvânt prezidențial Dmitri Peskov a spus că un emisar rus de rang înalt este gata să plece într-o țară neutră ca să discute propunerile, dar nu a dat detalii despre proiecte, nici nu a precizat cine ar urma să fie semnatorii lor. Peskov a mai declarat presei că președintele rus Vladimir Putin ar putea avea încă o convorbire telefonică cu președintele american Joe Biden până la Anul Nou. La o discuție prin video săptămâna trecută, Biden și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu concentrarea de trupe rusești la granița cu Ucraina și l-a avertizat pe Putin că un eventual atac rusesc împotriva Ucrainei ar avea consecințe grave.
Putin neagă că ar avea planuri de invazie, dar cere occidentului garanții că Ucraina nu va fi primită în NATO. Statele Unite și aliații lor au refuzat până acum să ofere asemenea garanții, dar săptămâna trecută Putin și Biden s-au declarat de acord să discute despre îngrijorările Rusiei.