Rusia acuză Azerbaidjanul de încălcarea armistițiului în Nagorno-Karabah

Militarii azeri poartă portrete ale militarilor și ale civililor uciși în timpul celui de-al Doilea Război din Karabakh la un marș comemorativ

Ministerul rus al Apărării declară că forțele armate azere au intrat într-o zonă controlată de trupele rusești de menținere a păcii în regiunea Nagorno-Karabah, încălcând acordul de încetare a focului negociat de Moscova, acord care a pus capăt războiului care a durat șase săptămâni în 2020.

### Vezi și... ### Armenia cere sprijinul Rusiei în disputa cu Azerbaidjan

Ministerul Apărării de la Moscova i-a acuzat, de asemenea, pe azeri că ar fi folosit drone de fabricație turcă pentru a lovi trupele în Nagorno-Karabah, în timp ce Ministerul rus de Externe și-a exprimat „îngrijorarea extremă” cu privire la escaladarea tensiunilor din regiune. Ministerul Apărării din Azerbaidjan afirmă că declarația Rusiei este „unilaterală”, spunând că la 26 martie „membri ai grupărilor ilegale armate armene au încercat să saboteze” unitățile armatei azere.

Luptele din Nagorno-Karabah, în fază decisivă

„După adoptarea unor măsuri imediate, membrii grupărilor armate ilegale armene au fost forțați să se retragă.” Oficialii de la Moscova au cerut Azerbaidjanului să-și retragă trupele și a spus că părțile în conflict trebuie să dea dovadă de reținere și să asigure respectarea acordurilor la care au ajuns Armenia, Azerbaidjan și Rusia.

Este pentru prima dată de la încheierea ostilităților din Nagorno Karabah în noiembrie 2020 când Moscova acuză una dintre părți de încălcarea acordului de încetare a focului. Ministerul azer al Apărării a cerut Rusiei „să retragă integrale trupele armene rămase și unitățile armate ilegale staționate pe teritoriul recunoscut internațional ca fiind al Azerbaidjanului”.