Deținătorii de pașapoarte rusești din estul Ucrainei vor putea vota online

Moscova a anunțat că deținătorii de pașapoarte rusești din regiunile separatiste din estul Ucrainei vor putea să participe la alegerile în Duma de Stat, votând prin internet.

Comisia Electorală Centrală a Rusiei le-a permis, marți, rezidenților din regiunile Donețk și Luhansk controlate de separatiștii pro-ruși să se înregistreze pe un portal al serviciilor de stat și să voteze online, dacă vor să participe la alegerile din 19 septembrie.

Potrivit ministerului rus de interne, până în luna mai, peste 527 de mii de locuitori ai celor două regiuni ucrainene cunoscute sub numele Donbas au primit cetățenia rusă.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat în aprilie 2019 un decret privind simplificarea procedurii de acordare a cetățeniei ruse în teritoriile controlate de separatiști în Donbas.

Decizia a fost criticată dur de autoritățile de la Kiev și guverne occidentale, care au acuzat Kremlinul de încercarea de a destabiliza și mai mult situația din estul Ucrainei, unde în urma conflictului militar care a început în 2014 au fost uciși peste 13 mii de oameni. Rusia respinge acuzațiile că i-ar sprijini pe separatiști și spune că nu se consideră parte a conflictului.