Noi tensiuni diplomatice între Rusia și Bulgaria

Protest față de războiul din Ucraina în fața Ambasadei Rusiei din Sofia, Bulgaria

Rusia a amenințat că își va închide ambasada de la Sofia și va închide misiunea Bulgariei de la Moscova.

Premierul bulgar Kiril Petkov a anunțat săptămâna aceasta că țara sa va expulza 70 de diplomați ruși, cel mai mare expulzare ordonată de țara balcanică, membră a UE și NATO dar până de curând și una din cele mai apropiate aliate europene ale Rusiei. Expulzarea diplomaților vine pe fundalul războiului din Ucraina dar și acuzațiilor de spionaj aduse Rusiei, relatează AFP.

Ambasadorul Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a spus că va cere guvernului rus să închidă misiunea de la Sofia, ceea ce automat va duce și la închiderea misiunea bulgare de la Moscova.

Ministerul de Externe al Rusiei va examina sugestia lui Mitrofanova și „dacă va fi necesar” o va aduce la cunoștință președintelui Vladimir Putin, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse.

La Sofia, premierul Petkov a declarat marți că rușii care vor fi expulzați „lucrat împotriva intereselor” Bulgariei.

Deși o aliată tradițională a Rusiei, Bulgaria a fost si una din primele țări din UE, alături de Polonia, care și-a văzut livrările de gaze suspendate de către Gazprom, pentru că nu și-ar fi achitat consumul în ruble cum cere un decret al lui Putin din martie.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Sanatoriul de la Sergheevca lovit, un mort și 5 răniți