Autoritățile instalate de ruși în regiune le ordonaseră înainte civililor să plece din zona controlată de ele pe malul vestic al râului, unde forțele ucrainene au înaintat cu intenția de a recuceri orașul Herson.
Autoritățile au spus marți că au extins ordinul de evacuare și la o zonă tampon de 15 kilometri de pe malul estic al Niprului.
Deportări forțate
Ucraina spune că evacuările includ deportări forțate din teritorii ocupate, ceea ce potrivit legislației internaționale constituite o crimă de război. Rusia, care pretinde că a anexat zona, afirmă că îi duce pe civili spre locuri sigure, din cauza posibilității ca trupele ucrainene să folosească armament neconvențional.
### Vezi și... ### Herson: deportări sau evacuări? Un război de propagandă în care oamenii mor„Dată fiind posibilitatea folosirii de către regimul ucrainean a unor metode de război interzise, precum și informațiile că Kievul pregătește un atac masiv cu rachete asupra centralei hidroelectrice Kahovka, există un pericol imediat ca regiunea Herson să fie inundată”, a declarat într-o înregistrare video Vladimir Saldo, șeful regiunii ocupate Herson instalat de Moscova.
„Dată fiind această situație, am decis să extind zona de evacuare cu 15 kilometri de la Nipru. Decizia va face posibilă crearea unei apărări în straturi pentru a respinge atacurile ucrainene și pentru a-i apăra pe civili”, a mai spus Saldo.
Gura râului Nipru a devenit o importantă linie a frontului
Moscova acuză Kievul că ar plănui să folosească o așa-numită „bombă-murdară” ca să contamineze zona cu radiații, sau ca să arunce în aer digul unui lac de acumulare ca să inunde mai multe orașe și sate din provincia Herson.
În replică, autoritățile de la Kiev spun că acuzațiile că ar folosi asemenea tactici contra propriilor sale teritorii sunt absurde, și adăugând că, dimpotrivă, Rusia ar putea să plănuiască ea însăși astfel de acțiuni, pe care să le pună după aceea pe seama Ucrainei.
### Vezi și... ### Escaladarea războiului de propagandă| Rusia acuză Ucraina că va utiliza o „bombă murdară”Gura râului Nipru a devenit în săptămânile din urmă una din cele mai importante linii de front din război, cu forțele ucrainene înaintând ca să alunge trupele rusești din singura lor pungă de teritoriu pe malul de vest. Rusia are mii de militari acolo și încearcă să trimită întăriri în zonă. Înaintarea ucraineană a a devenit mai lentă în ultimele zile, comandanții explicând că e din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a terenului accidentat.
Saldo, liderul de ocupație impus de ruși în provincie, numit șapte orașe de pe malul drept care ar urma să fie evacuate acum, cuprinzând principalele localități populate aflate de-a lungul acelei întinderi a râului.
UE spune că Rusia mobilizează tătari din Crimeea
Marți, Uniunea Europeană a acuzat Moscova că a lansat un nou program de recrutare ilegală a bărbaților din Crimeea, anexată de Rusia în 2014, care să lupte de partea rușilor în Ucraina. Declarația Uniunii Europene spune că Moscova recrutează în mod disproporționat membri ai minorității tătare din Crimeea ca să lupte în războiul său.
### Vezi și... ### „Mai bine în codru decât la război!”. Un IT-ist rus s-a ascuns de mobilizare în pădureRusia, care a lansat în februarie ceea ce susține că e „operațiune specială” în Ucraina, a anunțat că a terminat mobilizarea parțială ordonată de președintele rus Vladimir Putin în septembrie, spunând că au fost mobilizați 300.000 de rezerviști, și nu e nevoie de mai mulți.
Marți însă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că Putin nu va semna un nou decret care să pună capăt oficial mobilizării ordonate în septembrie, iar asta a generat temeri că mobilizarea ar putea fi repornită fără nici un anunț.
„Hoardă barbară”
La nord de Herson, Rusia a lansat patru rachete asupra orașului port Nikolaev în noaptea de luni spre marți, demolând jumătate dintr-un bloc de locuințe. Corespondentul Reuters a văzut cum membri ai echipelor de salvare au scos trupul unei bătrâne de sub ruine.
În orele grăbite ale dimineții, trecătorii treceau prin fața unei școli cu două etaje cu fațada smulsă de suflul exploziei unei alte rachete care a făcut un crater adânc.
„Asta este ce face hoarda barbară”, spune Irena Siden, directoarea-adjunctă a școlii, în fața clădirii spintecate, în timp ce lucrătorii încep să caute prin ruine.
Rusia a lansat luni un val masiv de atacuri cu rachete în ceea ce Putin a spus că e o ripostă pentru un atac asupra Flotei ruse de la Marea Neagră la sfârșitul săptămânii trecute. Ucraina spune că a doborât majoritatea acestor rachete, dar câteva au reușit să lovească mai multe centrale electrice, oprind aprovizionarea cu electricitate și cu apă. Una dintre ele a căzut pe teritoriul Republicii Moldova.
### Vezi și... ### O rachetă rusească a căzut pe teritoriul R. Moldova. Mai multe case din Naslavcea, avariate„Nu e tot ce am fi putut face”, a spus Putin la o conferință de presă televizată.
Exportul de grâne din Ucraina continuă fără cooperarea Rusiei
Putin a suspendat de asemenea cooperarea țării sale la programul susținut de Turcia și Națiunile Unite de escortare a navelor maritime care transportă exporturile de grâne în afara zonei de război. Programul vechi de trei luni a pus capăt de facto blocadei rusești a porturilor de la Marea Neagră ale Ucrainei, care e unul din cei mai mari producători de cereale din lume. și a evitat o criză globală de alimente.
### Vezi și... ### De ce și cu ce urmări se retrage Rusia din acordul pentru transportul de cereale prin Marea NeagrăSuspendarea cooperării rusești a generat temeri pe plan internațional că criza de alimente ar putea reveni, dar blocada rusă nu a fost reinstaurată și 12 nave cu grâne au putut pleca luni din Ucraina.
Altele trei au plecat marți, iar administrația sprijinită de ONU a programului a anunțat că transporturile au fost convenite de delegațiile Ucrainei, Turciei și ONU, cu informarea delegației ruse - aparent un semn că există dorința de a continua fără cooperarea Moscovei, scrie agenția Reuters
Articol al agenției Reuters tradus și adaptat de Lucian Ștefănescu.