Președintele rus Vladimir Putin a promis să sprijine în continuare regimul liderului autoritar al Belarusului, Alexandr Lukașenka, în fața presiunii internaționale în creștere. „Vom continua să oferim asistență cuprinzătoare poporului frate din Belarus în situația politică actuală”, a declarat Putin prin videoconferință la un forum al regiunilor ruse.
Uniunea Europeană, Statele Unite și alte țări au introdus sancțiuni împotriva a zeci de entități belaruse și persoane din cercul apropiat al lui Lukașenka din cauza reprimării brutale a protestelor pro-democrație în urma controversatelor alegeri prezidențiale din august 2020.
### Vezi și... ### „Lukashenka: UE îl sancționează, moldovenii îl finanțează?” (Alina Radu/ Ziarul de Gardă)Opoziția spune că alegerile au fost fraudate, iar Occidentul a refuzat să recunoască rezultatele oficiale ale votului și nu consideră că Lukașenka este liderul legitim al țării.
Criza a atins un nou nivel luna trecută, când autoritățile de la Minsk au adus forțat la sol un avion european de pasageri, care tranzita spațiul aerian belarus, și au arestat un blogger de opoziție împreună cu prietena acestuia, aflați la bord. Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a răspuns, anunțând sancțiuni economice sectoriale, care vizează sectoare cheie ale economiei din Belarus și surse majore de venituri pentru regimul lui Lukașenka.