Rusia interzice paginile de știri online Bellingcat și  Insider

Procurorii ruși au declarat că publicațiile de știri de investigație Bellingcat și The Insider reprezintă "o amenințare" pentru țară și le-au interzis ca "indezirabile" să opereze în Rusia.

De asemenea, au interzis accesul la un grup cu sediul la Praga care urmărește să promoveze statul de drept și să protejeze drepturile, numit Institutul CEELI, potrivit paginii de internet a Procuraturii Generale din Rusia. Biroul procurorilor susține că activitatea grupurilor „reprezintă o amenințare la adresa fundamentelor ordinii constituționale și a securității Federației Ruse".

### Vezi și... ### Putin aprobă o lege mai dură privind „agenții străini”

Procurorii ar fi informat Ministerul rus al Justiției pentru ca aceste grupuri să fie incluse pe o listă națională de organizații „indezirabile”. Pe această listă se află până în prezent 56 de organizații. E o decizie care amenință cu sancțiuni penale persoanele care cooperează cu aceste grupuri.

Grupul de detectivi open-source Bellingcat, cu sediul în Olanda, a publicat documentare de investigație privind doborârea avionului de pasageri al Malaysian Airlines deasupra estului Ucrainei în urmă cu opt ani, materiale despre activitățile serviciilor secrete rusești, inclusiv presupuse tentative de asasinat în străinătate și alte subiecte sensibile.

Atât Bellingcat, cât și The Insider realizează, de asemenea, reportaje ample despre invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Atacul de la Vinița avea o țintă militară, susține Moscova