Rusia a publicat o listă de condiții de securitate pe care dorește să le negocieze cu Statele Unite și NATO - inclusiv ca alianța nord-atlantică să renunțe la orice activitate militară in spațiul fostei Uniuni Sovietică .
Your browser doesn’t support HTML5
Printre condițiile propuse vineri de Ministerul rus de Externe, NATO ar trebui să renunțe la orice activitate militară în Ucraina, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală și alianța ar trebui, în viziunea Moscovei să semneze și un acord ca rezolvarea tuturor disputelor să aibe loc pe cale pașnică și NATO ar trebui să se abțină de la folosirea forței.
### Vezi și... ### SUA promit fostelor țări comuniste din NATO că nu vor lua măsuri pentru securitatea lor fără să le consulte
„Proiectele de acord” propuse între Moscova ar împiedica extinderea NATO, ar limita exercițiile militare într-o zonă tampon desemnată - cel mult la nivelul unei brigazi și ar împiedica desfășurarea de rachete la sol cu rază medie și mai mică de acțiune „în zone din care ar fi capabile să lovească ținte de pe teritoriul altor participanți.”
Comentând sugestia Rusiei că este gata „în orice moment” să înceapă discuțiile despre propunerilor sale, secretara de presă a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat vineri că Statele Unite au văzut condițiile, dar nu vor purta „nicio discuție asupra securității europene” fără aliații lor europeni.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, comentând propunerile chiar înainte ca Rusia să le facă publice, a spus că „orice dialog cu Moscova ar trebui, de asemenea, să abordeze preocupările NATO cu privire la acțiunile Rusiei, să se bazeze pe principiile și documentele de bază ale securității europene și să aibă loc în consultare cu partenerii europeni ai NATO, inclusiv cu Ucraina”. Stoltenberg a adăugat că NATO „a precizat că, dacă Rusia ar lua măsuri concrete pentru a reduce tensiunile, alianța este pregătită să lucreze la întărirea măsurilor de consolidare a încrederii”.
Propunerile Moscovei vin în timp ce reprezentati ai serviciilor militare si de informatii americane și ucrainiene au spus că zeci de mii de militari ruși au fost amplasați în apropierea graniței cu Ucraina, un posibil preludiu al unei invazii, pe care Rusia o neagă.
Liderii UE au avertizat Moscova cu privire la „consecințele masive” în cazul unei agresiuni militare împotriva Ucrainei, care a văzut cum Peninsula Crimeea a fost capturată de Rusia în 2014 în urma unei invazii.
Rusia a cerut un dialog direct cu Statele Unite pentru a rezolva conflictul cu Ucraina și o garanție scrisă că Ucraina nu va adera niciodată la NATO.
La o conferință de presă de vineri ministrul adjunct de externe Serghei Rîabkov a vorbit și despre ceea ce Moscova percepe ca un risc al unei acumulări de arme în Europa, spunând că Rusia ar putea fi „forțată ”să desfășoare rachete nucleare cu rază intermediară în Europa din cauza „indicațiilor indirecte” că NATO ar plănui desfășurarea unor astfel de rachete.
### Vezi și... ### Summitul UE și ce mai e nou pe frontul de EstNATO a spus că nu are astfel de planuri. Rîabkov a descris răspunsul Washingtonului și al NATO la propunerile de securitate ale Rusiei ca fiind descurajator și a declarat, în timpul unui interviu amplu cu agenția Interfax, tot vineri că le consideră inacceptabile. Cerând Washingtonului să ia în serios propunerile, Rîabkov și-a exprimat speranța că Statele Unite vor intra în negocieri, spunând că problema „este de o importanță critică pentru menținerea păcii și stabilității”.
Rusia a predat proiectele de documente în timpul unei întâlniri cu oficialii Departamentului de Stat american pe 15 decembrie. În timpul acelei întâlniri, secretarul adjunct al Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al SUA, Karen Donfried, a discutat despre preocupările americane cu privire la acumularea masivă de trupe si echipamente militare rusești în apropierea graniței cu Ucraina.
Solicităm direct retragerea deciziei cunoscute de la summitul NATO din 2008 de la București în care s-a spus că Ucraina și Georgia vor deveni membre NATO
În proiectele sale de propuneri, Rusia a cerut NATO „să accepte obligații care împiedică extinderea ulterioară a NATO, inclusiv aderarea Ucrainei, precum și a altor state”. Deși Georgia nu a fost menționată în mod specific în document, Ryabkov a clarificat astazi că Moscova are în vedere această țară. „Solicităm direct retragerea deciziei cunoscute de la summitul NATO din 2008 de la București în care s-a spus că Ucraina și Georgia vor deveni membre NATO”, a spus Rîabkov. „Acest lucru trebuie anulat, reconsiderat”, a mai declarat Rîabkov despre sesiunea extraordinară a NATO, în care alianța s-a angajat să își țină porțile deschise oricărei democrații europene care este capabilă să îndeplinească obligațiile de aderare. În timpul sesiunii, NATO a precizat că a sprijinit cererile Ucrainei și Georgiei pentru un Plan de acțiune pentru aderare (MAP) și a descris MAP-urile drept „următorul pas pentru cele două țări pe drumul lor direct spre aderare”. Dar, în timp ce summitul din 2008 a cerut extinderea MAP-urilor în următorii doi ani, nici Ucraina, nici Georgia nu le-au primit încă.
Propunerile publicate de Rusia sugerează, de asemenea, ca structura Consiliul NATO-Rusia să fie utilizata pentru soluționarea disputelor și să fie creată o linie telefonică specială pentru a face față situațiilor de urgență. Consiliul NATO-Rusia a fost înființat în 2002 pentru a facilita cooperarea dintre alianță și Moscova, dar activitatea sa a fost suspendată în aprilie 2014, după intervenția militară a Rusiei în Ucraina, inclusiv după ocuparea Peninsulei Crimeea a Ucrainei și acordării de catre Moscova a unui sprijin constant separatiștilor care luptă împotriva forțelor Kievului în estul Ucrainei. NATO a menținut totuși deschise liniile de comunicare cu Moscova și au avut loc șapte ședințe de consiliu din 2016.