Rusia repară rapid podul spre Crimeea
O nouă secțiune a podului Crimeei a fost instalată la locul ei pe 8 noiembrie.
Acum o lună, explozia a ceea ce se crede că a fost un camion capcană, a cauzat distrugeri serioase la secțiunile feroviară și rutieră ale podului.
Podul a fost distrus pe 8 octombrie de o explozie puternică. Autoritățile ucrainene au aplaudat atacul, dar nu și-au asumat public responsabilitatea pentru el.
Podul construit de ruși spre peninsula Crimeea a fost inaugurat în 2018 cu mare pompă de însuși președintele rus Vladimir Putin, care a condus atunci un camion în fruntea unei coloane de autovehicule grele.
În urma atacului din zorii zilei de 8 octombrie, traficul a fost suspendat temporar, dar în seara aceleiași zile automobilele și autobuzele au putut circula pe benzile rămase intacte, în timp ce vehicolele cu gabarit depășit au fost transportate pe feriboturi.
Moscova spune că explozia, care a ucis trei oameni, a fost opera serviciilor speciale ucrainene, și a lansat pe 10 octombrie în chip de represalii un val de atacuri cu rachete în Ucraina care au ucis cel puțin 19 oameni în mai multe orașe.
Podul este considerat esențial pentru aprovizonarea Crimeei, unde în portul Sevastopol se află cartierul general al Flotei ruse de la Marea Neagră.
Oficialitățile ruse spun că transportul unei secțiuni de la locul unde este construită la locul unde trebuie inserată în pod durează șapte ore și 500 de persoane sunt implicate în acest proces.
Noua secțiune în tranzit pe 7 noiembrie.
Noua secțiune a podului este transportată la locul de instalare.
Muncitori în timpul restaurării structurilor deteriorate ale părții rutiere a podului din Crimeea. 8 octombrie 2022
Se crede că podul de 19 kilometri peste strâmtoarea Kerci a costat 3,6 miliarde de dolari și a fost construit de o firmă a lui Arkadi Rotenberg, un prieten din copilărie al lui Putin și unul dintre cei mai bogați oligarhi ruși.
Ilustrații ale exploziei podului de la Kerci au fost folosite la strângerea de fonduri pentru efortul de război al Ucrainei, ba chiar și pentru o serie filatelică publicată recent.