Your browser doesn’t support HTML5
Victor Chirilă, directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă de la Chișinău, apare cu un punct de vedere în ziarulnational.md despre condițiile în care alegerile prezidențiale pot deveni fatale pentru R. Moldova. Dacă va alege, scrie el, “un corupt ahtiat de putere în funcția de șef de stat”. Chirilă crede că o astfel de alegere va demonstra întregii lumi că Moldova nu are o societate, ci o adunătura de oameni debusolați, disperați, confuzi, gata să voteze pe oricine care le promite marea și sarea.... Ar fi o victorie a oportuniștilor, corupților, lacheilor, oligarhilor, își continuă gândul Victor Chirilă.
Editorialul lui Nicolae Negru din aceeași publicație este dedicat preocupării șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, față de alegerile din Republica Moldova și rolul pe care l-ar juca SUA în competiția prezidențială. “Lui Lavrov i se pare că SUA se implică în scrutinul prezidențial moldav, în detrimentul intereselor rusești”, scrie el și continuă: “Moscova privește la focarele de instabilitate dimprejurul Rusiei, din Belarus până în Kârgâzstan, afișând îngrijorare prefăcută și arătând cu degetul spre Occident, când de fapt ar trebui să se uite în oglindă. Dacă ar fi un stat democratic și prosper, Rusia ar emana democrație, prosperitate și stabilitate. Dar fiindcă este, vorba lui John McCain, o benzinărie cu arme nucleare și planuri de extindere, ea „revarsă” peste vecinii săi frământări, discordie și conflicte de tot felul”.
“S-au răzgândit. La câteva ore după ce au aprobat „codul roșu” din cauza COVID-19, autoritățile din Rîșcani l-au anulat”, scrie tv8.md. Știrea se referă la o decizie adoptată zilele trecute de Consiliul raional Rîșcani în cadrul ședinței Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, care prevedea instituirea carantinei timp de două săptămâni, dar care a fost anulată la scurt timp, așa cum a declarat Vasile Secrieru, președintele raionului Râșcani, într-un mesaj postat pe rețelele sociale. Alesul scrie în mesajul său că este în concediu, dar că restricțiile adoptate în lipsa sa trebuie discutate cu toți factorii de decizie, astfel încât mecanismul de implementare a prescripțiilor să nu afecteze grav activitatea cetățenilor. “Săptămâna viitoare ne vom întruni pentru a decide la rece măsurile de precauție”, mai anunță președintele raionului pe pagina sa de pe FaceBook.
Într-un articol din presa românească, fiind vorba despre sinopsis.info.ro, este descrisă starea dificilă în care a ajuns R. Moldova din cauza proastei gestionări a pandemiei. Articolul semnat de Ilie Gulca face analiza factorilor care au adus la degradarea situației - lipsa unei strategii de prevenție a răspândirii COVID-19 dar și scepticismul populației, încurajat de biserică dar și de unii demnitari. Situație în sistemul medical din Republica Moldova este descrisă cu ajutorul mai multor specialiști, drept critică: spitalele sunt acum obligate să își sporească mereu capacitatea de internare a celor cu comorbidități, în timp ce președintele Igor Dodon pare mai curând interesat de propria campanie electorală, ce premerge alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. “Când președintele este olecuțică doctor. Radiografia unui eșec”, așa se întitulează articolul de pe sinopsis.info.ro dedicat manierei în care luptă R. Moldova cu pandemia.
Cotidianul.md își menține în top știrea despre raportul Grupului Statelor împotriva Corupției GRECO - comitet specializat al Consiliului Europei în prevenirea şi combaterea corupţiei - care a spus, săptămâna trecută, că Republica Moldova e printre statele ce continuă să ignore reformele sistemului judiciar. R. Moldova se clasează în topul țărilor cu cel mai scăzut nivel de implementare a recomandărilor privind combaterea corupției la nivel înalt, arată raportul citat de cotidianul.md. În ciuda angajamentelor și promisiunilor asumate la nivel public de către Guvernul de la Chișinău, doar 22% dintre recomandările experților GRECO referitoare la consolidarea, depolitizarea și asigurarea independenței sistemului judiciar au fost luate în calcul și implementate până în prezent. În plus, progresele Republicii Moldova în ceea ce privește gestionarea faptelor de corupție în rândul politicienilor sunt aproape inexistente, menționează în știrea de pe cotidianul.md Ramona Strugariu, vicepreședinta Delegației Parlamentului European la Comitetul UE – Moldova.