„La 11 ianuarie, regimul de la Kiev, pentru a întrerupe aprovizionarea cu gaze a țărilor europene, a încercat un atac cu nouă drone" asupra unei stații de comprimare a gazelor din sudul Rusiei, care alimentează gazoductul TurkStream, a declarat Ministerul Apărării de la Moscova într-un comunicat preluat de AFP.
Ucraina nu a comentat de îndată acuzația.
Armata rusă susține că toate dronele au fost doborâte, iar resturile căzute au provocat „pagube minore" unei clădiri și echipamentelor de la o stație de măsurare a gazelor.
Obiectivul pe care l-ar fi vizat ucrainenii este situat în satul Gai-Kodzor, în apropierea coastei de sud a Rusiei, la Marea Neagră și peste strâmtoare de peninsula anexată Crimeea.
Ministerul rus al Apărării a declarat luni că instalația continuă să funcționeze în „mod normal" și că nu au existat întreruperi ale aprovizionării.
TurkStream, care trece din Rusia pe sub Marea Neagră până în Turcia și apoi prin Balcani, este ultimul gazoduct activ care transportă gaz rusesc către Europa.
Acesta trece pe o distanță de 930 de kilometri pe sub Marea Neagră și are o capacitate anuală de 31,5 miliarde de metri cubi.
Săptămâna trecută, președinta R. Moldova, Maia Sandu, aflată într-o vizită la Varnița, a spus că Rusia ar putea livra transnistrenilor gaze prin conducta TurkStream, prin Turcia, Bulgaria și România, în locul rutei anterioare, prin Ucraina.
Ucraina a întrerupt tranzitul de gaz rusesc la 1 ianuarie, care a fost timp de zeci de ani principala rută de transport pentru aprovizionarea Rusiei către Europa.
În vizita ei la Nistru, dedicată crizei energetice transnistrene, președinta Maia Sandu a insistat însă, potrivit Reuters, că pentru problemele locuitorilor din stânga Nistrului de vină nu este Ucraina - căci dacă ar vrea, Gazprom le-ar putea trimite gaze prin TurkStream.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te