Miercuri, 16 martie, sunt scadente mai multe obligațiuni ale Rusiei emise în contul datoriei externe, în valoare de 117 milioane de dolari.
Majoritatea sunt emise în dolari sau euro, puține cu posibilitatea de a fi răscumpărare în ruble.
Sancțiunile internaționale impuse de la lansarea invaziei au lovit sever băncile din Rusia. Tranzacțiile financiare internaționale sunt limitate. Jumătate din rezervele valutare ale Rusiei – aproximativ 315 miliarde de dolari – au fost înghețate, a declarat duminică ministrul rus de Finanțe Anton Siluanova.
Banca Centrală a Rusiei a limitat și ea drastic posibilitatea de a scoate valută din țară, după ce rubla s-a devalorizat cu aproximativ 40% de la lansarea invaziei în Ucraina.
În consecință, Rusia s-ar putea găsi în incapacitate de plată sau insolvență, chiar dacă are banii necesari.
Agențiile internaționale de rating au clasficat deja obligațiunile de stat rusești drept „gunoaie” (junk), nivel care nu justifică o investiție. Agenția Fitch a declarat că în Rusia „a început procesul de incapacitate de plată, sau unul similar”.
O țară este declarată „în incapacitate de plată”, sau insolventă fie de agențiile internaționale de rating, fie printr-o decizie judecătorească. Este însă un proces lung și complex.
De miercuri, 16 martie, Rusia mai are 30 de zile pentru a-și achita datoriile externe.
Nu este de așteptat ca intrarea în incapacitate de plată să aibe efectul devastator din 1998, când s-a suprapus peste criza financiară din Asia.
Impactul extern ar putea fi redus și de faptul că investitorii evită încă din 2014 obligațiunile rusești, după primele sancțiuni internaționale impuse ca urmare a anexării abuzive a peninsulei ucrainene Crimeea.
Cei care au investit însă în obligațiuni de stat rusești ar putea pierde între 30% si 60% din investiții, în cazul că Rusia intră în incapacitate de plată, apreciază agenția Moody’s.
Guvernul rus ar putea pierde temporar posibilitatea de a se împrumuta pe piețele internaționale, dar se poate împrumuta în continuare, în ruble, de la băncile din țară.
### Vezi și... ### Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei