Un înalt oficial rus din cadrul serviciilor de securitate s-a întâlnit miercuri la Teheran cu liderii iranieni. Cele două țări promit să întrețină legături mai strânse în fața presiunilor occidentale privind războiul Rusiei din Ucraina.
Vizita directorului Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, are loc după ce Ucraina și Occidentul au acuzat Rusia că a folosit drone iraniene Shahed-136 pentru a viza infrastructura energetică a Ucrainei într-o serie de atacuri din ultimele săptămâni.
În căutarea „cooperării militare”
Nu este prima vizită de acest gen în ultimele săptămâni făcută de Patrușev, trimis de Kremlin, după cum se pare, în țările din regiune pentru a le câștiga de partea Rusiei în ceea ce a devenit, după invazia Ucrainei, conflictul Moscovei cu Occidentul.
Acum mai bine de o lună, Patrușev vizita Beijingul, în cadrul unei vizite „de consultări.” „Părțile au convenit asupra continuării cooperării militare, cu accent pe exerciții și patrule comune, precum și asupra consolidării contactelor dintre statele majore [respective]”, declara pe atunci Consiliul de Securitate. Cu câteva zile înainte, pe 15 septembrie, la reuniunea de securitate regională din Uzbekistan, Vladimir Putin spunea că apreciază „foarte mult poziția echilibrată a prietenilor noștri chinezi în ceea ce privește criza ucraineană", adăugând că „Înțelegem întrebările și îngrijorarea dumneavoastră în această privință”.
În condițiile în care Rusia este afectată de sancțiuni internaționale fără precedent, sprijinul Beijingului este considerat, în general, ca fiind esențial pentru Moscova, care are nevoie de piețe pentru exporturile sale de energie și de resurse pentru a importa bunuri de înaltă tehnologie.
### Vezi și... ### Putin îl va întâlni săptămâna viitoare pe Xi Jinping în UzbekistanDar Iranul pare în primul rând mai important: are o poziție deschisă de beligeranță față de țările occidentale care „interferează” cu voința Teheranului de a obține uraniu îmbogățit. Iranul este supus sancțiunilor iar acordul nuclear din 2015 care ar ușura această povară economică este în discuție de ani de zile, după ce SUA l-au denunțat unilateral în 2018.
Putin s-a văzut și el, în marginea summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), cu omologul său iranian, Raisi, și a salutat joi evoluţia „pozitivă” a relaţiilor Moscovei cu Teheranul promițând că va face „totul” pentru ca Iranul să poată adera la această organizaţie. Ebrahim Raisi l-a asigurat pe Vladimir Putin că Teheranul nu va recunoaşte niciodată sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, ţară cu care Iranul vrea să-și dezvolte relațiile în continuare precizând că „relaţiile noastre nu sunt obişnuite, ci au un caracter strategic”.
Semnul că această cooperare funcționează ca unsă este intensificarea atacurilor cu dronele-kamikaze de fabricație iraniană lansate de armata rusă producândmari pierderi în rândul populației civile ucrainene.
Ce sunt dronele kamikaze/sinucigașe
- Dronele Shahed-136 de producție iraniană au fost folosite de Rusia pentru prima dată în războiul din Ucraina în septembrie 2022.
- Sunt cunoscute drept drone kamikaze, sau sinucigașe. Analogia mai corectă este cu o rachetă mică de croazieră, cu o capacitate distructivă relativ limitată.
- Au o sarcină utilă de 50 kg de explozibil. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că Rusia ar fi cumpărat 2.400 astfel de drone.
- Dronele Shahed-136 „sunt greu de interceptat în mod constant”, dar viteza lor este mică în comparație cu a rachetelor de croazieră, ceea ce înseamnă că apărarea aeriană „va avea întotdeauna o șansă”. (Justin Bronk, expert militar, Institutul RUSI, Londra)
- Folosirea dronelor kamikaze pare să confirme speculațiile că Rusia nu mai are multe rachete ghidate.
- Potrivit unei evaluări ucrainene (14 octombrie 2022), Moscova și-a epuizat aproximativ două treimi din stocuri. Ar fi rămas cu numai 124 din 900 de rachete Iskander cu rază medie de acțiune.
- Dronele kamikaze/sinucigașe sunt mai eficiente împotriva unor ținte statice precum infrastructura energetică și de comunicații, decât împotriva armatelor în mișcare. (The Guardian, 17 octombrie 2022)
Atât Rusia cât și Iranul au negat multă influxul de armament iranian în zona de război. În cele din urmă, Teheranul a recunoscut că a furnizat armament Rusiei, dar înainte de invazia neprovocată a Ucrainei.
Cooperare pentru combaterea „interferențelor occidentale”
Patrușev și Ali Șamhani, cel mai înalt oficial din serviciile de securitate iraniene, au discutat despre situația din Ucraina și despre măsurile de combatere a ceea ce au numit „interferențele occidentale" în afacerile lor interne, a relatat presa de stat rusă.
„Iranul salută și susține orice inițiativă care duce la o încetare a focului și la pace între Rusia și Ucraina pe baza dialogului și este pregătit să joace un rol în încheierea războiului”, a declarat Șamhani, potrivit agenției iraniene NourNews.
Șamhani a cerut, de asemenea, aprofundarea legăturilor cu Rusia în sectoarele energiei, transporturilor, agriculturii, comerțului și bancar, a precizat NourNews.
Patrușev, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele iranian Ebrahim Raisi. Conform comunicatului care a urmat acestei întâlniri, cei doi au insistat asupra îmbunătățirii relațiilor strategice dintre cele două țări.
„Cel mai decisiv răspuns la sancțiunile americane... este cooperarea țărilor independente”, a declarat Raisi, potrivit presei de stat iraniene.
Rusia și-a intensificat eforturile de a construi relații economice și politice cu Iranul și cu alte țări non-occidentale de când a invadat Ucraina la 24 februarie, ca parte a unei campanii de distrugere a ceea ce numește „hegemonia” mondială a SUA.
### Vezi și... ### Ucraina nu a confirmat deocamdată retragerea trupelor ruse de la Herson