Printr-un capriciu bolnav, istoria a ținut să ne aducă aminte că, adesea, în România timpul curge în zadar și morile vremurilor macină în gol. Astfel că, la trei ani de la catastrofa din Clubul Colectiv în care au murit 65 de oameni și alte sute de persoane au fost rănite, un tânăr din Piatra Neamț ars de o explozie a făcut ture de la un spital la altul pentru că medicii spuneau că nu au condiții să-l trateze. Explozia s-a petrecut din cauza unei instalații de gaz, pare-se improvizate, și tânărul are arsuri pe 70 la sută din corp. El a repetat, prins parcă de un mecanism cinic și criminal, traseul care i-a ucis pe mulți dintre cei de la Colectiv. A fost trimis de la spitalul din Piatra la București, dar medicii de gardă din cele trei spitale de referință (cum li se spune parcă ironic) Floreasca, Spitalul de Arși și Bagdasar-Arseni l-au sfătuit pe el, care era sedat, dar și pe însoțitorii lui care erau speriați, să se descurce vreo 24 de ore că s-o găsi vreun loc și pentru el. Parcă jenată de prea marea asemănare cu tragedia de la Colectiv când mulți dintre cei aduși în sălile de așteptare ale spitalelor acolo au și murit, ministra Sănătății s-a zbătut la ore de mare audiență și l-a trimis pe tânăr în Belgia să fie tratat într-o clinică de specialitate. Că la noi clinicile nu sunt de specialitate, sunt doar de referință. Se ocupă cu de toate, mai puțin cu tratamentul. Sunt niște aziluri în care trebuie „să te descurci vreo 24 de ore”. Cei care administrează și industrializează dezastrul în România nu au învățat nimic de la morții ei de acum o sută, patruzeci, treizeci sau trei ani. N-avem noi atâtea catastrofe de câte au ei nevoie. Tragediile creează valuri de simpatie care, bine captate, produc energie cinetică electorală. Nu e cinism, e hiperrealism politic în România actuală, la aproape treizeci de ani de la morții Revoluției și ai mineriadelor.
Cu câteva zile mai înainte, același personaj al tragicomediei, Sorina Pintea, ministra Sănătății, spunea că ferească Domnul de o tragedie ca la Colectiv pentru că România nu dispune de mai mult de 11 paturi pentru cazurile grave de arsură. (E o cifră umflată, spun alți medici care sunt în sistem de decenii. În România nu se poate trata nici măcar un singur caz de arsuri grave. Medicul Elena Copaciu care a condus ani de zile Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București afirmă că, după Colectiv, capacitatea de internare în terapie intensivă pentru mari arși nu s-a modificat deloc, „iar în momentul ăsta nu există niciun centru în țară care să îndeplinească toate condițiile încât să fie declarat centru de îngrijiri pentru mari arși.”) Dar ministra sănătății spunea, cumva scuzându-se, că, de fapt, nicio țară nu dispune de atâtea paturi de câte ar fi fost nevoie în cazul unei catastrofe umanitare ca aceea. Ba chiar pretindea, cu o anume satisfacție profesională, că „Nu putem să facem faţă nici noi şi nicio altă ţară.” Iar dacă va fi nevoie, „(...) cu siguranţă, vom cere ajutor. Ajutor pe care l-am cerut, inclusiv vara aceasta pentru răniţii de la Mina Rovinari. Dacă există situaţii în care nu am putut face faţă, întotdeauna am cerut ajutorul”. Era o gafă probabil involuntară, dar cinică, căci vorbele ei amintesc de afirmațiile fostului ei coleg de partid și predecesor în funcție, Bănicioiu care, în a doua zi de la Colectiv spunea că România are tot ce-i trebuie să facă față acestei tragedii. Inclusiv cinism, dispreț și minciună. Azi, Nicolae Bănicioiu tânjește după notorietatea de odinioară și, silit să părăsească barca de partid și de stat, s-a mutat în partidul lui El Comandante, Victor Ponta, (căci nu au purtat cu toții tricouri cu tovarășul Che cu ani în urmă, pentru a pecetlui camaraderia tinerilor socialiști?). Partidul se numește Pro-România și este o capcana perfectă pentru șobolanii care au părăsit corabia beată a PSD-ului. Partidul, care a primit personalitate juridică în februarie acest an, i-a preluat pe mulți dintre cei care au căzut din copacul animalelor politice, scuturat de protestatarii de după Colectiv. Zilele trecute, la primul congres, Victor Ponta a câștigat cele mai multe voturi și a ocupat fotoliul prezidențial. Speră să dizolve PSD-ul prin liposucție. E de așteptat ca în scurtă vreme, să-l vedem mișcând în front și pe patronul lui spiritual, Adrian Năstase, deși acestuia nu-i reușesc sinuciderile, nici măcar cele politice. Dar cu siguranță dacă ar trece cu tot cu termopanele chinezești și găinăriile de la Cornu în partidul lui Ponta ar fi un semn că are ceva informații beton din fișa medicală a lui Ion Iliescu sau din dosarele lui Dragnea de la Înalta Curte.
De ce oare ne-om mira retoric și monoton de situația sistemului de urgențe, de parcă nu am ști că doar apropierea campaniilor electorale îi vindecă pe politicieni de amneziile administrative, că doar sondajele de opinie îi umanizează ca să le crească popularitatea?! Recent s-a dat ordin pe unitate să fie simulat un cutremur de 7,5 pe scara Richter pentru a-i studia efectele pe orizontala și pe verticala socială și administrativă. A fost nu doar o gaură neagră financiară, ci și probabil un exercițiu de imagine pentru a face inutile întrebări de tipul: Suntem mai pregătiți azi decât ieri să facem față unei catastrofe? Modul în care analizează autoritățile catastrofele trădează prejudecata amatorilor de vinuri care cred că orice se învechește devine automat mai bun. Așadar, nu trebuie să depunem niciun efort, timpul ne înzestrează cu instinctele și cu infrastructura eficientă împotriva dezastrelor. Nu trebuie să depunem niciun efort, ci doar să căpătăm ceva vechime. Cumva, indiferența, corupția, prostia și amnezia au ca rezultat acest sentiment general de nepăsare al turmei care se duce la tăiere în sunet de fanfară, aruncând fumigene, confetti și serpentine să nu vadă satârul. Așa se face că, după exercițiul Seism 2018, autoritățile au răsuflat ușurate că totul nu a fost decât o simulare. Concluzia e, totuși, că un nou cutremur de amplitudinea celui din 1977 ar produce de trei ori mai multe victime, ceva mai puțini răniți și de aproape două ori mai multe clădiri avariate (unii cred că estimările sunt multe prea optimiste. Aici, o evaluare „după cutremur” făcută de istoricul Mădălin Hodor). S-ar fi zis că anualele lamentări din ziua de 4 martie au creat un sentiment de urgență în mințile autorităților și în bugetele ministerelor, că s-a trecut la consolidarea sistematică a clădirilor din București, de pildă, unde s-ar înregistra cele mai mari pierderi de vieți omenești. Autoritățile, fericite că totul nu a fost decât o simulare, spun că există plusuri și minusuri. Așadar, totul e bine, pentru că plusul și minusul se neutralizează. Un festival național de teatru catastrofic, în care au fost remarcate costumele, aparatura și machiajul „foarte realist” al victimelor, după cum au ținut să specifice mulți dintre jurnaliștii care participau la această joacă de-a cutremurul.
Și pentru că tot vorbeam despre capriciile bolnave ale istoriei (care-i lovesc mai ales pe amnezici) pe 28 octombrie avea loc un cutremur real, cu epicentru undeva la vreo sută de kilometri sub Vrancea. În București amplitudinea acestui seism a fost de 5,8 pe scara Richter și a durat cam un minut. Prognozele specialiștilor spuneau că există clădiri, mai ales în zona centrală, care nu ar rezista unei asemenea intensități nici jumătate din acest timp. Din fericire, s-au înșelat. S-au spart doar câțiva pești de sticlă căzuți de pe televizoare. În București sunt aproape 2400 de clădiri cu risc mai mic sau mai mare seismic, de la cele care sunt pe punctul de a se surpa la prima furtună mai puternică, la cele pe care le-ar pune la pământ un cutremur ca acela din 1940. Primărița Capitalei a anunțat că se pregătesc de consolidare 41 de clădiri cu rism seismic ridicat într-o metropolă unde sunt 170 de asemenea clădiri și alte mai bine de 180 considerate pericol public. În Centrul istoric sunt multe clădiri pe care scrie clar: Atenție! Pericol iminent de prăbușire. Uneori patronii de baruri din apropiere fură aceste inscripții pentru că aduc prejudicii grave sănătății afacerilor. Dar partea care a transformat simularea tragediei naționale în comedie de moravuri a fost faptul că Ro Alert, sistemul național de alertare în caz de dezastre, nu a funcționat în cazul cutremurului real sau dacă a funcționat, a făcut-o cu întârziere. Raed Arafat, sau extraterestrul care l-a substituit pe medicul erou care înființa SMURD cu birocratul cinic și burlesc de azi, spunea că sistemul nu a declanșat alarmele pentru a nu crea panică. „Vreau să reamintesc, spunea el, că Ro-Alert nu este menit să transmită mesaje înaintea cutremurului. Ro-Alert se folosește pentru mesaje ulterioare seismului, dacă apar lucruri grave, însă nu a fost cazul.” Așadar un sistem de alertă pentru cei pe care unda seismică i-a cruțat. Râdeți, dacă vă lasă bandajele!
Așadar, peripețiile tânărului din Piatra plimbat inutil și periculos prin anticamerele tuturor birocraților sistemului medical românesc sunt descrierea metaforică a stării de fapt în care se află România atunci când plătitorii de politruci, securiști, activiști, delincvenți politici și incompetenți din guvern, adică noi toți, au nevoie de asistența statului. Și acest semnal de extremă urgență pare dat în glumă sau deloc. Nu e nimeni să-l audă în vacarmul politic al ultimelor zile. Președintele Iohannis a depus o coroană de flori la Colectiv mut ca o lebădă. Nici măcar pe site-ul președinției nu există vreun comunicat despre această comemorare deși pe vremuri președintele lansa sloganul: Corupția ucide! transformat în lozincă și mai apoi în figură retorică. Pe Viorica Dăncilă a apucat-o sughițul când a fost întrebată dacă are un mesaj pentru victimele de la Colectiv. A reușit, după câteva ore de perplexitate, să producă un comunicat de presă în care simulează empatia și compasiunea. De! sociopatie instituțională obișnuită. În aceeași piesă de moravuri politice, Lilviu Dragnea, șeful ei de partid, beneficiar al concedierii guvernului Ponta și, ulterior, al demiterii acestuia din funcția de președinte PSD, dovedește că este o victimă fără speranță a conspiraționismului: „Pentru mine nu este clar ce s-a întâmplat acolo. Poate lucruri pe care le-am citit sunt prostii sau invenții. Dar poate nu e clar pentru mine…”, le spunea el jurnaliștilor. A citit multe despre incendiu și mintea lui de inginer încă mai procesează informațiile. Dar, ca fost rocker de Videle, rezonează și empatizează. „(...) poate acest eveniment nu mai e folosit politic de nimeni”, a blufat el în final, deși tocmai asta făcea în acele clipe.
Cazul exploziei din Piatra Neamț pare acum clasat, de vreme ce tânărul a fost trimis în străinătate. Însă un gând pieziș mă face să cred că a avut noroc să-i explodeze butelia în ajunul comemorării incendiului de la Colectiv pentru că în aceste zile și pielea autorităților e ceva mai sensibilă la explozii decât kevlarul.
Așadar, o nepăsare instituțională atât de consecventă și des întâlnită nu doar în ministere sau Parlament, ci și în spitale sau școli, că te-ar putea face să crezi că e o filosofie de viață (sau o doctrină politică) și nu o imensă și criminală nesimțire: la urma urmei, certurile și scandalurile politice, marile și mici crize umanitare și sufletești au ca fundal îndepărtat un cosmos unde tăcut se ciocnesc galaxii, stelele evaporă planetele și găurile negre înghit totul. Cine suntem noi să ne plângem? S-au consolat cu toții că mai bine nu se poate. Zen, Hubble, meditație, pitoresc și melancolie… Ăsta e cosmosul, cu ăsta defilăm. Este filosofia resemnării ipocrite care a făcut ca la trei ani de la Colectiv să nu existe încă niciun condamnat. Asta e, așa merg lucrurile! E aceeași filosofie care ne face să acceptăm că nici acum nu s-au judecat dosarul revoltelor muncitorești de la Brașov, cel al Revoluției, al mineriadele sau al evenimentelor din 10 august, acest an. Iliescu rezuma futilitatea justiției spunându-le celor care voiau să afle cine a omorât la Revoluție că nici americanii nu au aflat cine l-a ucis pe Kennedy. Asta e, așa merg lucrurile!
Dar concluzia, după atâtea catastrofe adevărate sau pe hârtie este că nu de lecții de astronomie sau de filosofie ducem lipsă, ci de una de economie-politică (sic!) fundamentală. Fiți atenți din ce buzunar scot politrucii batista cu care-și șterg lacrimile de compasiune: din buzunarul lor sau al vostru? Și de asemenea, mare atenție la mâna cealaltă.