Sprijinul occidental pentru Ucraina continuă să fie puternic, dar se fac auzite voci în Europa – în special Franța, Germania și Italia – care susțin că trebuie să se revină la negocieri, ideea fiind că o victorie a Ucrainei, care este posibilă, ar putea avea efecte nedorite, pe termen lung, dacă umilește Rusia.
Your browser doesn’t support HTML5
Asta este o idee abstractă, neînsoțită de o cale specifică prin care negocierile ar putea duce la pace, dar președintele Ucrainei Zelenski susține că o ieșire onorabilă pentru impasul în care Putin s-a împins nu poate costa teritorii ucrainene. În America, ministrul Apărării, Lloyd Austin, continuă să exprime încrederea Washingtonului că Ucraina poate învinge.
Răspunzând la sugestiile premierului italian, care s-a pronunțat pentru negocieri, adjuncta secretarului de stat, Karen Donfried, a spus că Statele Unite cred că, în cele din urmă, conflictul va fi rezolvat prin diplomație, dar prioritatea administrației rămâne să sprijine Ucraina să se poată apăra. Donfried a adăugat că succesele ucrainenilor în război le vor întări poziția la masa negocierilor.
### Vezi și... ### Americanii se tem că sprijinul acordat Ucrainei ar putea duce la o confruntare directă cu Rusia (studiu Pew)O sursă din administrație a spus că în capitala americană nu există temeri că unitatea Occidentului ar putea fi slăbită, apelurile europene nefiind ceva nou. Aceeași sursă a declarat că divizarea poziției occidentale este și rămâne un risc, dar însuși faptul ca după ani de discuții despre gaze și petrol s-a ajuns acum la impunerea de sancțiuni reprezintă un progres istoric.
Analiști americani mai arată că diviziuni încep să se simtă și în interiorul Europei – între Vest și Est. Sprijin pentru negocieri este mult mai puternic în Italia, Germania și Franța decât, de exemplu, în Polonia sau Statele Unite.
Vocile care se pronunță pentru presiuni în favoarea reînceperii convorbirilor, ca cea a fostului premier italian Giuseppe Conte, susțin ca e important ca Europa să nu lase garda jos în raporturile cu Moscova, nepierzând însă din vedere că Rusia nu poate fi ignorată, este o prezență.
Găsirea unei soluții în Ucraina este un demers complicat, alte voci amintind că dacă Putin va obține orice, cât de mic, de pe urma agresiunii sale brutale, el va încerca din nou.
### Vezi și... ### Un război îndelungat în Ucraina sau o soluție negociată?