Mișcarea politică Unirea a fost constituită astăzi, de către cinci formațiuni politice – Partidul Liberal, Partidul Popular Românesc, Partidul Uniunea Salvați Basarabia, Partidul Politic Democrația Acasă și Partidul Național Liberal. Acordul de constituire a fost semnat de către liderii partidelor la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, informează agenția IPN.
Președintele Partidului Politic Democrația Acasă , Vasile Costiuc, a declarat că forța stă în unitate și în consolidare, iar acesta este primul pas pentru constituirea unei mișcări largi, cu suport național. „
Liderul Partidului Liberal , Dorin Chirtoacă, este citat cu declarația că ziua de astăzi ar fi fost așteptată de 30 de ani, pentru că în 1989 Mișcarea de eliberare națională a fost creată pentru unirea cu România. „Punem capăt dezbinării în societatea noastră. Și astfel vom permite ca fiecare vot dat de fiecare cetățean al Republicii Moldova, de aici de acasă și de peste hotare din diasporă, să fie un vot util, un vot cu speranță, un vot pentru adevăr, pentru o viață mai bună în cadrul NATO și UE, în cadrul României Mari până la urmă”, a notat liberalul.
Președinta interimară a Partidului Popular Românesc, Tatiana Potâng, a menționat că gestul de astăzi este un răspuns la solicitările din societate ca forțele unioniste să se unifice, precum și o speranță că și ceilalți vor adera la această Mișcare.
Liderul Uniunii Salvați Basarabia , Valeriu Munteanu, a declarat că Republica Moldova nu are nicio perspectivă de integrare în UE pentru următorii 20-30 de ani și că – cităm - , „unica șansă pentru o viață mai bună pentru cetățeni este repararea unei greșeli istorice majore prin realipirea, reunirea Basarabiei cu România. Este o operă complicată, dar inevitabilă”, consideră Valeriu Munteanu.