„Salut, sunt Maria Virgilia”

Your browser doesn’t support HTML5

Maria Virgilia Madan are 18 ani, este născută în Republica Moldova, învaţă în România şi are un videoblog în care povesteşte cum se tratează de cancer. Boala a revenit iarna trecută, după 13 ani. În clipurile sale, tânăra îi îndeamnă pe cei bolnavi să fie optimişti, iar pe ceilalţi – să fie empatici. Vlogul, lansat în luna mai, a devenit viral de la primul filmuleţ. Virgilia vorbeşte deschis şi cu umor despre experienţe deloc vesele. Evită să folosească expresia „lupta cu cancerul” şi spune că, pur şi simplu, lucrează, zi de zi, ca să se facă bine. „Cancerul e un subiect destul de tabu, mulți se tem de acest subiect, însă, evitându-l, noi nu-l facem să lipsească din viața noastră”, spune tânăra. Un reportaj de Adrian Ianovici.