Salvarea de uitare
Your browser doesn’t support HTML5
Două echipe de cercetători au vizitat recent circa 150 de localități din Republica Moldova, unde au trăit cândva evrei. Acţiunea face parte dintr-un proiect mare european ce prevede elaborarea unui registru şi a unei hărţi a cimitirelor evreieşti. În 2018, organizația Iniţiativa Europeană pentru Cimitirele Evreieşti a obţinut suport din partea UE pentru cercetarea a 1.500 de cimitire din cinci ţări: Moldova, Ucraina, Lituania, Grecia şi Slovacia. Experții combină cercetările istorice cu supravegherea cu drona pentru a crea hărţi precise. După ce vor fi stabilite locaţiile clare, cimitirele care au mai multă nevoie vor fi îngrădite. Republica Moldova este printre ţările cu cea mai mare densitate a cimitirelor evreieşti din lume. Multe dintre ele sunt într-o stare deplorabilă, unele – pe cale de dispariţie. Un reportaj de Eugenia Creţu.