Samantha Power, nouă administratoare a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a spus astăzi la Chișinău că schimbarea puterii produsă astă vară în R. Moldova, alegerea făcută de cetățeni, este o un „punct luminos” (bright spot) într-o lume în care democrația este momentan în declin. Așa încât șefa agenției care coordonează ajutoarele oferite de Washington țărilor lumii a ales Chișinăul pentru prima sa vizită în străinătate în această calitate. La o conferință de presă comună cu prim-ministra Natalia Gavriliță, Samantha Power a spus că Statele Unite vor oferi noi ajutoare.
Your browser doesn’t support HTML5
În anii independenței, Republica Moldova a beneficiat de o asistență de peste 1,7 miliarde de dolari din partea Statelor Unite ale Americii, dintre care peste 600 de milioane au venit pe linia Agenției SUA pentru Dezvoltarea Internațională (USAID). Au fost susținute și proiecte din domeniul economiei și infrastructurii, dar și altele, care au vizat democratizarea țării – în domenii precum justiția, societatea civilă sau libertatea presei. Iar mai nou, asistența americană în Republica Moldova susține și dezvoltarea tehnologiilor din IT și digitalizare.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a subliniat că prioritățile cooperării de viitor sunt axate pe două direcții – consolidarea democrației participative și creșterea economică durabilă.
„Statele Unite ale Americii au demonstrat întotdeauna sprijin și prietenie strânsă cu Republica Moldova. Oricine călătorește prin țara noastră va observa obiecte mari de infrastructură marcate cu mesajul „USAID – din partea poporului american”. Vedem acest mesaj pe sisteme de aprovizionare cu apă, frigidere pentru produse agricole, pensiuni turistice sau vinării. Dar sunt și schimbări importante pentru țara noastră care nu pot fi marcate cu postere. Am în vedere reformele importante susținute de USAID de-a lungul anilor, cum ar fi reforma regulatorie care a simplificat enorm viața antreprenorilor din Moldova, reforma justiției, transparența sistemului financiar, dezvoltarea sistemului educației, susținerea presei independente și a proceselor democratice, ” a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița la o conferință de presă comună cu directoarea Agenției SUA pentru Dezvoltarea Internațională, Samantha Power.
### Vezi și... ### În primul său discurs la ONU, Joe Biden promite cooperarea cu aliații și pomenește laudativ R. MoldovaȘefa USAID și-a început declarația prin a elogia atitudinea poporului Republicii Moldova, care într-o perioadă în care în lume se vorbește tot mai mult despre declinul democrației a ales prin vot o cale către combaterea corupției și reforme democratice. Iată ce a declarat Samantha Power, în traducerea oferită de Guvern.
„Idea că democrația este în pericol și regresul democratic este noua normalitate nu a fost acceptată de cetățenii acestei țări. În schimb, ei au venit în forță să ceară încetarea corupției înrădăcinate și regimului oligarhic și să susțină lideri cu o agendă de reforme ambițioase. După cum știți, președintele SUA, Joe Biden, a menționat și a apreciat acest lucru în discursul său de la tribuna Adunării Generale a ONU, menționând efortul poporului de aici care își dorește democrație”, a mai declarat Samantha Power.
Oficialul american a mai spus că președinta Maia Sandu este așteptată la Summitul pentru democrație organizat de președintele Joe Biden pe 9-10 decembrie, unde este invitată să vorbească despre efortul noii puteri de la Chişinău de a combate corupția și de a consolida instituțiile democratice, dar și despre asistența de care are nevoie Republica Moldova pentru a putea progresa.
Drumul înainte va fi plin de provocări
„Revitalizarea democrației este esențială pentru abordarea provocărilor comune care există astăzi în lume. Și ceea ce se întâmplă aici, în Republica Moldova, Republica Moldova este un punct luminos a democrației. Drumul înainte va fi plin de provocări – așa este întotdeauna când cineva vrea să facă schimbări pe termen lung, Dar mesajul meu este că SUA vor fi alături de cetățenii Republicii Moldova, în timp de toate instituțiile acestei țări încearcă să susțină aceste eforturi promițătoare”, a mai spus oficiala USAID.
Samantha Power s-a întâlnit pe parcursul zilei și cu președinta Maia Sandu, dar și cu reprezentanți ai mass mediei și societății civile și a lansat un nou program de cinci ani, în valoare de 32 de milioane de dolari, pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale în Republica Moldova, program numit „Tehnologiile viitorului”.
Miercuri, a fost inaugurat și primul centru de producție digital-media, numit MEDIACOR. Găzduit de Universitatea de Stat din Moldova, MEDIACOR va oferi spații pentru colaborare, producție, filmări și post-producție pentru studenți, profesioniști și studiouri de producție, pentru realizarea de produse media cu folosirea noilor tehnologii digitale globale.