Astfel, deputații Marina Tauber, Vasile Bolea, Denis Ulanov, Vadim Fotescu, Reghina Apostolova, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovshi nu vor putea participa la următoarele cinci ședințe ale Parlamentului.
Disputele dintre deputații afiliați lui Șor și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au început după ce spicherul a deconectat de mai multe ori microfonul deputatului Denis Ulanov, care a criticat un proiect de lege privind sporirea atribuțiilor Băncii Naționale, în timp ce deputații făceau propuneri pentru ordinea de zi. Ulanov i-a replicat spicherului că acesta „nu-i dă de ales decât să se apropie de el și să vorbească de la microfonul lui”.
Astfel, cei șapte deputați au blocat tribuna Parlamentului, scandând „Rușine” și „Jos Maia Sandu”. Ședința a continuat timp de câteva ore în care deputații erau nevoiți să-și prezinte proiectele de pe loc și să vorbească mai tare în microfoane, din cauza zgomotului făcut de parlamentarii protestatari.
Într-un final, Grosu a propus sancționarea celor șapte deputați, inițiativă susținută de 57 de deputați din fracțiunea PAS. Fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor nu era prezentă în sală la momentul votării.
Ulterior, ședința a fost amânată.
Sancționarea a fost posibilă datorită legii cu privire la statutul, conduita și etica deputatului, adoptate anul trecut.
Aceasta prevede, printre altele, sancțiuni pentru încălcarea ordinii ședințelor.
- Te-ar putea interesa și: Fără megafoane, insulte și gesturi obscene la ședințe. Ce prevăd noile norme de conduită a deputaților
Proiectul de lege interzice deputaților „să creeze agitație” în sala de ședințe, să blocheze tribuna și să aducă la ședințe „echipamente portabile de amplificare a sunetului și oricare alte obiecte ce ar putea fi folosite pentru tulburarea ordinii”.
Președintele ședinței poate să avertizeze deputatul care încalcă ordinea sau să-i retragă cuvântul pe întreaga durată a ședinței. Deputatul poate scăpa de sancțiune dacă, la solicitarea președintelui Parlamentului, își va retrage cuvintele, își va exprima regretul sau va oferi explicații.
Sancțiunile mai dure pot fi propuse de comisia de etică și trebuie să fie aprobate de Parlament. Printre aceste sunt:
- lipsirea de cuvânt pe o durată de până la cinci ședințe;
- interzicerea participării la ședințele Parlamentului pe o durată de până la 10 ședințe;
- eliminarea din sala de ședințe;
- excluderea din componența delegațiilor parlamentare permanente la organizațiile internaționale.
📰 Europa Liberă este și pe Google News