Presa americană anticipează că va dura câteva zile până să se reia livrările de electricitate spre cele două până la trei milioane de gospodării afectate.
Printre cei decedați din cauza uraganului se numără un polițist aflat în mașină în drum spre muncă, la Houston, a anunțat primarul orașului, John Whitmire, la o conferință de presă, potrivit dpa.
În statul învecinat Louisiana a murit de asemenea o persoană din cauza furtunii.
Președintele SUA, Joe Biden, a transmis condoleanțe familiilor îndoliate și le-a promis texanilor sprijin federal. „Le mulțumim tuturor celor din prima linie și vom rămâne alături de locuitorii din Texas până la capăt”, a scris Biden pe X.
Între timp, o tornadă în Jasper County, la granița cu Louisiana, a distrus cam 30 de case.
Uraganul Beryl, format pe mare, a lovit uscatul în SUA lângă orașul texan Matagorda, la 130 km sud-vest de Houston, luni dimineața, iar între timp și-a mai pierdut din putere.
Cu toate acestea, el rămâne periculos, astfel că US National Hurricane Center (NHC) a emis pentru părți din cele două state din sudul SUA noi avertizări de tornade, inundații rapide și vânturi puternice.
Meteorologii spun că există de asemenea pericol de ridicare bruscă a nivelului apei marine de-a lungul coastei Golfului Mexic.
Înainte să ajungă în SUA, Beryl a distrus sute de case în mai multe insule din Caraibe, lovind apoi peninsula Yucatan din Mexic.
Sezonul uraganelor începe în Atlantic la 1 iunie și se termină la 30 noiembrie. Beryl este primul uragan al anului, fiind totodată cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în iulie.
Experții spun că schimbările climaterice măresc probabilitatea fenomenelor meteorologice extreme. (MȚ)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te