La poalele pădurii din preajma satului Rîșcova, raionul Criuleni, se află una din puținele gospodării care se ambiționează să aibă faima de localitate în totalitate ecologică – adică EcoVillageîn engleză. Aicisunt puse în practică așa numitele tehnici de dezvoltare durabilă, adică grădinăritul organic sau gestionarea eficientă a apei. Vizitatorii care ajung în acest sat ecologic pot observa panouri solare pe acoperiș, case muruite cu lut și paie, deshidratoare termale, bio-toalete și o grădină imensă cu zeci de soiuri de plante pe care a vizitat-o și stagiara Europei Libere, Nicoleta Stavila.
Your browser doesn’t support HTML5
De mai bine de cinci ani Liliana Botnaru locuiește împreună cu familia în EcoVillage – o comunitate ecologică care găzduiește entuziaști dornici să învețe cum se face agricultura organică sau cum se construiește o casă ecologică. Mai nou, pentru că pandemia i-a forțat pe turiștii locali să renunță la vacanțele „all inclusive” și să descopere zone speciale din R. Moldova, EcoVillage a devenit și parte a unui traseu turistic ce promovează turismul ecologic.
„Dacă vorbim de un turist tipic, care ar vrea să vină aici să găsească un grătar pentru frigărui, piscină și saună, atunci nu este locul potrivit. Dar persoanele care practică ecoturism ar putea găsi mai multe. Avem spații de cazare, servicii de alimentare, sală de instruiri, Centrul de Instruire EcoVisio, servicii de închiriere a bicicletei. În general, aici este un spațiu unde oamenii ar putea evada de la viața intensă de oraș și ar putea prelua de la noi mai multe practici pe care să le folosească în viața de zi cu zi.”
În plin sezon, grădina EcoVillage pare a fi un adevărat paradis al plantelor, aici cresc zeci de soiuri de roșii, pomi fructiferi sau rădăcinoase, iar la îngrijirea lor se muncește continuu.
Your browser doesn’t support HTML5
Liliana Botnaru zice că deseori vizitatorii ridică nedumeriți din umeri când văd că în grădină căpșunele cresc împreună cu usturoiul și că buruienile nu sunt prășite, ci îngrijite:
„Nouă ni se pare că grădina îngrijită este acea unde nu este nici o buruiană, nici o frunză, dar asta e o grădină care moare. Mai ales în zilele noastre când temperatura medie pe glob deja s-a ridicat, când vara temperaturile sunt tot mai ridicate pentru perioade tot mai prelungite, vă imaginați ce poate fi dacă solul nu este acoperit prin mulcire? Noi, de fapt, lăsând buruienile să crească încercăm să protejăm solul. Solul când este acoperit cu ceva frunze, iarbă, rumeguș, paie, el este protejat de temperaturile ridicate. Deshidratarea fructelor are loc la temperaturi de +40 de grade, iar dacă în sol temperatura se ridică la +50 de grade, planta pur și simplu nu rezistă, se stresează, mai repede se usucă, mai repede se îmbolnăvește. De aceea buruienile nu trebuie privite ca pe un inamic, dar trebuie analizate”, explică Liliana Botnaru.
Grădina comunității EcoVillage este deschisă inovațiilor agricole, iar cele mai reușite proiecte sunt multiplicate la nivel regional sau național. Periodic sunt organizate instruiri pentru fermieri sau pentru profesorii interesați de grădinăritului organic. Așa a luat naștere proiectul „Grădina școlară”, în cadrul căruia elevii din diferite școli vin la EcoVillage pentru a învăța ce înseamnă agricultura prietenoasă mediului înconjurător. Mai mult, fiecare vizitator primește și o gustare vegetariană din legumele cultivate în grădină, spune Liliana.
„Când avem instruiri, în special acele de câteva zile, prima reacție a multor vizitatori este „cum o să supraviețuiesc fără carne atâtea zile?”, dar după ce gustă bucatele își schimbă părerea. În mare parte produsele pe care le folosim sunt din grădina proprie, dar dacă nu avem anumite produse, apelăm la vecini. În general, ideea acestui proiect este de a susține dezvoltarea economiei locale. Dacă vorbim despre dezvoltarea durabilă, atunci nu are sens să procurăm produse din Turcia. Oferim prioritate oamenilor care cresc ceva local. Prin meniul vegetarian-vegan încercăm să arătăm diversitatea care există.”.
Pe terenul comunitar au fost construite mai multe clădiri: un cuptor pentru pâine, o stație de colectare a deșeurilor din plastic, o grădină eco și o mică prisacă. În EcoVillage, Aurelia Bugniac este una dintre persoanele responsabile de îngrijirea grădinii. Recunoaște că pasiunea pentru plante îi ia aproape tot timpul, mai ales toamna, când se mută cu traiul în grădină, spune ea zâmbind:
„Eu când intru în grădină, mă uit, ca și cum m-aș uita la copilul meu: când vrea să mănânce, când vrea să bea, când vrea să doarmă. Pot sta și o zi întreaga în grădină și nu mă satur. Chiar și când îmi iau o zi liberă, vreau mai repede să văd ce fac plantele mele. [...] 6.15 Chiar și acasă am trecut la permacultură, învăț și vecinii. De la început ei credeau că dacă sunt buruieni la noi, înseamnă că nu suntem agricultori buni, dar acum vin și cer sfaturi.”
Aurelia Bugniac spune că membrii comunității ecologice din satul Rîșcova nu s-au limitat doar la dezvoltarea unui mic sat, prietenos mediului înconjurător. Ei au pus pe picioare și asociația Ecovisio prin intermediul căreia au obținut certificate de „produs ecologic” pentru fructele și legumele pe care le cultivă, iar de câțiva ani îi ghidează și pe fermierii din țară în lungul drum al certificării produselor ecologice.
*Materialul face parte din cadrul proiectului Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova derulat de IREX Europe/ERIM, cu suportul financiar al Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american. Opiniile exprimate în acest articol nu exprimă neapărat opiniile donatorilor.