„Schimb de idei despre viitorul educației la nivel local și ce așteptări avem de la noua ministră”

Rodica Jardan, coordonatoare de instruiri la Institutum Virtutes Civilis, Chișinău

Jurnal săptămânal cu Rodica Jardan.

Născută la 17 februarie 1979, în comuna Lozova, raionul Strășeni. Este coordonatoare a programelor de instruiri din cadrul Asociației „Institutum Virtutes Civilis”. Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Masterandă IȘE 2006, domeniul Pedagogie.

Luni

După un weekend productiv și plin de evenimente, dimineața de luni mă prinde acasă, la țară. Cred că aici reușesc să-mi încarc bateriile pentru o săptămână plină de activități.

Dejunul începe cu dulceață de nuci. Ca niciodată ne-am mobilizat și luăm dejunul împreună cu mama. Vorbim despre activitățile care urmează pe parcursul săptămânii și cum să ne menținem energia la cote maxime. Realizez că în ultimul timp atingem de multe ori subiectul despre stilul nostru de viață intens și căutăm metode optime de a-l îmbunătăți. Una din soluțiile recente este dulceața de nuci care ne-ar suplini aportul de iod. J

Ne mândrim că avem o lozoveancă în noul guvern...

În drum spre Chișinău, în microbuz, am revăzut doi foști colegi de serviciu. Ne-am salutat și am făcut schimb de idei cu o colegă despre viitorul educației la nivel local și ce așteptări avem de la noua ministră. Ne mândrim că avem o lozoveancă în noul guvern.

Ajung la oficiu și analizăm împreună cu colega mea formularele de feedback de la instruirea precedentă. Notăm sugestiile participantelor oferite pentru îmbunătățirea programelor de mentorat. Ne gândim ce putem să includem la training-ul din weekend-ul curent. După amiază ne întâlnim întreaga echipă la o ședință de planificare și stabilim calendarul activităților pentru luna iulie. Luna lui cuptor vom călători în mai multe regiuni și ne vom revedea cu multă femei active și implicate.

Seara sărbătorim ziua unchiului meu. Ne-am făcut timp să petrecem timpul discutând și simțindu-ne bine. Am finalizat ziua cu bine și mă simt împlinită.

Marți

De dimineață mă trezesc cu gândul că vreau fructe și legume proaspete, de aceea mă pregătesc să merg la piață. Realizez că am făcut o greșeală când sunt deja în microbuzul aglomerat. La piață mă întâmpină aceeași atmosferă de haos moldovenesc compus din oameni, mașini și produse laolaltă. Însă ceva este schimbat. Oamenii parcă au început să comunice altfel. Nu le mai văd îngrijorarea pe chip și nici femeia de la care obișnuiesc să fac cumpărături nu o mai văd îngrijorată, îndemnându-și clienții să nu fie indiferenți și să lupte pentru schimbare. Dar poate e doar imaginația mea de vină și toate sunt la fel.

Rodica Jardan

În drum spre oficiu aleg un alt traseu. Decid să urc pe strada Tighina. Încerc să schimb cu ochiul minții realitatea și creionez orașul nostru cu străzi pavate, clădiri de patrimoniu renovate, terase pline de flori și turiști dornici să descopere istoriile urbane. Primele lucrări stradele mă întorc în realitate, iar Stadionul republican mă întristează. Mă grăbesc la oficiu, pentru că urmează o zi lungă.

Contactez participantele din teritoriu și planificăm activitățile din regiuni. Ne bucurăm că avem femei deschise să colaboreze și dornice să învețe lucruri noi. Până seara avem și confirmări. Vom organiza două simulări de dezbateri publice la Ialoveni și Strășeni.

Seara, pe lângă rutina casincă, ascult ediția specială de la TV 8. Am rămas surprinsă că și consătenii mei ascultă acest post de televiziune, deoarece am auzit o intervenție în direct. Adorm cu speranța că mass-media liberă are viitor în Moldova și insistența jurnaliștilor neafiliați dă roade.

Miercuri

Ceasul sună la ora 7.00 deși sunt demult trezită. Aleg un ceai cu aromă de gutui la dejun. Cafeaua o las pentru mai târziu, la oficiu. Mă contactează participantele care vor să afle dacă nu am schimbat agenda sesiunilor de instruiri și ne întâlnim în aceeași locație. Ne bucură că au rămas interesate și dornice să ne reîntâlnim.

În troleibuz observ că s-a micșorat numărul de pasageri. Cred că îi invidiez pe cei care lipsesc. Probabil sunt în vacanță. Încep și eu să-mi fac planuri. Nu mă pot decide unde să merg și ce țară să aleg. Nu e ușor nici această alegere.

Începem activitatea și pregătim logistica evenimentelor de training. Sunt surprinsă de un mesaj. Colegii de la proiectul unde am activat anterior au decis că este timpul să ne revedem. Mă bucură faptul că nu m-au uitat, deși am petrecut un singur an împreună și mă gândesc că am fost norocoasă să întâlnesc astfel de oameni în viața mea. Înțeleg cât de valoroasă este cultura organizațională și relațiile ce se stabilesc între cei care petrec o bună parte de zi sau o parte din viață la serviciu.

Am început un mod sănătos de viață și am făcut primele exerciții acasă. Promit să nu abandonez programul...

Seara sun o amică și vorbim de toate până când compania telefonică decide să pună punct discuției.

Astăzi am luat o decizie importantă. Am început un mod sănătos de viață și am făcut primele exerciții acasă. Promit să nu abandonez programul.

Joi

Am încercat să ajung la serviciu cât mai devreme, ca să nu prind canicula. Până ajung colegele, încep să scriu câteva gânduri în acest jurnal. Astăzi ne vedem și cu partenerii din Cahul ca să finalizăm pregătirile pentru instruirea de weekend.

Un accident la energia electrică a dat planurile peste cap. Nu disperăm, doar resetăm programul. Ne-au asigurat că nu va dura mai mult de 3 ore situația dată. La prânz pana de curent a fost soluționată și spre seara am pornit la locația de training cu toate materialele. Le-am reușit pe toate și acest fapt ne bucură.

Sunt consecventă. Mi-am descoperit o nouă calitate. Încă nu am abandonat programul de exerciții fizice.

Vineri

Este o zi specială. M-am trezit mai devreme. Participantele sună și confirmă că vor ajunge mai târziu sau că sunt pe loc. Este un grup numeros și vrem să le oferim spațiu pentru învățare și comunicare. Am pregătit un program vast, cu experți și informații utile. Ne dorim să fie un weekend productiv pentru ambele părți: participante și formatori. Partenerele de la UN Women Moldova au venit și ele cu un mesaj de salut. Programul a început cu emoția revederii. Doamnele se salută și împărtășesc ce au mai făcut între timp. Sub ochii noștri se conectează regiunile țării fără a depune efort.

Totuși avem formatori buni. Am aflat o informație nouă. Am descoperit o viziune proprie despre calitățile unui lider și tiparele publicului cu care interacționăm. Câte mai avem de învățat.... Pregătirea pentru o campanie electorală este un alt subiect de utilitate maximă, iar doamna formatoare a captat participantele cu exerciții și activități practice inedite. Datele recente legate de Codul electoral sunt binevenite. Sper că persoanele care nu au ajuns astăzi la instruiri să găsească timp pentru analiza schimbărilor din domeniul electoral.

Seara planific să o dedic lecturii. Vreau să-mi încarc bateriile. Urmează o nouă zi și o altă experiență ne așteaptă.