Diplomația moldoveană a calificat drept false acuzațiile lansate de reprezentanta Ministerului rus de Externe precum că statele NATO ar „sponsoriza regimul de la Chișinău” și că alianța ar încerca să se extindă spre R. Moldova.
Într-un briefing ținut la Moscova, pe 20 iulie, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că R. Moldova ar trebui să țină cont de faptul că apropierea de NATO „ar putea duce la pierdea suveranității” țării. Zaharova susține că Rusia contabilizează interacțiunile „în creștere” dintre conducerea R. Moldova și „structurile nord-atlantice”.
Declarațiile reprezentantei diplomației ruse survin după ce Chișinăul a afirmat că își dorește să „dinamizeze dialogul politic şi cooperarea practică cu Alianţa Nord-Atlantică”, după summit-ul NATO de la Vilnius, la care a fost participat și o delegația a Republicii Moldova.
- Te-ar putea interesa și: Mircea Geoană: NATO susține integrarea R. Moldova în UE și își va mări sprijinul politic și practic
Zaharova a mai acuzat că NATO ar dori să se extindă spre R. Moldova, „în pofida statutului de neutralitate din Constituție”.
Diplomația de la Chișinău a calificat aceste declarații drept false, subliniind că, de fapt, Federația Rusă este cea care nu respectă neutralitatea Republicii Moldova, ținându-și ilegal trupele pe teritoriul moldovean.
„Sugerăm reprezentantei oficiale a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei să citească integral articolul 11 din Constituția țării noastre, inclusiv aliniatul 2, care precizează că R. Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Or, anume Federația Rusă încalcă în mod direct acest articol”, spune, într-un mesaj publicat pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chișinău, Igor Zaharov.
El subliniază că neutralitatea R. Moldova nu înseamnă izolare, iar „autoritățile dezvoltă parteneriate cu acele organizații și state care susțin și contribuie la menținerea păcii și securității în țara noastră”.
### Vezi și... ### NATO promite asistență sporită Moldovei, respectându-i neutralitateaDe asemenea, Ministerul de Externe de la Chișinău amintește Moscovei că R. Moldova decide în mod suveran și independent cu ce state și alianțe să construiască relații.
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a spus într-un interviu Europei Libere, în marja summit-ului de la Vilnius, că R. Moldova dorește „o cooperare intensificată și accelerată cu NATO”. Șeful diplomației de la Chișinău a recunoscut că neutralitatea din Constituție „nu este suficientă pentru a asigura securitatea Republicii Moldova”.
La întrunirea NATO de la Vilnius, la care a participat și R. Moldova, aliații au semnat o declarație prin care și-au reafirmat sprijinul „pentru integritatea teritorială, suveranitatea, independența și respectarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova”. De asemenea, statele NATO au promis majorarea sprijinului politic și practic pentru R. Moldova, respectându-i neutralitatea.