Cancelarul german Olaf Scholz, președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Mario Draghi vor vizita Kievul înainte de summit-ul G7 de la sfârșitul lui iunie, relatează Reuters, preluând o știre apărută în Bild am Sonntag care citează surse guvernamentale franceze și ucrainene.
Nici unul din cei trei demnitari nu a vizitat Kievul după începerea invaziei rusești, iar Macron a încercat să promoveze un fel de dialog cu președintele rus Vladimir Putin despre care unele state est-europene și țările baltice spun că subminează eforturile de a-l forța pe Putin să negocieze, susține Reuters.