Scriitorii de la Chișinău și campania împotriva pictorilor abstracționiști

Arta sovietică nu putea să se inspire decât din realitatea socialistă. Ea trebuia să se conducă obligatoriu de principiul sacru al realismului socialist. Cei care se opuneau directivelor partidului nimereau pe lista proscrișilor. Mila partidului putea pogorî doar asupra celor care își presărau la timp cenușa pe cap.

Valurile campaniei împotriva abstracționiștilor au ajunș și la Chișinău. Numai că dacă la Moscova abstracționiștii erau cunoscuși cu nume și prenume, la Chișinău aceștia trebuiau mai întâi descoperiți. O sarcină cu atât mai grea cu cât ministrul culturii A. M. Lazarev declarase că în RSS Moldovenească nu era nici urmă de pictori abstracționiști. Erau bănuiți, totuși, de o anumită deviere „formalistă” Mihai Grecu și Valentina Rusu-Ciobanu.

Tovarășii lor de penel vor fi chemați să-i readucă pe „drumul cel drept”. Primul pas îl vor face, însă, scriitorii, mai potcoviți din punct de vedere ideologic.

Întors de la Moscova de la o întâlnire a conducerii de partid cu oamenii de litere și artă, președintele Uniunii scriitorilor, Ion C. Ciobanu, se arăta convins că scriitorii și pictorii aveau „nobila misiune” de a promova „idealurile partidului” în domeniul creației, iar Bogdan Istru o tăia răspicat că ceea ce creează abstracționiștii ține de o „ideologie străină” poporului.

Poetul Andrei Lupan era revoltat de tupeul abstracționiștilor care puneau la îndoială capacitatea poporului de a le înțelege opera. „Nu căutați sensul, căci el lipsește. Lucrurile nu exprimă nici un gând. Luați-le așa cum sunt”, rezuma el chintesența filosofiei abstracționiste. Lupan acuza abstracționiștii că ar fi urmărit să dezvețe oamenii să gândească. În literatura basarabeană, răsufla el ușurat, nu se simțea suflul unor „tendințe formaliste cât de cât serioase”. Singură metoda realismului socialist deschidea orizonturi nelimitate în fața talentului literar.

Intrați în hora partidului, scriitorii și-au jucat de-adevăratelea rolul rezervat. Au combătut nemilos fenomenul abstracționismului, dar fără a face victime printre timizii partizani locali ai detestatului curent burghez.