Creată în timpul Războiului Rece pentru a menține pacea pe continentul european, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a încheiat vineri o reuniune la nivel înalt fără o rezoluție finală, fapt care scoate în evidență criza existențială cu care se confruntă OSCE în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei, relatează Associated Press.
Războiul pornit de unul din membrii OSCE împotriva altui membru OSCE a creat dificultăți acestei organizații. Cum deciziile se iau în baza unui consens între țările care fac parte din acest organism, a fost imposibil ca marea majoritate a statelor care se opun războiului rusesc din Ucraina să treacă o rezoluție de condamnare a agresiunii Rusiei.
Cum poate OSCE să funcționeze fără consens?
Întrebarea care a străbătut cele două zile a reuniunii miniștrilor de externe și a altor reprezentanți de la Łódź, Polonia - prima reuniunea OSCE la acest nivel după invazia din 24 februarie, întrebarea a fost așadar cum va putea OSCE să continue să funcționeze fără consensul Rusiei și Bielorusiei, care spun că au fost marginalizate pe nedrept.
„Nu am nici o îndoială că în următorii câțiva ani va fi extrem de dificil pentru această organizație să funcționeze potrivit mandatului său”, a spus ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau la conferința de presă de după încheierea reuniunii. Polonia deține acum președinția prin rotație a organizației.
### Vezi și... ### Interviu | Secretarul general al OSCE: „Discuțiile dintre Chișinău și Tiraspol au devenit și mai importante”Dar problemele OSCE, continuă Associated Press, au început mult înaintea războiului din Ucraina. Rusia blochează de ani de zile bugetele, numirile în funcții și alte chestiuni care țin de buna funcționare a acestui organism internațional.
Organizația cu sediul la Viena are misiunea de a menține pacea, cu un accent puternic pe apărarea drepturilor omului, în afară de controlul armamentelor și a altor chestiuni militare. OSCE e cel mai bine cunoscută pe plan internațional pentru misiunile sale de monitorizare a proceselor electorale.
OSCE a avut însă de înfruntat un război real. După ce Rusia a invadat Ucraina, organizația i-a evacuat pe membrii echipei sale de menținere a păcii din această țară, în care separatiștii pro-ruși susținuți de Moscova s-a luptat în ultimii opt ani cu armata ucraineană în estul Ucrainei.
Este nevoie încă de OSCE, mai ales acum
Trei angajați ucraineni ai OSCE rămân „ilegal arestați” de forțele ruse în estul Ucrainei din aprilie, a declarat vineri secretarul general al OSCE Helga Schmid.
Cu toate acestea, a adăugat Schmid, organizația „nu a fost paralizată” și a găsit căi să lucreze ocolind obstrucțiile Rusiei, folosind de exemplu un program de donații pentru deminare și pentru ajutarea supraviețuirilor violențelor sexuale din Ucraina,
O absență notabilă la conferința de la Łódź a fost aceea a ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, căruia nu i s-a permis să intre în Polonia din cauză că se află pe o listă de sancțiuni a Uniunii Europene. Lavrov a petrecut 40 de minute joi la Moscova ca să se plângă că a fost exclus de la reuniune.
### Vezi și... ### Borrell la OSCE: Rusia ar trebui să plătească pentru reconstrucția UcraineiÎn 2023, președinția prin rotație a OSCE revine Macedoniei de Nord. Bujar Osmani, ministrul de Externe al acestei țări, a spus că în ciuda tuturor obstacolelor, el nu va declara reuniunea de săptămâna asta un eșec.
„A avut loc pe fundalul unui război total în Europa și în circumstanțe fără precedent de la înființarea organizației”, a spus Osmani, adăugând că mulți dintre participanții au fost de acord că este nevoie încă de OSCE, mai ales acum.