Mai mulți deputați ai PAS au spus că așteaptă ca Natalia Moloșag să demisioneze în câteva zile din funcția de Avocat al Poporului din cauza asocierii ei cu un fost condamnat pentru proxenetism.
### Vezi și... ### Pentru „vremuri noi” avem destui oameni noi?Aleasă în funcție de majoritatea parlamentară a PAS la sfârșitul lunii septembrie, Moloșag a spus la 1 decembrie că este gata să demisioneze, după ce organizații neguvernamentale au condamnat într-o declarația apariția lui Dmitri Godonog la evenimente publice ale Oficiului Avocatului Poporului.
La o conferință de presă, Moloșag a spus că, înainte de demisie, vrea să finalizeze un control la Oficiului Avocatului Poporului. Ea a recunoscut că, în calitate de avocată, l-a apărat pe Godonog în 2017, când acesta și-a recunoscut vinovăția într-un proces de proxenetism, iar apoi l-a angajat ca șofer într-un efort de reîncadrare a acestuia în societate.
Când Moloșag a fost numită la șefia Oficiului Avocatului Poporului, Godonog a continuat să o ajute, fără să fi fost angajat al instituției. Moloșag a insistat că nu a încălcat legea, dar a spus că va demisiona pentru a nu afecta imaginea instituției de ombudsman. În alegerile prezidențiale din 2016, ea a reprezentat-o în calitate de juristă pe candidata Maia Sandu, care a devenit președintă.