Secretarul de stat SUA Mike Pompeo despre vizita în Danemarca: o „întâlnire pozitivă”

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, în Danemarca, 22 iulie 2020

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că a avut o “întâlnire pozitivă” la Copenhaga cu miniștri de externe ai Danemarcii, Groenlandei și Insulelor Feroe, cu care a luat în discuție, miercuri, cooperarea în regiunea arctică, unde se intensifică rivalitățile economice și militare.

Groenlanda și Isulele Feroe, care sunt membre ale organizației internaținale Consiliul Arctic, fac ambele parte din Regatul Danemarcii. Statele Unite acuză Rusia de militarizarea părții ruse a regiunii arctice și solicită o mai mare cooperare între celelalte țări, inclusiv Danemarca și Canada.

La întâlnirea de miercuri, șeful diplomației americane a mai pus în discuție chestiunea conductei de gaze Nord Stream 2, pe care o construiește Rusia în Marea Baltică pentru a-și dubla capacitatea de export pe această rută. Statele Unite se opun conductei, al cărei ultim segment urmează să treacă prin prin zona economică exclusivă a Danemarcii, spunând că va întări influența Moscovei asupra Europei. Washington-ul îi amenință cu noi sancțiuni pe cei care vor ajuta Rusia să finiseze conducta.